URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Aprilie 2022, 14:00

Două articole ale BIHOREANULUI, nominalizate la Premiile Superscrieri. Cum le puteți vota 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două articole publicate în anul 2021 de ziarul BIHOREANUL şi portalul www.eBihoreanul.ro au fost selectate de un juriu format din 21 de specialişti din media printre cele 44 de materiale jurnalistice nominalizate la Premiile Superscrieri, o competiție dedicată celor mai bune astfel de materiale apărute în presa din România pe parcursul unui an.

"Continuând misiunea asumată în urmă cu 11 ani în urmă, Fundaţia Friends For Friends anunţă nominalizările pentru cele mai bune materiale jurnalistice ale anului, ce vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11, care va avea loc pe 16 mai 2022", au anunţat organizatorii. 

Mai precis, este vorba despre 44 de materiale (presă scrisă, podcast, video şi foto) care au fost selectate de un juriu format din 21 specialişti din media şi sunt nominalizate la cele 8 categorii de concurs: Audio/Podcast, Debut jurnalistic, Investigaţie, Opinie, Reportaj, Presă Locală, TV&VIDEO-jurnalism, Fotojurnalism. 

"Cele 44 de materiale selectate de juriu pentru finala Superscrieri 2022 sunt piese dintr-un puzzle româno – moldovenesc de presă locală şi centrală, care devine mai complet cu fiecare an", se mai arată în informarea Fundaţiei Friends for Friends. 

"Investigaţiile superserioase se alătură unor reportaje excelent documentate, dezvăluirile video de profunzime acompaniază podcasturi «earworm», iar reportajele dau şi ele şi adâncime şi context alături de materialele foto care asigură un background cuprinzător pentru opiniile informate. Li se alătură, pentru a completa tabloul, articolele foarte bune din categoriile debut jurnalistic şi presă locală unde, din nou, găsim superinvestigaţii şi un mix de reportaj şi opinie. E o ediţie Superscrieri cu inovaţie, educaţie, mediu, virus, politică şi viitor, mult viitor", a spus Paul Radu, jurnalist co-fondator RISE Project & OCCRP, preşedintele juriului Superscrieri, despre materialele nominalizate. 

Materialul "Drumul nimănui", semnat de jurnalista Adriana Totorean şi publicat în BIHOREANUL în octombrie 2021, a fost nominalizat la categoria "Presă locală" a Premiilor Superscrieri. Reportajul arată cum, la Vadu Crişului, începuse, ilegal, amenajarea unui drum spre cascada Vadu Crişului, într-o rezervaţie naturală, ONG-ul de mediu care deţinuse custodia zonei acuzând atunci un adevărat dezastru ecologic provocat de excavări, defrişări şi alte lucrări. Acest drum, sublinia BIHOREANUL, fusese promis în campania electorală chiar de Ilie Bolojan, şeful PNL Bihor, devenit apoi şi preşedintele CJ Bihor, şi de primarul comunei, Dorel Cosma. 

Celălalt material publicat de BIHOREANUL şi nominalizat la categoria "Reportaj" a Superscrieri este "O zi la ATI", semnat de redactorul-şef adjunct Adrian Criş și ilustrat cu imagini ale fotoreporterului Szilagyi Lorand, care prezenta mărturiile dramatice ale unor bolnavi, medici şi asistente din secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Municipal Oradea. "Suferinţa din spitalul anti-Covid nu seamănă cu cea din niciun altul. Nu se aude, aici, nicio văicăreală, niciun geamăt, pentru că pacienţii abia au putere să respire", scria Adrian Criş în aprilie 2021, în plină pandemie. 

Articolele nominalizate vor fi jurizate, iar premiile Superscrieri pentru fiecare categorie vor fi anunţate pe 9 mai. 

Fundaţia Friends for Friends anunţă că, până pe 9 mai, oricine poate să voteze articolele preferate, pe site-ul ffff.ro. Materialul cu cele mai multe voturi din partea publicului va primi premiul "Superscrierea Cititorilor", premiu oferit anual. 

Este pentru prima oară când două articole apărute în BIHOREANUL sunt nominalizate la Premiile Superscrieri, ajunse la ediţia a 11-a. În 2020, în schimb, juriul a acordat ziarului BIHOREANUL premiul pentru "Redacţia Anului" în presa locală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari pentru nominalizari
Precum si pentru premiul din 2020! Un comentariu pentru fondatorul Paul Radu: “Li se alătură, pentru a completa tabloul, […] şi un mix de reportaj şi opinie." Dupa multe standarde de cele mai bune practici in etica si calitate jurnalistica in occident, e gresit sa amesteci in aceeasi rubrica, si cu atat mai mult in acelasi articol Opinie si Reportaj. Exista si mult businessuri care se advertizeaza pe fatza ca asta vor sa faca, si isi asuma ideologia de la care pornesc.
Postat 18 Aprilie 2022, 15:24 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON