Procurorii DNA Oradea au finalizat ancheta în cazul Mihaelei Bodonea, ex-preşedinta Partidului Verde Bihor, acuzată că a încercat să vândă locurile de observator ce le reveneau "verzilor" în secţiile de votare din Bihor la alegerile europarlamentare din 25 mai, dispunând trimiterea femeii în judecată.
Bodonea este acuzată că şi-a folosit autoritatea conferită de faptul că era liderul unei formaţiuni politice "în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite", se arată într-un comunicat făcut public, marţi, de Biroul de presă al DNA.
Concret, femeii i se impută că a pretins de la mandatarul filialei Bihor a Forţei Civice 11.010 euro, din care a şi luat 6500 euro, ca să-i cedeze în schimb jumătate din cele 650 de locuri de observator în secţiile de votare din judeţ obţinute în urma unui troc cu Partidul Dreptăţii Sociale.
Partidul Dreptăţii Sociale primise respectivele posturi în urma unei trageri la sorţi organizată pe 14 mai la Biroul Electoral Judeţean (BEJ). Potrivit legii, fiecare secţie de votare are în componenţă un preşedinte, un locţiitor şi 7 reprezentanţi ai partidelor politice care participă la alegeri, din care 6 sunt desemnaţi de drept din rândul partidelor politice care aveau membri în Parlamentul European, iar unul din rândul partidelor care nu aveau euro-parlamentari.
În acest caz, formaţiunea politică desemnată pe locul I la tragerea la sorţi a fost Partidul Dreptăţii Sociale, ar fi trebuit să-şi întocmească lista cu observatori până pe data de 18 mai, iar în situaţia în care nu ar fi avut suficienţi membri, lista urma să fie completată cu membrii de pe lista celui de-al doilea partid politic desemnat la aceeaşi tragere la sorţi, în acest caz fiind vorba de Forţa Civică.
Când însă mandatarul Forţei Civice Bihor, Anabela Şaitoş, a interpelat-o pe preşedinta Partidului Dreptăţii Sociale, Elena Vaida, aceasta i-a comunicat că locurile fuseseră "cedate", deja, Partidului Verzilor, aşa că a trebuit să discute cu preşedintele interimar al verzilor din Bihor, Mihaela Bodonea.
Femeia era dispusă să renunţe la locuri, însă contra cost. Iniţial a oferit 50 de locuri în schimbul sumei de 100 lei/loc, după care Şaitoş a plusat: cu cât ar fi dat toate cele 651 de locuri? Iar Bodonea a devenit brusc interesată să o ajute, la tariful de 150 de lei/loc. Imediat după discuţie, mandatarul Forţei Civice Bihor s-a prezentat la sediul DNA pentru a face denunţ împotriva femeii.
"În data de 17 mai 2014, inculpata Bodonea Mihaela Florentina a primit efectiv de la denunţător suma totală de 6.500 euro, în schimbul a 192 de locuri în birourile electorale ale unor secţii de votare de pe raza judeţului Bihor. De asemenea, la întâlnirea cu martorul denunţător, inculpata Bodonea Mihaela Florentina i-a promis acesteia că îi va mai "distribui", în schimbul sumei de 150 lei/loc, şi diferenţa de locuri până la 325, reprezentând 50% din numărul total al secţiilor de votare din judeţul Bihor", se arată în comunicatul DNA.
Imediat după întâlnire, Mihaela Bodonea a fost reţinută, iar o zi mai târziu arestată de magistraţii Tribunalului Bihor, măsură menţinută până în prezent, când procurorii DNA Oradea au decis trimiterea ei în judecată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.