URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2023, 19:03

Decizie CEDO: România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex

Decizie CEDO: România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex Foto: arhiva Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul de la București asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Astfel, Statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex, anunță HotNews.ro.

Decizie definitivă

Decizia vine după ce, în luna august a acestui an, România a atacat, prin Ministerul Afacerilor Externe, la Camera Superioară o decizie CEDO din 23 mai, care obliga țara noastră să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie.

Marea Cameră a CEDO a respins însă solicitarea României de rejudecare a cauzei, astfel că decizia dată atunci este definitivă.

„Practic, hotărârea este acum definitivă și executabilă. Autoritățile trebuie să ofere o formă de protecție juridică cuplurilor homosexuale, conform standardelor CEDO. Aceste standarde nu te obligă să recunoști o căsătorie între aceste cupluri, ci măcar un parteneriat civil. Acesta este minimum”, a explicat un expert pentru HotNews.ro.

Și Asociația Accept a anunțat că obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și de alte 20 de familii împotriva României.

Dreptul la respectarea vieții private și viața de familie

Totul a pornit de la faptul că doi parteneri de același sex, Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, au dat în judecată statul român în urma refuzului stării civile de a recunoaște relația de familie dintre ei. În acest demers li s-au alăturat alte 20 de familii formate din persoane de același sex.

HotNews amintește că, pe 23 mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și de mai multe persoane împotriva statului român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția Curții care prevede „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.

În Decizia pronunțată de CEDO în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și al altor 20 de familii formate din persoane de același sex, CEDO a constatat în luna mai că România a încălcat articolul 8 din Convenție în privința „vieții private”, cât și al „vieții de familie”.

Articolul la care se face referire - articolul 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, prevede că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale” și că „Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.

„Curtea observă că atât la momentul în care reclamanţii au depus cererile la Curte, cât şi în prezent nu existau şi nu există dispoziţii în legislaţia română care să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex sau o altă formă de parteneriat pentru cuplurile de acelaşi sex. Dimpotrivă, Codul civil nu recunoaşte în mod expres astfel de parteneriate.

Curtea a ajuns deja la concluzia existenţei unei obligaţii pozitive în temeiul articolului 8 din Convenţie de a asigura recunoaşterea şi protecţia juridică a cuplurilor de acelaşi sex şi a constatat o încălcare a acestei obligaţii în cauzele Oliari şi alţii şi Fedotova şi alţii (...) Această obligaţie pozitivă nu ar trebui să depindă de circumstanţele naţionale. Obligaţia de a se asigura că reclamanţii aveau recunoaşterea şi protecţia juridică a familiilor lor respective este general aplicabilă în temeiul Convenţiei: reclamanţii - care constituiau de facto familii de acelaşi sex în România - aveau acelaşi drept la recunoaştere şi protecţie juridică în temeiul articolului 8.

Curtea constată că niciunul dintre motivele de interes public invocate de Guvern nu prevalează asupra interesului reclamanţilor de a vedea relaţiile lor respective recunoscute şi protejate în mod corespunzător de lege.

Curtea concluzionează că statul pârât şi-a depăşit marja de apreciere şi nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a asigura dreptul reclamanţilor la respectarea vieţii private şi de familie a acestora”, precizează HotNews.ro.

Sursa citată precizează că, într-o altă cauză, alte două persoane -  Adrian Coman și Clai Hamilton - au dat în judecată România la CEDO pentru încălcarea dreptului lor la căsătorie, nediscriminare, viață de familie și acces la justiție. „Procesul a început în martie 2021. Cei doi au fost recunoscuți ca soți de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), dar și de către Curtea Constituțională a României (CCR). Cu toate acestea, politicienii au ignorat cele două decizii”.

Asociația ACCEPT a acuzat, între altele, că „atitudinea statului român față de această problemă urgentă cu care se confruntă familiile LGBT este o dovadă de nepăsare care afectează România pe mai multe paliere”. „Dincolo de nerespectarea angajamentelor luate de România față de partenerii europeni în baza convențiilor și tratatelor la care este parte, cei care au de suferit din cauza lipsei unei legislații care să asigure protecție și recunoaștere familiilor formate din persoane de același sex rămân, în continuare cetățenii. Tratamentul la care statul îi supune este unul nedemn și profund condamnabil”, spun reprezentanții Accept.

Conform acestora, deși formează familii bazate pe iubire și respect reciproc și își îndeplinesc toate obligațiile și îndatoririle în fața statului, „persoanele LGBT sunt condamnate la invizibilitate și nesiguranță în lipsa unor legi adaptate realităților sociale”. Nu se pot vizita la spital, nu pot moșteni bunurile obținute împreună de-a lungul vieții, nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care celălalt partener nu are o sursă de venit, mai notează HotNews.ro.

Vezi mai jos decizia CEDO!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
90% habar nu aveti de problemele cu care se confrunta membrii lgbtqi!
O intrebare: cum v-ati simti ca dupa ce va moare sotul/sotia sa vina fratii, parintii, nepotii celui decedat si sa va ia tot, repet, TOT? Asta pateste membrul cuplului care ramane in viata! Chiar daca au incheiat acte notariale, parintii celui decedat sunt mostenitori rezervatari iar fratii sunt mostenitori privilegiati. Un alt aspect juridic: suntem membrii Consiliului Europei din '93 cu drepturi si obligatii, vezi CEDO. Putem sa ne lasam condusi de popii pederasti/homosexuali si sa urmam calea rusiei, sa parasim Consiliul Europei! Nu mai zic de UE, ONU, NATO, etc, unde suntem membri (si) pt ca parlamentul Romaniei a ratificat actele de aderare. Adica nu ne-au luat cu arcanul si ne-au urcat cu de-a sila in trenul lumii democrate. Interesant ca nu vad o asa mobilizare pt a infiera nelegiuirile, cele de care se afla, varful aisbergului, din sanul bisericii stramosesti.... Si in vreme ce membrii comunitatii lgbtqi platesc taxe si impozite si se supun legilor ca toti pulenii, popimea e scutita de dari, e ,,ocrotita", are legi si staboruri proprii!
Postat 27 Septembrie 2023, 09:15 de pinonel
@scortosul
Un astfel de referendum a avut loc. Referendumul pt familie, iar initiativa a vizat inlocuirea sintagmei "intre soti" art 48 aliniatul 1 al Constitutiei, cu precizarea clara "intre un barbat si o femeie". Din pacate referendumul a esuat din lipsa de participare. Nu a fost atins pragul de validare. Ce sa mai zici ? Asta au vrut cetatenii, asta avem. Iresponsabili. La un meci de fotbal ca cel de azi, biletele se epuizeaza in 10 min.
Postat 27 Septembrie 2023, 07:37 de Timi
Ha ha ha ha ha
Ha ha ha ha ha.... Urmeaza ca politicienii sa se prezinte la raport la popici, fiecare cu confesiunea lui si sa le spuna acestora: "shefu', noi n-am vrut, dar ne-a obligat Europa. Nu se mai poate face nimic, punct". Uitati-va fiecare in curtea voastra si rezolvati-va propriile probleme, lasati-i pe altii in pace sa si-o puna cu cine vor.
Postat 27 Septembrie 2023, 06:31 de Kid
Ceea ce ne baga pe gat...
Ceea ce ne baga pe gat cu sprijinul presedintelui din Romania, Iohahanis nu este familie, este un cuple rai. Asemenea lege nu se poate da fara un referendum de modificare a constitutie, legilor specifice. STOP mizaeriei!
Postat 26 Septembrie 2023, 22:32 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON