URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Ianuarie 2015, 18:15

Tehnică revoluţionară la Oradea: Cum se pot trata curat, rapid, fără riscuri şi durabil incontinenţa urinară şi prolapsul genital al femeilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deschisă în 23 decembrie 2014 de către medicul timişorean Marian Ionescu, o nouă unitate medicală privată din Oradea, Clinica pentru Îmbunătăţirea Calităţii Vieţii, a ajuns a treia din ţară care utilizează cea mai nouă şi sigură metodă pentru tratarea incontinenţei urinare de efort şi prolapsului genital, afecţiuni de care suferă cea mai mare parte a femeilor care au născut pe cale naturală sau care se apropie de menopauză, deci în jurul vârstei de 35-40 ani.

O prezentare publică a noii metode a făcut-o joi conf. univ. dr. Petru Chitulea (foto), cel care a făcut cunoştinţă cu aceasta la Congresul Mondial de Menopauză desfăşurat anul trecut la Cancun (Mexic), ulterior urmând un curs de pregătire pentru utilizarea acestei tehnici de laser-terapie.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Clinica pentru Îmbunătăţirea Calităţii Vieţii din strada Gheorghe Doja nr. 49, dr. Chitulea a explicat că până în prezent specialiştii uro-ginecologi aveau la dispoziţie doar două metode "clasice" de tratare a incontinenţei urinare de efort şi prolapsului genital: fie o intervenţie chirurgicală pentru "reconstruirea" muşchilor vaginului şi prostatei în vederea aducerii lor într-o stare apropiată de cea naturală după aşa-numita "relaxare vaginală", fie o intervenţie pentru implantarea unei aşa-numite "bandelete" pe sub vezica urinară până spre fese, care să susţină muşchii ca un fel de orteză.

"Deşi incontinenţa urinară de efort şi prolapsul genital sunt afecţiuni care nu pun în pericol viaţa pacientei, ci o fac neplăcută, limitând manifestările sexuale şi sociale ale pacientei, riscurile generate de cele două metode chirurgicale clasice sunt numeroase - de la lezarea ţesuturilor, spitalizarea pe o durată de circa 10 zile - două săptămâni, efectuarea anesteziei generale cu tot ce înseamnă aceasta, montarea de sonde urinare care pot determina infecţii, obligarea pacientei la medicaţie de durată şi costisitoare, plus riscul recidivei afecţiunilor - şi chiar mortale în unele cazuri", a explicat dr. Petru Chitulea.

În schimb, a arătat acesta, noua tehnică, ce presupune utilizarea unui aparat de tip laser (conceput iniţial pentru industria militară), elimină complet toate aceste riscuri, pentru că nu este minim-invazivă, ci chiar complet non-invazivă.

"Pacienta se prezintă la medic, i se fac analize deloc complicate şi, fără a fi supusă unei anestezii, pentru că procedura este complet nedureroasă, trece printr-un tratament de circa 20-30 minute. Acesta constă în introducerea în vagin a unui speculum cu laser (n.r. - un dispozitiv care "orientează" fascicolul de laser) ce încălzeşte ţesuturile pe o adâncime de 100 de microni, până la stratul de colagen, stimulând astfel colageneza (n.r. - producţia de colagen) pe cale naturală. Lucrăm aşadar "cu materialul clientului", întrucât colagenul astfel produs de organism pe cale naturală întăreşte tot pe cale naturală muşchiul vezicii şi vaginului", a spus dr. Chitulea.

Acesta a adăugat că metoda nu necesită internare ori medicaţie ulterioară, astfel că pacienta îşi poate relua inclusiv viaţa sexuală după doar o săptămână, efectele tratamentului fiind, în plus, de durată.

Potrivit dr. Marian Ionescu, managerul Clinicii, până în prezent au fost astfel tratate patru paciente la Oradea, numărul şedinţelor de tratament variind între una sau două în mod obişnuit sau maximum patru în cazul în care afecţiunile sunt cronicizate şi vechi. De asemenea, a spus dr. Ionescu, pot fi tratate cu laser inclusiv pacientele care au suportat anterior intervenţii chirurgicale clasice. Costul total al unui tratament complet, inclusiv consultaţiile şi analizele, sunt de 200-600 euro, în funcţie de gravitatea afecţiunii, oricum sub costul de 1.200-1.600 euro al unei operaţii clasice într-o clinică privată. "Vom lucra, pro-bono, inclusiv pentru pacientele din azile de bătrâni", a mai spus Ionescu.

Conducerea acestei clinici intenţionează ca în curând să extindă această metodă de tratament şi în dermatologie şi chirurgia plastică şi estetică, deoarece tot prin stimularea producţiei naturale de colagen pot fi îndepărtate ridurile de expresie, evitându-se nocivele şi invazivele injectări cu botox. În acest scop, a precizat dr. Ionescu, un specialist dermatolog a şi început deja un curs de pregătire, iar după ce acesta se va întoarce din străinătate va fi trimis la curs şi un specialist ORL, deoarece clinica doreşte să aplice tehnica şi în acest domeniu, pentru tratarea apneii în somn.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
completare
inserasem un link . acesta este de gasit, alaturi de multe altele pe adresa : laser and health academy dotcom.
Postat 02 Februarie 2015, 11:44 de abramburel
d-ului Wiliam VARZA
Am lecturat si eu articolul , ca urmare a unor probleme pe care le are bunica mea , inevitabil ajungand si la comentariu. Nu am intereseaza relationarea dintre d-ul Wiliam (Branza , Varza ... sau cum s-o numi) . M-a interesat doar partea medicala . Si ... pentru ca neuronii inca nu imi patineaza din lipsa de circumvolutiuni , am gasit cateva lucruri interesante . Dar , daca atacul la persoane pe care il face acest VARZA Wiliam il priveste personal , partea de tratament ma interesa . Nu vreau sa insirui mai multe linkuri . Cert este ca este o metoda noua de tratament , recunoscuta in lumea medicala . Referitor la preturi (caci si acela m-a interesat in mod deosebit , nefiind neam cu Udrea sau altii ) am remarcat preturi apropiate , dar majoritatea insa mai scumpe . Ex : Polonia cca 600-700 eur , Italia de la 800 in sus , Germania 900-1000 , etc etc . La Bucuresti , 650 eur . Si ma intreb : pana unde sa mearga ipocrizia ? Aveti ceva de rezolvat intre voi , domnilor ? Faceti-o ... dar lasati mirosul neplacut de varza murata , domnule Wiliam ., in putina proprie , nu il aduceti in public .
Postat 02 Februarie 2015, 11:40 de abramburel
vai si amar de capul vostru
Distinse domnule Cris Adrian, sunteti VARZA. Cat timp mai planuiti sa-i faceti lobby acestui doctor? Este absolut firesc sa faceti publice adresa si tarifele acestei asa-zise clinici...jurnalism obiectiv, n-am ce zice...mai ales ca alternativele pe care le mentionati sunt MINCIUNI: durata medie de spitalizare la tehnicile chirugicale este de 3 zile, recuperarea este rapida, medicatia asociata este scumpa doar atunci cand o prescrie dr Chitulea (ca doar trebuie sa mearga si el in Mexic la un congres pe banii firmelor de medicamente), recidivele sunt mai frecvente la tehnica laser YAG, iar despre mortalitate ce sa spun....MORTALI sunteti voi. Tin sa infermez cititorii ca tehnicile chirurgicale costa cam pe jumatate din pretul FABULAT de Dl Cris, dar poate asta stiu ceilalti participanti la asa-zisa conferinta de joi....sau poate nu a mai fost altcineva inafara de dvs...poate ati fost chemat sa faceti niste poze si sa scrieti niste randuri dupa dictare...si nici macar alea nu sunt corecte (adica de cand face parte prostata din anatomia femeii?). Adevarul este ca aceasta nou tehnica implementata de RENUMITUL (si nu pentru lucruri bune) dr Chitulea ma da pe spate. Iti dai seama stimata cititoare cum ti se va regenera colagenul din vagin pe o grosime de 100 de microni (asta desigur e suficienta pt a sustine vezica ta si GARANTAT nu vei avea recidive) si va intari muschii vaginului (pacat ca muschii sunt formati din miocite si nu din colagen)? Eu as propune ca in aceasta sedinte de 200-600 de euro sa fie incluse si aplicari de masti faciale si epilare inghinala....macar sa merite banii astia pe care vi-i scoate Chitulea din buzunar.
Postat 01 Februarie 2015, 22:15 de william
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON