Nu sunt un iacobin care să aplaude ghilotinările în numele unor principii de fier, nu ader la decretul stalinist potrivit căruia dacă pentru meritele din trecut cineva merită o statuie, pentru greşelile din prezent trebuie urcat pe eşafod. De aceea, aflând că şeful Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, a intrat în UNPR, nu am exclamat, din reflex, "iată încă un traseist!".
În noiembrie 1987, student la Braşov, Lucian Silaghi s-a numărat printre puţinii colegi (fix trei au fost) care, după reţinerea a zeci de muncitori ce protestaseră împotriva lui Ceauşescu, li s-au alăturat moral, afişând o pancartă pe care scria, simplu, "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!". E adevărat, în comparaţie cu proletarii, cei trei studenţi, inclusiv Lucian al nostru, au scăpat uşor, fiind exmatriculaţi şi trimişi pachet acasă la părinţi.
Curajul de atunci a făcut ca Lucian Silaghi să fie singurul orădean pomenit la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet. Pentru asta n-a mai contat niciun detaliu din biografia sa ulterioară, absolut onorabilă. După 1989, devenea membru PNŢ, iar la mijlocul anilor ’90 prefect al judeţului Bihor. În această poziţie a fost, iarăşi, unul dintre puţinii oficiali (doar Bolojan a mai făcut-o) care au tulburat afacerile mafiei din Sînmartin.
Îndepărtat de Oradea prin promovarea în Guvern, Silaghi a revenit acasă, conducând, pe rând, Romsilva, Teatrul, Direcţia pentru Cultură. I-am apreciat, în aceste ipostaze, onestitatea, tactul, legalismul, ultima oară în chestiunea renovării neautorizate de către fraţii Micula a fostului restaurant Transilvania, cu atât mai mult cu cât PDL, unde ajunsese după decesul PNŢ, nu-i mai putea ţine spatele din simplul motiv că era în opoziţie.
Iată, însă, că anticomunistul de odinioară (precis şi de acum), a eşuat în UNPR. Partidul care la ultima împărţire a deconcentratelor şi-a tras în Bihor Cultura, care e condus aici de un pieţar, fost sergent de Securitate, uns colonel de Băsescu în 2011, partidul generalului-izmană Gabriel Oprea, care guvernează curveşte, ca UDMR, cu oricine.
Nu comit o impudoare dezvăluind că apropierea de Lucian Silaghi mi-a permis să constat că, indiferent de funcţii, n-a fost niciodată un şpăgar, dar şi că, având o consoartă care a luptat ani întregi cu şomajul, a trăit exclusiv din leafa lui, foarte modestă (2.200 lei). Ca atare, înţeleg că înregimentarea i-a fost dictată numai de lipsa altei soluţii pentru a-şi câştiga existenţa, iar pentru asta sunt tentat să înjur nu atât "traseistul", cât "sistemul" care a violat o conştiinţă. Asta chiar dacă, la o adică, pentru a o păstra verticală, posesorul ei putea fi pădurar (cum ar fi vrut cândva), ba chiar salahor, că doar au mai făcut-o şi alţii şi n-au murit.
Ruşinat de ruşinea lui, nu mă grăbesc să-l pun pe Lucian Silaghi la stâlpul infamiei, prefer să mă rog pentru el. Să fie aceasta singura pată şi să nu şi le înmulţească, la ordinul Partidului, până devine un dalmaţian. Rămâi, frate Lucian, curat!
Citiţi pe această temă şi articolul "Adeziune la secret. Lucian Silaghi, şeful Direcţiei pentru Cultură Bihor a părăsit PDL pentru UNPR"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.