URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Februarie 2020, 08:29

După ei, potopul! Bugetul Consiliului Județean Bihor acoperă cheltuielile numai până la alegeri

După ei, potopul! Bugetul Consiliului Județean Bihor acoperă cheltuielile numai până la alegeri PUŞI PE TREABĂ. La prima şedinţă a CJ din acest an, pe 28 ianuarie, preşedintele Pásztor Sándor şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea au cerut şi obţinut cu voturile consilierilor UDMR, PSD şi ALDE aprobarea contractării unui credit de 50 milioane lei pentru investiţiile planificate pe 2020. „Vom intra masiv pe lucrări”, a promis Mang, în ciuda micşorării bugetului pe 2020
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea mai importantă "lege" locală din 2020, pe care Consiliul Judeţean se pregăteşte s-o adopte luna aceasta, indică falimentul actualei administraţii: proiectul bugetului pe anul în curs e pe minus, cheltuielile atârnând mai greu decât veniturile.

Pentru prima oară sistemul de asistenţă socială este finanţat doar până la jumătatea anului, aşa că viitoarea conducere va trebui să procure diferenţa din pământ, din piatră seacă. În schimb, în ciuda evidentei lipse de bani, sume mari continuă să fie orientate netransparent spre entităţi a căror existenţă nu se justifică decât ca "aziluri" pentru clientela celor două partide care conduc Bihorul, PSD şi UDMR.

Buget diminuat

Pus în dezbatere pe site-ul CJ la începutul lunii, proiectul bugetului Judeţului avertizează la articolul 9: "Cheltuielile prevăzute în bugetul pe 2020 reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite, CJ Bihor va asigura ordonatorilor de credite din subordine deschiderile de credite bugetare pentru efectuarea de cheltuieli numai în funcţie şi proporţional cu veniturile încasate".

Pe înţelesul tuturor, atenţionarea preluată din Legea finanţelor publice locale spune că Judeţul nu poate cheltui mai mult decât prevede bugetul, fiind un îndemn la disciplină financiară şi chibzuinţă, mai motivat acum ca oricând: dacă anul trecut execuţia bugetară a fost de 473,538 milioane lei, pe 2020 propunerea este de numai 403,977 milioane lei, doar 85,31% comparativ cu anul precedent.

De altfel, în ianuarie, vicepreşedintele CJ responsabil peste Direcţia Economică, Traian Bodea, avertiza că Judeţul va avea mai puţini bani. Dacă în 2019 primea de la bugetul central 169,632 milioane lei din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, anul acesta va primi doar 67,033 milioane lei, deci cu 102 milioane lei mai puţin.

Diferenţa per total va fi, totuşi, ceva mai mică, de 60 milioane lei, întrucât, pe de altă parte, CJ va primi de la bugetul de stat, în premieră, 40 milioane lei pentru instituţiile de cultură. Cert este, cum întărea şi preşedintele Pásztor Sándor la prima şedinţă de CJ din acest an, că nu sunt acoperite toate cheltuielile de funcţionare.

Mărinimie neschimbată

Diminuarea transferurilor de la centru ar fi trebuit să îndemne conducerea CJ la cumpătare în cheltuieli, dar aceasta se pregăteşte să procedeze fix pe dos. Încă de la articolul 1, deci înaintea oricărei împărţeli pentru investiţii, proiectul prevede că din bugetul Judeţului "se aprobă cheltuieli" pentru mai multe "asociaţii/fundaţii" care, de fapt, sunt tot structuri ale CJ mari consumatoare de bani, fără rezultate însă.

Fundaţia Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar, de pildă, care trebuia să atragă finanţări din Programul Ro-Hu şi din care Primăria Oradea s-a retras în 2016 tocmai fiindcă n-a fost în stare de aşa ceva, dar care de atunci şi-a triplat schema de personal, va primi 1 milion lei. Asociaţia pentru Managementul Destinaţiei, o altă entitate care şi-a umflat organigrama în ultimii trei ani, va primi 2,5 milioane lei, iar Agenţia pentru Dezvoltare Durabilă, care a produs doar proiecte pentru construirea de bazine didactice de înot, alte 3,5 milioane lei.

Asociaţia Ecolect, care pune în aplicare cel mai important proiect din ultimele trei decenii, lansat încă de acum zece ani şi valorând peste 100 milioane lei, va primi doar 310.000 lei, pe când Asociaţia Ecoland, care produce electricitate pe biomasă la Săcueni, va primi 3 milioane lei. Culmea, consilierii judeţeni vor fi chemaţi să voteze fără a şti nici măcar câţi angajaţi au toate aceste structuri şi câţi bani se duc, de fapt, doar pe salarii. Asta, în timp ce pentru Parcurile Industriale proiectul de buget nu prevede, pur şi simplu, niciun leu.

Estimări umflate

2020 fiind an electoral, conducerea CJ Bihor promite mai multe investiţii, iar pentru a avea credibilitate a umflat prognoza de venituri. Un indiciu e propunerea de aprobare a "sumelor de încasat ca subvenţii pentru lucrări pe drumuri judeţene de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Dezvoltării Durabile, în cuantum de 24,297 milioane lei". Finanţarea PNDL cu o creştere de 364,13% este vădit exagerată în condiţiile în care în 2019 suma a fost de doar 6,672 milioane lei.

Nu este, însă, singurul venit prognozat cu exces de optimism: în ce priveşte sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului, de pildă, se prevede tot o creştere neverosimilă, de 58,82% (de la 36,667 milioane lei la 58,236 milioane lei).

De ce se întâmplă asta? Pentru că multe cheltuieli vor fi mai mari decât anul trecut şi se creează aparenţa acoperirii lor: de exemplu, pentru "autorităţi executive" creşterea de cheltuieli va fi de 3,81% (de la 24,615 milioane la 25,553 milioane lei), pentru învăţământ de 21,56% (de la 17,980 la 21,857 milioane lei), iar pentru sănătate de 120,82% (de la 6,403 la 14,140 milioane lei).

DGASPC, pe jumătate

În schimb, pentru prima oară, cheltuielile pentru asistenţa socială, în cuantum de 84,285 milioane lei, sunt prevăzute în bugetul Judeţului doar până la jumătatea anului, mai precis până în luna iunie, când vor avea loc alegerile locale în urma cărora, aproape cert, CJ Bihor va avea o altă conducere.

Proiectul pe 2020 prognozează cheltuieli de 84,285 milioane lei (mai puţin decât anul trecut, când au fost de peste 94 milioane lei), deşi doar cheltuielile de salarizare a angajaţilor DGASPC se vor majora de la 67 la 90 milioane lei, conform Legii salarizării din 2018. Cu toate astea, în proiect cheltuielile de salarizare au fost fixate la doar 52,600 milioane lei, aşa încât viitoarea conducere a CJ va trebui să facă rost la rectificarea bugetului de o sumă aproape egală cu cea prevăzută acum.

Lipsa de reformă

"Cu tot cu banii de la centru, bugetul Judeţului este de patru ori mai mic decât al Primăriei Oradea", spune vicepreşedintele Traian Bodea, nemulţumit că CJ nu poate acoperi finanţarea DGASPC pe tot anul, iar asta din cauza Guvernului, care trebuia să contribuie cu 90% din necesar şi asigură doar 17,5%, dar şi din cauza a ceea ce  chiar el numeşte "lipsa de reformă administrativă care face ca aparatul de stat să consume enorm".

Bodea a declarat BIHOREANULUI că, pentru a face economii, CJ intenţionează să desfiinţeze, "cel mai probabil în martie", Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, care la fel ca Direcţia Social-Comunitară n-a făcut în ultimii ani decât să preia bani din bugetul Judeţului pentru a-i împărţi la diverse ONG-uri. Ca atare, în proiectul de buget, nici pentru DSC şi nici pentru DDIP nu e prevăzută nicio alocare.

Tot pentru a se reduce din cheltuieli, s-a discutat despre comasarea Şcolii Francisc Hubic (căreia i-au fost alocaţi 2,603 milioane lei) cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (0,949 milioane lei). Sursele BIHOREANULUI susţin, însă, că planul a fost abandonat, din motive de... orgolii: Şcoala Francisc Hubic sărbătoreşte anul acesta Centenarul...

În rest, însă, conducerea CJ nici măcar nu a luat în calcul alte restructurări ori reducerea, pur şi simplu, a personalului, recunoaşte Bodea. Probabil o va face, de nevoie, viitoarea conducere, care va găsi conturile goale...


LISTA DE INVESTIŢII
Rostogolire de anii trecuţi

Programul de investiţii al CJ pe 2020 prevede cheltuieli de 139,165 milioane lei, grosul fiind pentru cofinanţarea unor proiecte cu fonduri nerambursabile, cum ar fi proiectul strategic pe sănătate (8,066 milioane lei), modernizare Traseul regional Transilvania de Nord - Drumul Apusenilor (41,59 milioane lei), continuarea lucrărilor la Muzeul Ţării Crişurilor (9,3 milioane lei) ori construirea unui campus şcolar pentru învăţământ special în Oradea (3,4 milioane lei).

O a doua categorie de investiţii planificate în acest an este cea a lucrărilor "rostogolite" din anii trecuţi, nefinalizate (reabilitare DJ 792 Beliu – Tinca – Leş, în valoare de 1,9 milioane lei; reabilitare DJ 767 Vârciorog – Dobreşti, 10,54 milioane lei; reabilitare DJ 767A Uileacu de Criş – Bălaia – Burzuc – Sârbi, 2,3 milioane lei), iar o alta vizează obiective efectiv refuzate anii trecuţi, dar puse pe masă acum, în an electoral (ca de pildă transformarea fostei Policlinici Mari în sediu al CJ (alocarea fiind, însă, derizorie, de numai 1 milion lei). În fine, tot la capitolul investiţii sunt trecute mai multe studii şi proiecte.


OPACITATE
heltuieli ascunse

Cel mai activ reprezentant al opoziţiei liberale din CJ în chestiuni de finanţe, Călin Gal (foto), acuză conducerea CJ de lipsă de transparenţă în proiectul de buget, miza fiind mascarea unor cheltuieli nelegale sau imorale.

"Proiectul postat pe site este prezentat numai sintetic, nu şi pe conturi analitice, ca să arate la fiecare instituţie pe ce merg banii", acuză Gal, adăugând că "adevărul adevărat îl vom cunoaşte abia după rectificarea bugetului, în vară".

La fel, aminteşte el, s-a întâmplat şi anul trecut, când în buget s-au prevăzut bani la capitolul "Dezvoltare" pentru Agenţia de Management al Destinaţiei, iar la rectificare s-a descoperit că "dezvoltarea" ar fi fost, de fapt, achiziţionarea de către AMD a fostului motel Contele Dracula de la Şuncuiuş şi a unei cabane din Padiş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@Dumi
Subscriu intru totul la acest comentariu. Sper sa apuc sa traiesc asa ceva.
Postat 12 Februarie 2020, 14:28 de oradea_mea_si_a_ta
La fix ...
... ar ajunge bugetul CJ, iar la alegeri să dispară de pe buletinele de vot, apoi toate bunurile lui să fie transferate către UAT-urile pe raza cărora se găsesc acestea !?! Și cu asta gata cu risipa inutilă, asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale comunelor, formate pe zone pânsă la cel mult 50.000 de locuitori, pot face o treabă mul mai bună și responsabilă !?! Adică, să se aducă banul public cât mai aproape de cetățean, care în caz de nemulțumiri se poate adresa Prefecturii !?! Nu ăsteia, cu un prefect galben vopsit în gri, ci cu una reorganizată și profesionistă !?!
Postat 12 Februarie 2020, 09:45 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON