URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Martie 2022, 10:43

„Emil Rengle pe tocuri a murit”: De ce renunță coregraful din Oradea la mișcările care l-au consacrat (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concurent în concursul "Survivor", unde luni seară a fost nominalizat pentru eliminare, coregraful orădean Emil Rengle a făcut un anunţ surprinzător: nu va mai dansa niciodată pe tocuri.

Cunoscut pentru abilitatea sa de a dansa în pantofi cu toc, care i-a adus şi marele premiu la emisiunea "Românii au talent" din 2018, orădeanul susţine că, datorită emisiunii TV în care participă acum, tot de la Pro TV, a căpătat încredere în el şi nu mai are nevoie să iasă în evidenţă cu ceva anume.

"Emil Rengle pe tocuri a murit. Aleg astăzi conştient să-mi închei cariera pe tocuri. Am înţeles că eu sunt de ajuns, fără să fiu pe tocuri. Am înţeles că Emil Rengle este un bărbat unic, câştigător, ghidat, susţinut de către tot universul", a spus artistul, când a aflat că este unul dintre cei trei concurenţi care riscă să încheie parcursul în concurs. "Am înţeles că Dumnezeu mi-a ales o misiune în Survivor. Pot doar să sper ca publicul să mă susţină să-mi duc misiunea până la capăt", a spus Rengle.

Rengle face parte din echipa "Faimoşii" şi este nominalizat pentru eliminare alături de luptătorul Cătălin Zmărăndescu şi dansatorul CRBL. Vor rămâne în concurs cei doi concurenţi care au primit mai multe voturi prin SMS din partea publicului, informaţie care va fi anunţată în emisiunea de marţi.

Drame din copilărie

Pe de altă parte, în aceeaşi emisiune de luni seară, Rengle a dezvăluit şi secrete emoţionante despre copilăria lui. Plângând în hohote, el a povestit că părinţii săi nu au avut o căsnicie fericită, mai ales după ce le-a murit un copil.

Adesea în copilărie, coregraful şi sora lui au auzit-o pe mama lor în timp ce ameninţa că se sinucide, ceea ce l-a îngrozit. "Mama mea a avut de multe ori gânduri de suicid. A pierdut un prim copil. Noi am avut un frate, pe care eu nici nu l-am cunoscut. Cel mai des auzeam de la mama faptul că vrea să se sinucidă. Aveam 7, 8, 9 ani. Nici eu, nici sora mea nu aveam voie să intrăm în camera unde stătea mama. Urla dinăuntru că voia să se sinucidă. Toată viaţa mi-a fost frică să nu se întâmple acest lucru. Am devenit obsedat de mama, pentru că nu ştiam cât o s-o mai am. Fiind mic, nu înţelegeam. Cum adică să vrei să te sinucizi? De ce ai vrea să pleci şi să ne laşi?", a povestit Rengle, în faţa camerelor de filmat.

De asemenea, coregraful a mărturisit și că, în copilărie, se lovea frecvent, intenţionat, cu capul de covor sau de perete, motiv pentru care mama lui l-a internat la spitalul de psihiatrie. În timp ce se întreba de ce fiinţa care i-a dat naştere l-a dus între nebuni, medicii i-au spus mamei sale că fiul ei nu e bolnav psihic, ci are doar nevoie de iubire.

Emisiunea "Survivor" pune în competiţie două triburi, Faimoşii şi Războinicii, izolate în jungla din Republica Dominicană şi forţate să trăiască în condiţii vitrege, cu hrană puţină, un adăpost improvizat şi fără niciun contact cu cei de-acasă. Concurenţii parcurg probe fizice şi de îndemânare, la finalul cărora echipa câştigătoare are parte de o recompensă, iar cea învinsă pierde un coechipier.

Vezi un video cu Emil Rengle dansând pe tocuri:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Faina treaba
Doamne-ajuta sa se pocaiasca si el. Ne bucuram de vestile bune si maturizarea lui, si ii uram sa aiba si mai mult succes ca om ordinar si normal, nu doar cu senzationale si ciutatenii nonconformiste
Postat 01 Martie 2022, 12:42 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON