URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
17 August 2017, 09:01

Eficienţă (la) mare! Primăria din Hidişelu de Sus a plătit bani grei pentru a-şi "specializa" un angajat la Mamaia

Eficienţă (la) mare! Primăria din Hidişelu de Sus a plătit bani grei pentru a-şi 'specializa' un angajat la Mamaia foto generic, litoralulromanesc.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria comunei Hidişelu de Sus vrea să devină model de eficienţă în judeţ, aşa că se pregăteşte... la malul mării! Bihorel a aflat că instituţia condusă de liberalul Adrian Petroi a plătit o grămadă de bani pentru a trimite un reprezentant la Mamaia, la cursul de formare "Management eficient în administraţia publică", organizat de firma Lectoform Travel din Bacău între 24 şi 31 iulie. 4

Dincolo de faptul că aceste cursuri, în mijlocul verii şi la malul mării, sunt de obicei frecţie la picior de lemn, distracţia a costat 950 de lei taxa de curs şi încă de 10 ori atât!

Aflați detalii pe www.Bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@Cleopard: pentru o informare sanatoasa citeste toate detaliile
scolarizare 950,00 + 9415,00 cazare patru stele
Postat 17 August 2017, 13:15 de FaBULA
Rautate
950 ron pt transport, cazare, masa, cursuri 6 zile sunt o suma f mica. Si poate chiar se face treaba buna.
Postat 17 August 2017, 12:23 de Cleopard
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON