Deciziile Consiliului Local se iau mai nou nu cum se hotărăşte, ci cum se nimereşte. La doar câteva zile după dezbaterile din 21 iulie, în cadrul cărora punctul 81 a fost respins prin vot, pentru că a întrunit doar 14 voturi faţă de 18 cât prevedea borderoul de şedinţă, acesta e considerat de municipalitate ca adoptat, deşi consilierii erau convinşi că l-au respins.
`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Dacă vreți să mergeți în vizită prin Băile Felix, eu zic să vă mai gândiți. Stațiunea arată deplorabil, e plină de șanțuri care deja se eternizează și, în locurile unde s-a reușit încropirea unor trotuare, acestea trebuie făcute cu sens unic, atât de înguste sunt. Acesta e prețul plătit pentru banii gârlă veniți pe linie de partid...
Cu tupeu
Nu, titlul nu e o glumă! Dacă Sandu Lungu, carismaticul luptător care a pus Bihorul pe hartă cu pumnul său necruţător şi dimensiunile sale respectabile, s-a pus în fruntea unei "armate" de protestatari cu care a bătut străzile Oradiei, dacă a pus mâna pe megafon pentru a se adresa mulţimii, asemenea unui lider politic, nu e de glumă...
Zic şi eu
Miercurea trecută am aşteptat o oră şi jumătate în stradă pentru o "programare" la doctoriţa Flavia Groşan. De fapt, îmi încercam norocul. În ciuda mesajului pe care aceasta l-a transmis pe Facebook jurnaliştilor orădeni după "discuţia elegantă" de la Colegiul Medicilor, cum că n-o interesează presa locală, speram să accepte un interviu în care să-i adresez întrebările pe care Antena 3 nu a vrut să i le pună, fiindcă i-a "centrat" doar "servite"...
Vorba lu' Lulu
Era o duminică liniştită, leneveam în pat în jurul prânzului, după o noapte pierdută, şi mă amuzam urmărind Cartoon Network. La un moment dat, pe ecran au început să curgă nişte cuvinte repetitive pe o bandă animată: "Comutaţi pe un canal de ştiri pentru o informaţie importantă!".
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre protestele anti-măști și anti-restricții organizate în Oradea?
De stiut
Colțul juridic
În data de 31 martie, Preşedintele României a promulgat o lege care aduce modificări importante în materia evaziunii fiscale, odată publicată în Monitorul Oficial. Legea a fost adoptată de Parlament cu ceva vreme în urmă, însă a fost atacată la Curtea Constituţională de către Guvern şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu toate acestea, judecătorii CCR au stabilit că este perfect constituţională, iar preşedintele a semnat decretul de promulgare.
Bihoreanul la medic
Este mai uşor de depistat un cancer de col decât de tratat. Colul uterin este uşor de investigat, astfel încât examenul ginecologic anual oferă posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare şi tratamentul lor adecvat. De aceea se recomandă examenul citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice cu vârsta peste 20 de ani şi pentru cele sub 20 de ani sexual active (se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel puţin un test la fiecare 3 ani, până la vârsta de 65 ani).
30 Iulie 2014, 09:22
Democraţie originală: La Consiliul Local nu contează cum se votează, ci cine numără voturile
-
Interlopul Romi Neguș a fost încătuşat! Mascaţii l-au „săltat” în zona Parcului 1 Decembrie din Oradea 15:29, 12 Apr 2021
-
Proces la ralanti: Cum au motivat judecătorii refuzul de a-l plasa în arest pe milionarul Victor Micula 10:29, 12 Apr 2021
-
Un proces... alunecos: Primăria Oradea a cerut tardiv despăgubirile pentru alunecarea dealului Ciuperca 09:58, 12 Apr 2021
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Incursiune în ”Ultima redută” a luptei cu Covid-ul - secțiile ATI ale Spitalului Municipal 00:00, 12 Apr 2021
-
Sandu Lungu, la protestul din Piaţa Unirii: “Mi-e ruşine că sunt orădean. Abia aştept să vină primul să-mi spună ceva de mască” (FOTO / VIDEO) 20:47, 03 Apr 2021
-
Gunoiul sub preş 13:39, 06 Apr 2021
-
A doua seară de proteste anti-restricţii în Oradea. Printre manifestanţi, mulţi tineri, între care şi lăutari (FOTO / VIDEO) 20:34, 30 Mar 2021
-
Decizie istorică a CEDO: Vaccinarea obligatorie, necesară într-o societate democratică. Ce spun autoritățile din România 21:27, 08 Apr 2021
-
Romi Neguş, la ieşirea din sediul Poliţiei Bihor: "Nu aveţi ce face, iar mă pozaţi?" (FOTO / VIDEO) 21:52, 12 Apr 2021
-
Încă o tragedie în Capitală: Trei pacienți internați într-un TIR ATI au murit, după o defecțiune a instalației de oxigen 20:55, 12 Apr 2021
-
De ce i-a mulțumit Bolojan primarului din Sânmartin? 20:00, 12 Apr 2021
-
Un nou proiect imobiliar în Oradea: Peste 800 de apartamente în blocuri cu 10 etaje, pe malul Peţei, în zona Seleuş 19:25, 12 Apr 2021
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Presiune scăzută la robinete aproape toată săptămâna în mai multe zone ale orașului 08:47, 12 Apr 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 12-16 aprilie 07:45, 12 Apr 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 5 – 9 aprilie 2021 07:35, 05 Apr 2021
-
Compania de apă Oradea: Locuitorii de pe malul stâng al Crișului rămân două nopți fără apă 09:20, 29 Mar 2021
Diva Hair
Ultimele Comentarii
- Are valoare Dat fiind faptul ca n-are bacalaureatul... Postat 12 Apr 2021, 22:43 de Doru2019
- De-a v-ați ascunselea cu ardelenii E clar, justiția românească nu favorizează... Postat 12 Apr 2021, 22:32 de FaBULA
- tati are bani nu va fi condamnat niciodata pentru ca are... Postat 12 Apr 2021, 18:17 de roger
- inteligenta tardiva in primaria Oradea. dupa 3 ani, serios? astia sunt rusinea intelectuala... Postat 12 Apr 2021, 18:14 de roger
- dpv urbanistic, acest oras se incadreaza la stilul bazar oriental de scandal va rog sa scrieti cum ii cheama pe cei 13... Postat 12 Apr 2021, 18:07 de roger
Bihoreanul tipărit
-
Proces la ralanti: Cum au motivat judecătorii refuzul de a-l plasa în arest pe milionarul Victor Micula 10:29, 12 Apr 2021
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Incursiune în ”Ultima redută” a luptei cu Covid-ul - secțiile ATI ale Spitalului Municipal 00:00, 12 Apr 2021
-
Cauţi o aventură? A început sezonul activităţilor de aventură în Bihor, cu rafting, via ferrata, mountain bike şi speoturism (FOTO) 10:09, 11 Apr 2021
-
Anchetă contra cronometru: Detalii cutremurătoare din cazul copilului din Gepiu, răpit de tată din răzbunare 11:13, 09 Apr 2021
ACTUAL
-
Încă o tragedie în Capitală: Trei pacienți internați într-un TIR ATI au murit, după o defecțiune a instalației de oxigen 20:55, 12 Apr 2021
-
Calendar stabilit: Când va fi audiat Florian Bodog, pe care DNA vrea să-l cerceteze penal 17:00, 12 Apr 2021
-
Premierul Florin Cîţu: Mai sunt doar 6 paturi libere de Terapie Intensivă - Covid în toată ţara (VIDEO) 17:41, 11 Apr 2021
-
Numărul cazurilor Covid-19 descoperite în România a depăşit un milion. Judeţul Bihor, pe locul 10 după incidenţă 19:50, 10 Apr 2021
Stiri SPORTIVE
-
CS Redpoint are două sportive calificate pentru Cupa Europeană de juniori şi cadeţi la tir cu arcul 18:00, 12 Apr 2021
-
Echipa LPS Bihorul a devenit campioană naţionala la cros U16 16:47, 12 Apr 2021
-
Au fost desemnaţi câştigătorii Campionatului Judeţean de şah fulger online 15:42, 12 Apr 2021
-
Parcurs perfect pentru tinerii poloişti de la CSM Oradea la primul turneu final al Campionatului Naţional de juniori III 15:41, 12 Apr 2021
BIHOREANUL TV
-
CAO 1910 Oradea a făcut instrucţie cu Progresul Şomcuta: S-a impus cu 8-1, dar rămâne pe locul 3 (VIDEO)
-
Situaţie periculoasă într-un sat din Bihor: Un uliu şorecar s-a „înstăpânit” pe cimitir şi atacă oamenii (VIDEO)
-
Arbitrul orădean Octavian Șovre, criticat după ce i-a cerut un autograf fotbalistului Erling Haaland, la finalul unui meci de Champions League (VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Ce investiţii pregătea Primăria în perioada interbelică şi ce planuri are acum 18:33, 10 Apr 2021
-
Primăvara... la scară. Jos pălăria pentru locuitorii unui bloc din Oradea! (FOTO) 13:01, 10 Apr 2021
-
Şcoala de reciclare: La Oradea, se scrie primul curs pentru muncitorii care vor valorifica biodeşeurile 10:35, 09 Apr 2021
-
Terapie prin yoga: Yoghista Renata Coznici îi învaţă pe orădeni cum să se elibereze de griji (FOTO) 07:57, 09 Apr 2021
Bihor
-
Romi Neguş, la ieşirea din sediul Poliţiei Bihor: "Nu aveţi ce face, iar mă pozaţi?" (FOTO / VIDEO) 21:52, 12 Apr 2021
-
Încă nouă autobuze Mercedes Citaro Hybrid vor circula în curând prin Oradea (FOTO / VIDEO) 17:33, 12 Apr 2021
-
Descoperire şocantă a unui bihorean, în podul casei pe care a cumpărat-o recent. Putea să se întâmple o tragedie 15:59, 12 Apr 2021
-
Interlopul Romi Neguș a fost încătuşat! Mascaţii l-au „săltat” în zona Parcului 1 Decembrie din Oradea 15:29, 12 Apr 2021
Stiri Oradea
-
Un nou proiect imobiliar în Oradea: Peste 800 de apartamente în blocuri cu 10 etaje, pe malul Peţei, în zona Seleuş 19:25, 12 Apr 2021
-
60 de coşuri de gunoi stradale au fost montate în Oradea, în locul celor distruse sau vandalizate 18:33, 12 Apr 2021
-
Încă nouă autobuze Mercedes Citaro Hybrid vor circula în curând prin Oradea (FOTO / VIDEO) 17:33, 12 Apr 2021
-
Casă distrusă de flăcări, în Oradea. Incendiul a pornit de la coşul de fum 13:50, 12 Apr 2021
Revista Familia
-
"Coloana sonoră a cărţilor". Noul număr al revistei Familia a fost lansat la terasă (FOTO / VIDEO) 10:55, 31 Mar 2021
-
Noul număr al revistei „Familia” va fi lansat pe Corso 19:48, 25 Mar 2021
-
Familia în doză dublă: Ce aduce noul număr al revistei de cultură orădene 09:35, 24 Mar 2021
-
Remember Tiberiu Ciorba… 10:40, 15 Mar 2021
Informații de la Termoficare
-
Investiţie de 32,3 milioane euro pentru înlocuirea vechiului cazan al CET Oradea cu motoare termice nepoluante 19:01, 27 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: avaria a fost remediată, se reia treptat furnizarea apei calde şi a încălzirii 20:30, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: O nouă avarie în zona Decebal-Dacia lasă fără căldură şi apă caldă locuitorii mai multor străzi din municipiu 11:39, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: Se reia, treptat, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru punctele termice afectate 23:03, 11 Ian 2021
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.1382 RON
- 1 EUR = 4.9212 RON
- 1 HUF = 0.0137 RON
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.