URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Martie 2024, 19:13

Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO)

Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de șoferi au salutat cu sunete de claxoane deschiderea circulației pe drumul de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania, care a primit denumirea DX 16 și a început să fie circulat, joi, de sute de autovehicule.

Pus pe waze

Încă de la ora 14.45, o lungă coloană de TIR-uri și autoturisme aștepta deschiderea șoselei blocând o bucată de sute de metri a centurii Oradea, de pe pasajul ce trece peste Calea Aradului până în capătul Căii Sântandreiului, unde DX 16 începe cu un pasaj care traversează atât centura orașului, cât și calea ferată Oradea - Timișoara.

Cu 5 minute înaintea orei stabilite, la 14.55, aplicația Waze a fost actualizată pentru a indica noul drum, iar la 15.00 coloana s-a pus în mișcare, având în frunte un echipaj al Poliției Rutiere.

BIHOREANUL a parcurs noul drum, întins pe 19 km și având câte două benzi pe sens cu separatoare între sensuri, dinspre Calea Sântandreiului până în Biharia, iar apoi și în sensul invers, trecând în revistă conexiunile cu alte drumuri.

5 legături

La aproximativ 3 kilometri după pasajul din Calea Sântandreiului, de-a lungul cărora șoseaua șerpuiește aproximativ paralel cu calea ferată și traversează cu un pasaj strada Bujac (cea construită în 2018 de Primăria Oradea între cartierul Ioșia Nord și Sântandrei), iar apoi și Crișul Repede cu un pod spectaculos, cu 8 deschideri, a doua cale de urcare/coborâre pe DX 16 este realizată prin bretele în dreptul străzii Augustin Maior din Oradea pentru a oferi acces la Parcul Industrial din Șoseaua Borșului și în dreptul drumului comunal spre/dinspre Sântion.

O a treia conexiune a DX 16 este cu Șoseaua Borșului, prin benzi suplimentare pe ambele margini și intersecții giratorii cu aceasta, asigurând atât urcarea, cât și coborârea de pe DN 1.

Al patrulea nod este prevăzut la km 11, către Satu Mare, dar acesta va fi dat în folosință abia săptămâna viitoare, pentru că încă se mai fac amenajări de ultimă oră pe el.

Ultimul este nodul de legătură cu A3 pe teritoriul comunei Biharia, cu descărcare spre punctul de frontieră Borș II, joncționând, așadar, tronsonul de 5,35 km al autostrăzii construit de Selina în urmă cu trei ani, dar și DN 19 spre Satu Mare.

10 minute în loc de 40-60

Noul drum, străbătut în prima oră de sute de vehicule înmatriculate în Bihor, în alte județe ale României, dar și în străinătate, își dovedește utilitatea clară pentru TIR-urile care intră sau ies din țară pe la Borș II și se îndreaptă fie spre Oradea, fie spre Arad și apoi spre Timișoara, fie spre Cluj, fără a mai aglomera localitatea Biharia, cartierul Episcopia Bihor și apoi Centura Oradea din zona bulevardului Ștefan cel Mare până în Calea Sântandreiului.

Totodată, cei 19 km ai DX 16 se dovedesc extrem de utili și șoferilor care se deplasează dinspre DN 79 din direcția Arad atât către Șoseaua Borșului (de exemplu către Parcul Industrial ori către vama Borș I), cât și în direcția DN 19 către Satu Mare și viceversa. Aceștia pot evita deplasarea la viteze mai mici și riscul de ambuteiaje pe Centura Oradea în partea ei estică.

„Pe o porțiune de 3 kilometri din Calea Sântandreiului spre zona străzii Bujac, noul drum are regim de drum național, deci limita de viteză este de 90 km/h, iar în următorii 16 kilometri, până în Biharia, este configurat ca drum expres, cu limită de viteză de 120 km/h”, a explicat BIHOREANULUI inginerul Marius Mitrofan (foto jos), managerul de proiect al Strabag, care a construit DX 16. „Cu o viteză medie de 100 km/h, șoferii care aleg noul drum îl pot parcurge în aproximativ 10 minute”, a adăugat acesta.

Șoferii care se deplasează frecvent din zona Căii Sântandreiului până în Biharia folosind Centura Oradea „cheltuiau” până acum între 40 și 60 minute (în funcție de intervalul orar și valorile de trafic), așadar DX 16 le poate scurta semnificativ durata deplasării.

De asemenea, noul drum poate fi folosit cu la fel de mult folos de către bihorenii care navetează dinspre DN 79 către firmele din Parcul Industrial al Oradiei, aceștia putând urca pe noul drum în Calea Sântandreiului și coborî în zona străzii Augustin Maior.

Minusuri?

Un minus, cel puțin în prima zi de utilizare a noului drum, este încetinirea fluxului de circulație pe centura Oradea în zona Căii Sântandreiului, pe sensul dinspre strada Ogorului, cauzată, cel mai probabil, de faptul că șoferii încă nu s-au obișnuit să preselecteze din timp și corect banda pe care să se încadreze pentru a urca pe pasajul DX 16, pentru a continua deplasarea prin girație spre localitatea Sântandrei sau pentru a coti la dreapta ca să ruleze mai departe pe centură către zona Ovid Densușianu.

Un alt minus poate fi interpretat faptul că locuitorii din Sântandrei care lucrează în firmele de pe Șoseaua Borșului nu pot folosi DX decât dacă urcă pe el folosind pasajul din Calea Sântandreiului, neputând intra din strada Bujac din simplul motiv că, așa cum de altfel era normal, cele două drumuri (unul cu regim de mare viteză, celălalt cu limită specifică unui drum județean) nu se intersectează, DX traversând strada cu un pasaj suprateran.

Vezi cum arată noul drum pe timp de noapte, în filmarea de mai jos, realizată de Marin Marian!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
e de bine
E buna, e utila. Amicii mei din Cj si-au manifestat deja invidia. Ce sa le spun....ghinion. Eu am testat pe sens invers Bors II - Osorhei. Totul s-a blocat la sensul giratoriu de la iesirea spre Cluj. Coloanaaaaa.....
Postat 29 Martie 2024, 08:58 de Christa
2-3 luni
trebuie sa treacaq 2-3 luni pana cand soferii se vor invata cu noul traseu dar cred ca si autoritatile ar trebui sa faca rapid toate diligentele ca acest drum sa apara pe hartile digitalizate, gps,.....
Postat 28 Martie 2024, 22:49 de scortosul
Orice drum nou e binevenit
Ma suna un amic din Botoșani să-mi spună ca ce draq se întâmplă la noi, că ieri nu era asa ceva :::::))))) Felicitări Constructorilor, Felicitări Bolojan, Birta si echipa. Strabag a tras tare si se vede, nu ma deranjează sa văd că face Strabag pana la Arad, diferența e ca Oradea-Satu Mare a fost facut de Strabag si se vede calitate.
Postat 28 Martie 2024, 20:45 de Sandu2100
Misto la min 15 luna rosie aliniata in capatul autostrazii :)
Mai adaug eu un minus, probabil controversat si o sa zica lumea ca sunt de pe alta planeta: exista si poluare luminoasa, sa nu mai poti vedea stelele noaptea ca tot occidentul e iluminat noaptea chiar in exces. E foarte bine ca au adaugat iluminat in toate zonele urbane si intravilane si in toate nodurile si intersectiile. Dar mi se pare consum inultil de electricitate si factura in plus de platit sa iluminezi 20km de drum express drept, fara intersectii. In rest, felicitări tuturor celor implicati, primarii, judet, minister, peoidctanti, constructori!
Postat 28 Martie 2024, 20:06 de unu
Lăudabile și necesare investițiile în infrastructură
Vin și eu cu o observație: nu ar fi posibilă pregătirea panourilor rutiere cu indicații de încadrare și direcții de mers până la finalizarea lucrărilor? Adică odată cu darea în folosință să vedem pe marginea drumului sau pe pasaje niste panouri enorme cu indicațiile necesare așa cum sunt in toate tarile începând din Ungaria.Pasajele din Centrul Civic nu au nici acum panouri indicatoare, nu pentru orădeni ci pentru cei care vizitează Oradea.La multele milioane de euro cheltuite cu edificarea rutei respective cred că mai merge și această cheltuială.
Postat 28 Martie 2024, 19:46 de 1
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON