Un orădean în vârstă de 23 ani şi un tânăr de 26 ani din Ştei s-au ales cu dosare penale după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost prinşi că s-au urcat la volan sub influența unor substanţe psihoactive.
Tânărul din Ştei a fost ridicat din trafic vineri după-amiaza, în Ceica, unde, în timp ce conducea autoturismul pe DN 76, a acroşat o altă maşină condusă regulamentar. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
Şoferul orădean a fost prins în zorii zilei de sâmbătă, la ora 3.05 dimineaţa, de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene, în timp ce conducea un autoturism pe strada Flamarion din Oradea.
Ambii şoferi sunt cercetaţi penal, acum, sub acuzaţia de conducere a unui autoturism sub influența substanţelor psihoactive.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.