URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Februarie 2020, 21:35

La deschiderea şcolii sale din Oradea, coregraful Emil Rengle le-a arătat oaspeţilor cum se dansează pe manele (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 150 de pasionaţi de dans s-au strâns, sâmbătă, la cursurile gratuite organizate imediat după deschiderea şcolii NOW în Oradea, a coregrafului Emil Rengle. Câştigătorul emisiunii "Românii au talent" i-a învăţat pe oaspeţi cum să dansese pe manele. Totodată, adolescenţii s-au bucurat şi de o întâlnire cu populara vloggeriţă Mimi.

La poveşti cu Mimi 

Primele cursuri la şcoala NOW, situată în incinta complexului Velenţa, au avut loc la orele prânzului şi au fost dedicate copiilor. 

De la ora 13, peste 50 de adolescenţi s-au adunat în sala de dans, acolo unde şi-au făcut apariţia Emil Rengle alături de vloggeriţa Mimi. Cei doi s-au fotografiat cu fanii şi au dat autografe. De asemenea, Mimi a găzduit o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru curioşi, povestind despre cum a ajuns populară. Tânăra are aproape un milion de urmăritori pe canalul de Youtube şi aproape tot atâţi fani pe Instagram.

Două ore mai târziu, un număr la fel de mare de persoane de toate vârstele s-au adunat în sală pentru a lua parte la un curs de dans susţinut chiar de coregraful Emil Rengle.

"Să-mi accept latura balcanică"

Orădeanul a ales să-i înveţe pe participanţi o parte din coregrafia pe care a realizat-o pe maneaua "Uită-te la mine", cântată de Prinţesa de Aur. Publicată în urmă cu circa 4 luni pe canalul de Youtube al lui Rengle, coregrafia a adunat peste 2 milioane de vizualizări.

"Nu am mai predat în Oradea de când am câştigat «Românii au talent», aşa că am puţine emoţii", le-a spus dansatorul celor prezenţi.

El le-a povestit şi de ce a ales să conceapă coregrafii pe manele: "Aceste piese balcanice fac parte din cultura noastră şi foarte multe dintre ele sunt bine compuse. Mi-a trebuit şi mie mult timp să-mi accept latura asta balcanică pe care o am şi o avem cu toţii în sânge. Mişcările pe care le-am introdus în coregrafie ai crede că sunt pentru piese lente, însă ele se potrivesc şi în acest caz".

Pe ritmuri balcanice au dansat şi două tinere - englezoaica Nada Hassan şi arăboaica Muna Khrais - care se află în Oradea la studii şi care au venit însoţite de mai mulţi prieteni din Oradea la deschiderea sălii lui Rengle.

În ultimele minute ale class-ului, Rengle le-a propus învăţăceilor să facă un cerc şi să danseze pe aceeaşi melodie în stilul lor.

Cursurile au fost gratuite şi vor continua şi duminică pentru cei care s-au înscris din timp pe site-ul şcolii NOW.

Urban şi MTV

De luni, la NOW vor fi disponibile cursuri de Street Dance, Hip Hop, K Pop, MTV Comercial (unde orădenii vor învăţa coregrafii din clipuri în vogă în prezent), Urban Dance, Yoga, Latino, Zumba şi Easy Dance (destinat celor care nu au mai făcut cursuri) şi Mini (unde copiii de 3 şi 4 ani vor învăţa primele mişcări de dans)

Totodată, săptămâna viitoare Rengle va susţine alte două class-uri, tot pe manele, cu dans pe tocuri, dedicate dansatorilor avansaţi. "Voi încerca să ajung în Oradea în fiecare lună şi să aduc tot timpul câte o personalitate", a spus dansatorul pentru BIHOREANUL.

Spre deosebire de celelalte cluburi de dans din Oradea, cei care doresc să participe o vor putea face pe bază de abonament cu intrări, fiind repartizaţi la cursuri de dans potrivit grupei lor de vârstă. Un abonament cu 8 intrări costă 200 de lei, iar cu 12, 250 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
Open mind
Cum s-a urcat el in tren la vaducrisului si ,ajuns in oradea,urineaza cu bolta pe toti cei ce-i exced limitele...uite-asa se urineaza ::::)))) Cum se cucereste o comunitate? Cu limba.Adica iti impui limba.Limba materna
Postat 11 Februarie 2020, 09:49 de excalibur
Fain.
Ce-mi place în toată povestea asta că Zumba îi fitness nu dans. Ce-mi place și mai mult că mai sânt părinți ce-și duc copii la arte marțiale. Pentru disciplină nu pentru bătaie cum ar sări ideologic emancipații. Noa să fiu scuzat că-s mai încuiat și nu pot venera emilii.
Postat 11 Februarie 2020, 09:40 de oradeaveche
Deschislaminte
Cui vrei tu să-i spui de ZUMBA. Lui Excalibur, CrisDumi, TKO, TED, Scortosul , crezi că știu ăștia de ZUMBA. Unu-i zugrav ceilalți asistați social. ::::))))
Postat 10 Februarie 2020, 23:59 de sandu1260
Deschislaminte
Bine ai venit pe la noi. Datorită unor MARTALOGI tot ce e rău în Oradea , se datorează lui Ilie Bolojan. Le pare rău că PSD nu a făcut nimic.
Postat 10 Februarie 2020, 23:57 de sandu1260
Carcotasilor
Salut! Va dau o veste! Tipul nu învață pe nimeni sa danseze pe manele!!! Este Scoala lui întradevar, dar are niște fete angajate care învață copii sa danseze, Zumba, dance sau alte stiluri. Copii cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani. Și adulți de orice vârstă Am sunat la numărul care îl au pe pagina de FB, mi s a spus ca înregistrarea de pe bihoreanul a fost făcută sâmbăta, când a fost deschiderea. Și duminica s au distrat copiii la fel cu una Mimi care a venit de la București. Fără taxa de întrare 2 zile. Pentru cei care nu dorm de grija lui Emil Rengle cu cine si o "așează" am o veste..... Am întrebat când pot sa învăț sa dansez eu sau copilul meu cu el, mi s a spus ca el trăiește în București, acum a fost aici pentru deschidere, deci va veni odată pe luna și atunci eventual pot sa merg la cursul lui, dar pot sa învăț de la dansatoarele care sunt angajate. În concluzie, omul a câștigat niște bani care a vrut sa i investească., culmea în orașul natal Oradea. Ce facem noi? Adică, voi, invidioșilor, spălatilor pe creier, îl denigrați în toate felurile! Pentru ce? Ca plătește omul taxe la Oradea? Ca putea sa deschidă la București, dar, na, s a gândit ca vine acasă! Jalnici sunteți! Ca niște țațe! Ma repet, tineti va voi copiii acasa pe telefon, ca da, și pentru voi e prea mare efortul sa va ridicați din fotoliu sa mergeți sa vedeți despre ce e vorba! Știți doar sa judecați. Cârcotașilor!! Are dreptate Dana Budeanu cu unii dintre voi! Scuze pt cei care gândesc limpede! Seara faina!
Postat 10 Februarie 2020, 23:41 de Deschislaminte
Excuse-moi-un text de pe net-copii violeti
In ultima vreme auzim tot mai mult despre copiii indigo si copiii de cristal si unii dintre noi sunt dornici sa afle ce inseamna acest concept in care unii credem, unii nu. Insa nu de putine ori spunem „copiii acestia sunt altfel decat eram noi mici" sau ‚are niste capacitati de ma lasa cu gura cascata'. Oare de ce? Exista ceva in comun intre toti copiii de varste similare care par mai maturi, mai talentati, mai independenti, mai rebeli si mai puternici decat alte generatii?Teoriile moderne ne informeaza ca acesti copiii stelari (adica copiii indigo, copiii de cristal si copiii curcubeu) sunt copii care au fost trimisi in diverse zone din univers ca sa ajute Pamantul si oamenii sai.Ei au abilitati psihice, emotionale, spirituale si extrasenzoriale iesite din tipar. Acesti copii vor aduce pace, vor lupta impotriva sistemelor corupte si vor contribui la cresterea constiintei colective in anii ce vor urma. Ei au venit aici cu o misiune speciala, ca sa asiste si sa participe la renasterea Pamantului intr-o dimensiune superioara celei prezente.Mahatma Gandhi spunea ca teoria "ochi pentru ochi" va lasa toata omenirea oarba. Nu este un secret pentru nimeni ca planeta noastra este intr-o criza globala intrucat traim intre sisteme care nu mai servesc in bine umanitatii.Oamenii nu mai tin cont de mediul din jurul lor, iar gunoiul de pretutindeni capata proportii ingrijoratoare, in numele supra-dezvoltarii si industrializarii in care traim. Acesta este unul din motivele pentru care copiii stelari au fost trimisi aici. Ei sunt razboinici spirituali care au venit sa ne trezeasca constiinta colectiva. Acest copiii speciali au misiunea de a transforma lumea intr-un loc unde pacea si iubirea pot schimba in bine planeta.
Postat 10 Februarie 2020, 23:06 de excalibur
Oradea veche
Nu neaparat. Nu ma laud dar ai mei au stat bine financiar si nu am iesit asa. Stii de ce? Tata, mecanic fiind, ma punea sa il ajut, sa invat, ca nu se stie niciodata. Eh, nu stiu sa imi repar masina spre rusinea mea, dar stiu cum functioneaza si ce sa cer la service. Am învățat electrica si electronica de la el, cat sa stiu sa imi schimb una alta in casa. Am invatat sa inot, sa alerg, sa pedalez, aveam si calculator cand eram printre cei 3 de pe strada mea. Si cu toate astea stateam afara si aveam sete de cunoastere. Eh, vezi si tu (dupa vorba nu esti nici tu de 20 si ceva), c8iii de azi se distreaza uitandu-se pe youtube la altii cum se joaca. Imaginatia lor e 0 iar singurul impuls e sa fusareasca (pe romaneasca veche) orice lucru si sa revina la telefon/tableta. Nu gândesc cum sa isi faca viata mai usoara, se bazeaza pe altii sa o faca pt ei. Am auzit una buna: "caracterul din jocul asta l-am creat asa cum sa fie femeia ideala pentru mine". Si era mandru de asta in timp ce eu ii ziceam cat e de penibil ce a spus. Asta e generatia de dupa 2005. Ii vezi pe astia sa incerce ceva periculos, gen o tura de tras cu arma in poligon? Ei or sa zica doar ca is campioni la counter strike, si atat se rezuma barbatia lor. Astia nu stiu despica un lemn cu toporul, nu stiu face un foc sau ceva de mâncare. Nici pe noi nu ne obligau parintii, dar ei erau modelele noastre si voiam sa fim ca ei. Astia de azi vor sa fie ca aia din wow,lol sau ce dracu se mai joaca. Ei nu au modele si e trist ca nici viitor, își cladesc o bula de sapun in care traiesc dupa designul lor. Si cand se sparge...eh avem necalificati tineri la greu, asistati sociali sau agitatori de 2 lei politic. Trist adevarul dar nu il putem ascunde.
Postat 10 Februarie 2020, 22:44 de poiu
Constitutia laica vs fundamentalism, radicalism
Constitutia franceza este una laica. Franta are, insa, un procent mare de populatie musulmana. Sunt binecunoscute ciocnirile dintre politie si fundamentalistii islamisti ca urmare a interzicerii de catre legea franceza a purtarii voalului islamic, care acopera toata fata, in public.
Postat 10 Februarie 2020, 19:34 de TKO
Breaking news
E pe cele mai importante agentii de presa. O adolescenta de 16 ani din Franta a fost nevoita sa-si schimbe scoala ca urmare a amenintarilor cu moartea, amenintari primite ca urmare a criticarii islamului. Parca ar fi o stire din Orientul Mijlociu sau Africa, nicidecum din Europa. Asa vad unii libertatea de opinie si democratia. Inca o data avem de-a face cu binecunoscutul sloganul "Cine nu e cu noi, e impotriva noastra".
Postat 10 Februarie 2020, 19:21 de TKO
Sandu
Numai portajartierul e de tine. Da-i din buci si din gura nonstop.
Postat 10 Februarie 2020, 18:38 de TKO
TKO
Sa mergi la cimitir, sunt ceva oase de pupat
Postat 10 Februarie 2020, 10:22 de sandu1260
poiu
Pizdificarea ține și de bunăstare, sânt crescuți în puf de mici. Generația mea mergea la sport pentru duș și masă, ieșeam în evidență cu medalii nu cu dansu pe tocuri. “Bărbatu” actual îi lezat de intoleranță, mă întreb ce s-ar fi făcut atunci când era o aventură să te plimbi pe străzi. Ca societate am sărit de la o extremă la alta.
Postat 10 Februarie 2020, 10:13 de oradeaveche
Inchislaminte
Si crudu e celebra in romania ca s-a f***t pe bani multi in timp ce era proasta la emisiuni. Cu asa ceva sa te mandresti? Cum sa te mandresti in oradea cu ala? Pe bune? Voi nu intelegeti toleranta, are o limita si aia. Nu esti intolerant daca nu accepti lipsa normalitatii! Si tolerantii sunt aia care intretin asemenea comportamente, urmand ca mai apoi sa se dea cu capu de pereti si sa acuze ca statul nu le ofera ajutor si suport. Pizdificarea barbatului e o criza, ramanem un popor de pensati, glezne goale, machiati si curisti. Azi un barbat nu stie schimba la 25 de ani un kkt de priza, nu stie ce e sub capota cazanului, nu a pus mana vreodata pe o cheie fixa sa stranga ceva, sa schimbe un bec. Vedem femei cum cumpara scule si care duc masinile in service ca pizdificatul e la stilist. Era egalitatea intre sexe ceva bun, dar balanta e in directia gresita, barbatul devenind femeie si femeia neavand ceva alternativa, ia treburile barbatului si se ocupa de ele. Trist. Copiii de azi isi fac poze cu urechi si bot de mata cu mustati si parintilor li se pare amuzant. Eh, la fel o fi fost si "dansatorul" interstelar.
Postat 10 Februarie 2020, 09:59 de poiu
Mintea olandezului de pe urma ?
Zici ca s-au trezit olandezii sau nordicii ? Daca unii din ei s-au trezit, au facut-o prea tarziu.
Postat 10 Februarie 2020, 09:38 de TKO
?????
Îndobitocirea poporului continua in ritm alert pe niște inculți săraci și pro.....ti e ușor sa-i manipulezi uitați-vă de vreo 3 săptămâni de la ora5 la ventilatorul de * a lui Felix vulpitele au evadat din scorburi și au ajuns direct la teveu tot asa și asta, mahalagismul, prostia se vinde apropo de tarile gen Olanda dacă nu ești idiot vezi ca că ăștia dau înapoi de ceva ani nu le-a ieșit socoteala adică foarte puține din prostituate sau legalizat adică sa plătească taxe fie de rușine fie alte motive infracționalitatea a crescut exponențial generațiile tinere au ajuns varza punând în pericol însuși viitorul tari iar cei care fac turism normal adică thr nu (turism de tras o țigară și durmit pe banca in parc) sunt disperați de frica pierderilor acum Olanda începe sa dea înapoi dar probabil se estimează ca va dura multe generații de aici încolo sa ajungă la acel punct 0 cei din nord la fel după ce au stat zeci de ani cu bratele deschise acum încep sa aibă îndoieli iar în Europa de vest occidentala polițiști cu puștile în mâna devenit ceva obișnuit la fel în orice clipa te poți aștepta să sara unul pa tine cu maceta sau sa dea cu mașina peste tine nu mai promovați prostia imbecilitatea manelismul incultura nu e normal asta e arta???.
Postat 10 Februarie 2020, 09:22 de sss
Tocuri cui ?
S-au marit ficatii in barbatii cu portjartier. Dau vina pe toti, de la A la Z.
Postat 10 Februarie 2020, 08:22 de TKO
Radicalism.
Societatea în care trăim a dus la paroxism orientările religioase, sexuale sau politice încât au devenit niște extreme în gândire, radicalism.
Postat 10 Februarie 2020, 08:09 de oradeaveche
Doar PSD-istii
Se lasă manipulați de biserica, și șeful lor , pt avantaje sociale. La muncă mă trântorilor, nu la întins mana . Biserica să plătească taxe în țară ăsta, la fel cum plătim toți cetățenii. Asistații sociali sa fie duși la Tg Ocna.
Postat 10 Februarie 2020, 01:40 de sandu1260
Pentru cei scortosi
Scortosule! Ti se potrivește de minune pseudonimul! As fi zis la stilul de a scrie ca faci parte dintre cei care au înființat partidul care salvează tara asta, înțelegi tu care.... Dar, știi doar sa jignești fără motiv.... Dacă fac și eu parte.... Nu îți face griji, nu te voi acosta niciodată.... Încă nu ai urcat scările pana la etaj :))))
Postat 09 Februarie 2020, 23:02 de Deschislaminte
Evul mediu, acolo ne situam
Tineti minte cand spuneau unii sa votam pentru familie ca sa nu fim ca mult hulitii occidentali nevoiti sa vedem pe strada barbati indecenti. Cine a umblat cat de cat in tari cu apa calda stie ca acolo lumea e muuult mai decenta decat in tara noastra ortodoxa. La ei statul ia bani si supravegheaza prostitutia, la noi e omniprezenta dar nu ai curajul sa te uiti in ochii vreunui proxenet cu masina de 80000 de euro. Mai jos unul zice ca-l vrea mort pe acest Emil, in loc sa-l ignore. Altul se mira ca parintii nu vor sa-si faca progeniturile zugravi ci prefera sa-i duca la curs de dans. Din pacate tara noastra reprezinta o societate aservita bisericii si mentalitatii medievale!
Postat 09 Februarie 2020, 22:55 de Neutryno
???
Deschis la minte adica sa inteleg ca si tu esti pe sucit? Insemana ca este bezna mare in mintea deschisa!
Postat 09 Februarie 2020, 22:47 de scortosul
Carcotasi
Sunteți niște cârcotași! În loc sa va bucurați ca este și din Oradea cineva care a ajuns celebru în România cu dansul, fie el și pe tocuri, știți doar sa criticați! Ce ar fi sa va "zbenguiti " și voi măcar 5 minute pe tocuri? Mi ar place sa va vad! Iar, copiii sa faceți bine sa i tineti acasă pe telefon sa ajungă ca niște flori de mucegai! Sa va fie dușume! Sunteți ca niște țațe! De parca orientarea sexuala privește pe cineva!!! Fiecare este liber sa facă ce vrea în patul lui, pe muzica lui și sa recunoașteți, ca, da, Emil dansează, pe orice, chiar și pe manelele care tot voi le ati inventat! Seara buna, invidioșilor!
Postat 09 Februarie 2020, 22:36 de Deschislaminte
Parinti spalati in cap!
Parinti spalati in cap in loc sa se ocupe personal de copii lor isi duc odraslele la unu ca asta sa ii invete sa se zbenguiasca si dupa cativa ani se plang ca le-au iesti copii prin gard! Tineti-va copii departe de anormal ca sa-i puteti pastra in normalitate! Dupa ce i-ati invatat cu anormalul greu pot reveni! De zbenguit va puteti si voi zbengui cu copii acasa nu trebuie sa ii duceti la unul ca asta!
Postat 09 Februarie 2020, 20:33 de scortosul
Promovare
"Cultura" unisex, schimbare de sex, barbati cu barbati, femei cu femei. Nu mai stiu nici ei ce sunt, cine sunt si incotro se indreapta.
Postat 09 Februarie 2020, 18:38 de TKO
Insistenta
Pt cei care nu au inteles cum se promoveaza o nonvaloare pe tocuri si cu mustata, au exemplul de fata. Promovarea intensa cu scopul de a atarge si forma cat mai multi adepti (pe tocuri, portjartier,etc), asa ca el.
Postat 09 Februarie 2020, 18:34 de TKO
Ce executăm noi? Cultura!
Dincolo de nonvaloarea dictată de propriile sale manifestări pseudoartistice, este mai mult decât penibil faptul că, de la apariția lui la televiziune (nu pentru că acest lucru ar fi ceva de apreciat), nu încetați să îl elogiați în articole de presă pe acest zbenguit în latex... Mai mult, modalitatea de deschidere festivă a acestei școli de dans (că așa a intitulat-o, cu toate că nu înțeleg unde e școala și ce treabă are cu dansul), denotă nivelul de cultură și calitatea actului artistic: manele și țopăială pe manele, una dintre inepuizabilele surse de îndobitocire continuă și violentă a poporului român! De la Vulpițe și analfabeți, la țopăitori în latex pe tocuri... Ne merităm soarta, tovarăși! Spor la execuția culturii!
Postat 09 Februarie 2020, 16:08 de cartisalex
Deșteaptă-te maneauă!
Avem politică de maneauă, justiție de maneauă, sport de maneauă și școală de maneauă. Dans de maneauă ne lipsea.
Postat 09 Februarie 2020, 12:33 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON