URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 07 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
21 Septembrie 2023, 17:16

Europenii respiră aer nesănătos. Cum apare Oradea pe harta poluării publicată de The Guardian 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un studiu complex finanțat de Uniunea Europeană arată că majoritatea locuitorilor continentului respiră aer nesănătos, care cauzează boli. Publicația britanică The Guardian notează că țările din Europa de Est, cele mai sărace, au și aerul cel mai poluat.

O hartă interactivă realizată de aceeași publicație arată că în Oradea poluarea aerului cu particule în suspensie PM 2,5 se situează între 16 și 19 micrograme pe metru cub, adică depășește cu mai bine de trei ori pragul socotit ca fiind sigur de Organizația Mondială a Sănătății. 

Respirăm aer toxic 

Jurnaliștii de la The Guardian titrează „S-a dezvăluit: aproape toți locuitorii Europei respiră aer toxic”, adăugând că bătrânul continent se confruntă cu „o criză severă” în ceea ce privește sănătatea publică. 

Analiza publicată de The Guardian are la bază datele rezultate din studiul Expanse, realizat de profesorii de la Universitatea Utrecht din Țările de Jos și de Institutul elvețian de sănătate publică și tropicală și finanțat de UE. Studiul Expanse a colectat și analizat date din 2019 – inclusiv imagini detaliate din satelit și măsurători de la peste 1.400 de stații de monitorizare la sol -, dezvăluind o imagine îngrijorătoare a aerului pe care-l respiră europenii.

Specialiștii consultați de jurnaliștii britanici spun că nivelurile poluării n-ar fi foarte diferite astăzi față de cele din studiul menționat. 

Poluare pe tot continentul 

The Guardian a colaborat cu experți în poluare și s-a folosit de datele studiului Expanse pentru a realiza o hartă interactivă care arată cât de afectată este fiecare zonă de pe continent.

Măsurătorile se referă în mod specific la PM 2,5 - particule în suspensie, cu diametrul mai mic de 2,5 micrometri, produse în principal din arderea combustibililor fosili, dintre care unele pot trece prin plămâni și în fluxul sangvin, afectând aproape toate organele corpului, notează Libertatea.ro, citând publicația britanică. 

Merită menționat că Organizația Mondială a Sănătății consideră „sigură” o concentrație de maximum 5 micrograme de PM 2,5 pe metru cub. Or, 98% din populația Europei respiră aer ce conține concentrații mai mari de atât. 

Aerul din Oradea, poluat 

Aceeași publicație subliniază că situația din Europa de Est este semnificativ mai rea decât cea din Europa de Vest, cu excepția Italiei, unde mai mult de o treime dintre cei care locuiesc în Valea Padului și în zonele învecinate din nordul țării respiră un aer care este de patru ori mai rău decât normele acceptate de OMS.

Harta interactivă publicată de The Guardian arată că în cele mai multe orașe din România, inclusiv București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Iași sau Brașov, poluarea aerului depășește de aproape trei sau patru ori limitele considerate sigure de Organizația Mondială a Sănătății.

De asemenea, în Oradea, sunt între 16 și 19 micrograme de PM 2.5 (la fel ca Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș).

„Aceasta este o criză gravă de sănătate publică”, a declarat Roel Vermeulen, profesor de epidemiologie de mediu la Universitatea din Utrecht, care a condus echipa de cercetători de pe întregul continent care a compilat datele. „Vedem destul de clar că aproape toată lumea din Europa respiră un aer nesănătos”, a spus specialistul consultat de The Guardian. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Pământul se învârte constant, în ciuda invocării schimbărilor climatice.
Poluarea de la Ulan-Bator se datorează noxelor oferite de războiul ruso-american de la malurile Niprului. Poluarea de la Lvov se datorează centralelor pe cărbune, redeschise de nemți. La Oradea nu se poluează decât cu dezvoltare haotică, unde se aplică metoda cu "carul înaintea boilor".
Postat 22 Septembrie 2023, 07:22 de KP
Masti la toata lumea...
Ca sa traim 80-90 de ani, ultimii 30 in pampers, eventual cu Alzheimer, de preferat cu insotitor (batanta). Uite asa salvam planeta, ca nu ne mai ia dracu, traim pina ne saturam de viata si inspiram noxe...pm2.5
Postat 21 Septembrie 2023, 19:00 de excalibur
Poluare
Ce aer respira cei din Asia unde China si India polueaza de 5-10 ori mai mult decat Europa.
Postat 21 Septembrie 2023, 18:42 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6029 RON
  • 1 EUR = 4.9681 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON