URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Aprilie 2023, 19:10

Curtea de Conturi critică ANAF pentru că a „tergiversat” recuperarea sumei imense de 1,3 miliarde de lei de la frații Micula 

Curtea de Conturi critică ANAF pentru că a „tergiversat” recuperarea sumei imense de 1,3 miliarde de lei de la frații Micula  Frații Viorel și Ioan Micula, invitați la inaugurarea Sinagogii Ortodoxe din Oradea, în 2018 (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În raportul Curții de Conturi a României pe anul 2021, făcut public recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este criticată pentru că nu a făcut destule demersuri, ba chiar a „tergiversat” procedura de recuperare a datoriei masive pe care oamenii de afaceri bihoreni Viorel și Ioan Micula o au față de statul român, în valoare totală de aproape 1,3 miliarde de lei.

Inspectorii Curții de Conturi subliniază, de asemenea, că reprezentanții Comisiei Europene le-au solicitat, de mai multe ori, autorităților române să facă toate demersurile pentru a recupera banii de la frații Micula, pe care aceștia i-au primit pe nedrept ca ajutor de stat. 

„Sancțiuni severe pentru România”

„În contextul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât în data de 25 ianuarie 2022 anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019, Comisia Europeană a solicitat în mod repetat autorităților române să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula/România. Deoarece autoritatea fiscală din România nu a realizat toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat în mod ilegal, Comisia Europeană a recurs la solicitări ultimative față de autoritățile statului român. Conform documentelor Ministerului Finanțelor, debitul de recuperat a fost cuantificat la valoarea de 1.294.189.573,51 lei, din care 1.109.512.162,58 lei reprezintă ajutor de stat la valoarea nominală și 184.677.410,93 lei reprezintă dobânzi”, se arată în raportul Curții de Conturi a României.

Tot acolo se specifică faptul că ANAF a „tergiversat” procedura și că acest lucru ar putea să ducă la sancțiuni aspre din partea Comisiei Europene.

„La nivelul ANAF au fost tergiversate demersurile în cazul recuperării ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula și nu au fost respectate termenele în care Comisia Europeană a solicitat informații privind modul de recuperare a acestuia, situație ce poate conduce la sancțiuni severe pentru România”, se arată în raport.

„Au fost demarate măsuri...”

Amintim că, în aprilie 2022, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că cei aproape 1,3 miliarde de lei trebuie recuperați, ANAF a decis executarea silită a magnaţilor Ioan şi Viorel Micula și a grupului European Food&Drinks.

„În vederea punerii în aplicare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 25 ianuarie 2022, au fost demarate măsuri de executare silită pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul de stat în cazul Micula”, se arăta într-un răspuns succint transmis atunci BIHOREANULUI de Biroul de presă al Ministerului Finanţelor. 

Frații Micula au obținut, însă, la scurt timp după aceea, suspendarea provizorie a executării silite, într-un proces deschis la Judecătoria Beiuș.

Judecătoarea începătoare care a speriat Europa

În urmă cu o lună, și Newsweek scria că „o tânără judecătoare, cu doi ani de experiență, dintr-o instanță de provincie, a blocat acțiunea statului român de a recupera 1,4 miliarde de lei de la imperiul fraților Micula”, iar „Comisia Europeană e uimită de această decizie și de inacțiunea statului român în recuperarea banilor”, publicația citând o corespondență oficială între Comisie și Guvernul român.

“Serviciile Comisiei reamintesc României că o decizie a Comisiei adresată unui stat membru este obligatorie pentru toate organele statului respectiv, inclusiv pentru instanțele acestuia. Autorităților române li se reamintește, de asemenea, că procedurile naționale nu pot fi utilizate ca pretext pentru a justifica neexecutarea recuperării în conformitate cu principiul supremației dreptului european”, au precizat oficialii Comisiei Europene într-o scrisoare trimisă, la sfârșitul anului trecut, de către oficialii DG Competition din cadrul Comisiei Europene, către reprezentanța permanentă a României pe lângă UE. 

Oficialii europeni le-au adus aminte de nenumărate ori, în același document de nici trei pagini, oficialilor români că nu au făcut nici un fel de progres timp de 7 ani în tentativa de a recupera banii de la frații Micula: „Serviciile Comisiei remarcă faptul că, în pofida acțiunilor întreprinse de autoritățile române pentru asigurarea respectării deciziei Comisiei din 30 martie 2015, nu s-au înregistrat progrese în ceea ce privește recuperarea, iar suma de 1.109.512.163 RON (fără dobândă) rămâne restantă. În plus, instanțele române au suspendat executarea recuperării în cadrul procedurilor naționale în curs. Această suspendare contravine obligației de a asigura executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei privind recuperarea”.

Newsweek a mai scris că Prahancă Emilia-Maria (foto), judecătoarea de la Beiuș care a semnat sentința ce a șocat Comisia Europeană este de abia ieșită de pe băncile facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca pe care a absolvit-o în 2016 și are doar 2 ani de practică în instanțele de judecată dintre care un an de stagiatură.

„Prahancă Emilia-Maria, 30 de ani, a fost numită chiar în prima zi a lui 2021 judecător stagiar la Judecătoria Reșița după ce absolvise Institutul Național al Magistraturii (INM) pentru ca doi ani mai târziu în mai 2022 să fie numită judecător la Judecătoria Beiuș. Trei luni mai târziu, ajunge să judece dosarul cu miza de 1,29 miliarde de lei al fraților Micula”, observă publicația.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@kp
Nu-i chiar asa si stii si tu! G4Media: ,,Frații Micula au blocat conturile Romatsa pentru aproape 400 milioane de euro/ Operatorul aerian riscă să piardă dreptul de a dirija circulația zborurilor pe teritoriul național" https://www.g4media.ro/surse-fratii-micula-au-blocat-conturile-romatsa-pentru-aproape-400-milioane-de-euro-operatorul-aerian-risca-sa-piarda-dreptul-de-a-dirija-circulatia-zborurilor-pe-teritoriul-national.html
Postat 04 Aprilie 2023, 13:03 de pinonel
S-a ajuns în această situație pentru că, în decembrie 2019 ...
... premierul desemnat Orban și ministrul de finanțe Câțu, după lovitura de stat care a dus la mătrășirea guvernului PSD și înlocuirea cu PNL, au dispus restituirea banilor pe care Miculeștii i-ar fi câștigat cică, la Tribunalul de Arbitraj de la Washington. Cei doi nemernici au procedat astfel, chiar dacă exista încă până la un termen definitiv și Comisia Europeană spusese clar că nu este legal. Așadar, odată cu critica CC la adresa ANAF, ar trebui să existe și un demers din partea procurorilor DNA la adresa guvernului liberal pus de către Johannis la finalul anului 2019 și în care acesta a desemnat pe cei mai mari ticăloși dintre liberalii României de azi.
Postat 03 Aprilie 2023, 23:06 de KP
statul...
Statul e cel mai bun administrator...nu-i asa?
Postat 03 Aprilie 2023, 20:20 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON