URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Decembrie 2023, 18:30

Extindere în Europa: Digi, compania controlată de orădeanul Zoltan Teszari, ajunge în Portugalia și Belgia, și vrea și în Spania

Extindere în Europa: Digi, compania controlată de orădeanul Zoltan Teszari, ajunge în Portugalia și Belgia, și vrea și în Spania (Sursa foto: Forbes.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia de ştiri americană Bloomberg analizează dorinţa de expansiune rapidă a companiei Digi, controlată de orădeanul Zoltan Teszari, către noi pieţe europene. Compania, pregătită să îşi extindă prezenţa în Portugalia şi Belgia în următorul an, îşi îndreaptă atenţia şi către Spania, datorită unei potenţiale tranzacţii care ar putea să schimbe jocul în industria telecomunicaţiilor din Peninsula Iberică. 

Bloomberg scrie că reuşita Digi este legată de o fuziune planificată în valoare de 18,6 miliarde de euro (20,2 miliarde de dolari) între divizia spaniolă a Orange SA şi Masmovil Ibercom SA, companii clasate pe locul ca al doilea şi respectiv al patrulea ca operatori de telefonie din Spania. 

În trecut, Uniunea Europeană a respins astfel de tranzacții, dorind să promoveze un mediu concurenţial vast. Cu toate acestea, scăderea profiturilor la nivelul operatorilor naţionali şi necesitatea dezvoltării reţelelor 5G ar putea determina autorităţile de reglementare să aprobe acest proiect, cu condiţia ca ulterior firmele să se angajeze să vândă anumite active unor competitori de pe piață.

Se estimează că Orange şi Masmovil vor primi aprobarea pentru fuziune până la finalul anului, iar potrivit Bloomberg „Digi este favoritul Uniunii Europene” pentru achiziţionarea mai multor active, fiind în discuţii avansate pentru preluarea acestora.

Cu planuri ambiţioase pentru piaţa europeană, Digi se pregăteşte să intre şi în Portugalia şi Belgia în următoarea perioadă. În Portugalia, compania românească începe să-şi dezvolte infrastructura de telefonie fixă şi intenţionează să lanseze servicii în această ţară în al doilea trimestru al anului 2024.

Sursa citată arată că în Belgia Digi a intrat într-o asociere cu operatorul local Citymesh anul trecut, iar recent a semnat un acord de roaming pentru cinci ani, urmând să ofere servicii mobile începând cu a doua jumătate a anului viitor.

"Privind dincolo de 2023, suntem încântaţi să avansăm cu intrarea noastră pe pieţele din Portugalia şi Belgia, unde ne propunem să replicăm modelul nostru de servicii accesibile şi de înaltă calitate, asigurându-ne astfel o creştere continuă în peisajul european al telecomunicaţiilor", a declarat directorul general al Digi, Serghei Bulgac, citat de Bloomberg.

Potrivit agenției, deși omul de afaceri orădean Zoltan Teszari nu este implicat în toate aspectele operaţiunilor, deţinând aproximativ 60% din Digi, el rămâne factorul de decizie principal al grupului, luând decizii strategice şi supervizând fuziunile şi achiziţiile.

Teszari, cunoscut pentru discreția sa, a refuzat să ofere comentarii cu privire la planurile viitoare ale companiei, conform informaţiilor oferite de Bloomberg.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Există
În Spania Digi există de peste 12 ani, fiind aici cea ma de succes prezență in străinătate.
Postat 08 Decembrie 2023, 19:36 de marginan
Felicitări.
Remarcabil
Postat 07 Decembrie 2023, 08:06 de levente49
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON