URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2024, 08:00

Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO)

Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) LOCUL „CRIMEI”. Așa arată una dintre imaginile-magnet prin care Căsuța Happy Kids, o afacere neautorizată care se promova ca „grădiniță”, îi atrăgea pe părinții dornici să-și știe copiii la adăpost, fericiți, bine educați și îngrijiți. Un copilaș și-a pierdut, însă, viața aici, după un incident ce ar fi trebuit să fie banal dacă ar fi fost gestionat de personal calificat (Sursa foto: Facebook - Căsuța Happy Kids)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: Facebook - Căsuța Happy Kids)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: captură video YouTube)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: Facebook - Căsuța Happy Kids)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: captură Facebook - Centrul Educațional Margot)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: captură Kokolosh.ro/gradinita)
Cui dați copiii? Cazul micuțului mort după ce s-a înecat cu o bucată de măr scoate la lumină o rețea a grădinițelor clandestine (FOTO) (Sursa foto: Littlevines.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, un copilaş de un an şi cinci luni a murit pe patul de spital, după zile lungi de agonie. Se înecase cu o bucată de măr în timp ce se afla la un centru unde părinţii săi plăteau, lunar, sume consistente pentru a-l şti în siguranţă.

În realitate, Căsuţa Happy Kids, adică a "copiilor fericiţi", funcţiona în deplină clandestinitate, dar cu toate acestea nu a fost "călcată" de nicio autoritate. Şi nici măcar nu e singura în această situaţie, după cum a descoperit BIHOREANUL. Aşadar, o întrebare se impune: tu ştii cui încredinţezi copilul, să aibă grijă de el?

Condiţii multe

Puţini părinţi cunosc condiţiile pe care o grădiniţă trebuie să le îndeplinească pentru a funcţiona ca atare, aşadar nici nu ştiu ce aşteptări să aibă.

Standardele sunt, însă, aceleaşi şi pentru unităţile de stat, şi pentru cele private, fiind prevăzute atât în vechea, cât şi în noua lege a educaţiei, apărută anul trecut. În esenţă, clădirea unei grădiniţe trebuie să aibă circuite de intrare/ieşire diferite pentru copii, să aibă spaţii exterioare şi interioare îndeajuns de mari, un izolator şi un cabinet medical, în încăperi mobilier fără margini ascuţite, iar personalul să igienizeze cât mai des şi să păstreze probe din mâncarea copiilor, pentru eventuale analize.

Orice unitate trebuie să aibă avize din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi, dacă asigură şi mese, de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

La vedere

Abia dacă toate aceste instituţii şi-au dat acordul, unitatea poate solicita întâi o autorizaţie de funcţionare, iar apoi acreditarea din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), care evaluează instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat şi private atât la înfiinţare, cât şi ulterior, periodic.

La final, "unitatea primeşte un Ordin de la Ministerul Educaţiei şi o ştampilă prin care se atestă funcţionarea ca instituţie de şcolarizare", explică inspectorul şcolar general Horea Abrudan.

Important e de reţinut că toate unităţile de învăţământ, de stat sau private, autorizate sau acreditate, sunt incluse în reţeaua şcolară a judeţului, aprobată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, lista acestora putând fi consultată pe site-ul instituţiei.

"Terapeuţi" la negru

Căsuţa Happy Kids din cartierul orădean Europa nu avea de niciunele, dar cu toate acestea pe reţelele de socializare e prezentată şi în prezent drept o "grădiniţă cu accent pe dezvoltarea socio-emoţională", lăudându-se că evaluează copiii din punct de vedere cognitiv, emoţional şi social. În 2022, pretindea că cel mai mic membru al programului ei de adaptare are doar un an şi două luni!

BIHOREANUL a aflat că, iniţial, în 2020, afacerea a funcţionat într-o casă din strada Ştefan Odobleja 80 (foto), tot în cartierul Europa, unde erau oferite servicii de tip creşă şi grădiniţă, precum şi pentru copii cu dizabilităţi. "Educatoarele" şi "terapeuţii" erau în mare parte studente care lucrau la negru, pe contracte de voluntariat încheiate pe Asociaţia "Căsuţa Happy Kids". "Se întârzia de multe ori cu plata, iar majoritatea dintre noi n-am fost angajate niciodată", a povestit reporterilor o tânără care a lucrat acolo câteva luni.


(Sursa foto: Căsuţa Happy Kids)

Afacere pe bani mulţi

În vara anului trecut, Căsuţa Happy Kids s-a extins în vecinătate, şi în casa de pe Islazului 2. În condiţiile în care părinţii plăteau pentru un copil lăsat la program prelungit o taxă lunară de 1.780 lei, un calcul simplu arată că la trei grupe a câte 10 copii proprietarele câştigau 10.000 euro/lună. Banii erau plătiţi cu titlu de donaţii pentru Asociaţia "Căsuţa Happy Kids", iar apoi unei firme înfiinţate în primăvara lui 2023, Pragmatic Emotion & Comunication SRL, pentru "ateliere educaţionale".

Simona ŞitovFirma le are ca asociate pe Simona Şitov (foto) şi Lorena Teoran, iar Asociaţia "Căsuţa Happy Kids", înfiinţată în 2017, o are în Consiliul Director pe aceeaşi Simona Şitov (preşedinte), pe Anita Galea (vicepreşedinte) şi pe Lorena Teoran (secretar), obiectul de activitate al ONG-ului fiind "promovarea, organizarea şi desfăşurarea de activităţi şi programe în scopul recuperării şi îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor cu diverse dizabilităţi şi a familiilor acestora". Nicidecum, deci, învăţământ preşcolar, cum e codul CAEN atribuit grădiniţelor.

Abia în luna noiembrie a anului trecut, ONG-ul a depus la Judecătoria Oradea o cerere pentru a-şi înfiinţa un punct de lucru, declarând că urmărea să îşi completeze "scopul şi obiectivele" cu activitatea de grădiniţă, cerere care i-a şi fost admisă pe 25 ianuarie. Prea târziu, însă...

Casa tragediei

Fără personal specializat, fără măcar o asistentă medicală, copiii ajunşi la Căsuţa Happy Kids erau permanent expuşi pericolelor, aşa că nu e de mirare că nenorocirea s-a întâmplat. Joi, 18 ianuarie, în clădirea galbenă de pe strada Islazului, aproape de amiază, un băieţel de doar un an şi cinci luni s-a înecat cu o bucată de măr, în timp ce lua masa. Supraveghetorii, total nepregătiţi pentru astfel de situaţii, au sunat la 112, dar s-au pierdut minute preţioase, într-o situaţie în care factorul "timp" este crucial.

În mod normal, când căile respiratorii ale unei persoane sunt blocate de un obiect, chiar şi cu bucăţi mici de mâncare, se intervine imediat pentru a evita sufocarea. Deocamdată nu este clar ce s-a întâmplat la "grădiniţă". Nici când a fost observat copilul de supraveghetori, nici dacă aceştia au intervenit în vreun fel pentru a-l salva.

Cert e că cineva a sunat la 112, iar când urgentiştii au ajuns acolo copilul era deja în stop cardio-respirator. "În astfel de situaţii este importantă reacţia rapidă a celor din jur. Manevra Heimlich poate elimina copul străin. Echipajul SMURD a ajuns la 5 minute după primirea apelului şi a făcut manevre de resuscitare", spune dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor.

Băieţelul a ajuns în stare gravă la UPU, unde un medic ORL i-a făcut o bronhoscopie, adică i-a aspirat cu un aparat special fragmentul de măr, dar creierul copilului fusese neoxigenat prea mult timp. A fost transportat în stare foarte gravă la ATI, iar pe 23 ianuarie s-a stins din viaţă, după ce organele i-au cedat pe rând.

S-a închis!

Daniela RahotăDupă consumarea tragediei, poliţişti şi reprezentanţii mai multor instituţii de control au descins în cartierul Europa, dar au găsit "grădiniţa" închisă. "Colegii mei au fost două zile la rând, dar nu au putut intra", spune şeful ITM Bihor, Marius Rotar.

La fel au păţit şi inspectorii DSP. Dr. Daniela Rahotă (foto) susţine că proprietarele clădirii nu au depus niciun document, nici măcar pentru a obţine avizul de modificare a utilităţii spaţiului. "La acea adresă este înregistrată o casă, nu un loc unde să se desfăşoare vreo activitate economică".

Nici comisarii de la Protecţia Consumatorilor nu le-au găsit pe reprezentantele Happy Kids, lăsând un mesaj prin care le invită la sediul instituţiei şi le avertizează să nu se grăbească să redeschidă grădiniţa. "Reprezentantul legal al entităţii a fost invitat la sediul instituţiei, împreună cu toate documentele care stau la baza funcţionării unităţii. S-a dispus totodată oprirea temporară a activităţii", afirmă Giani Bura, şeful CJPC Bihor.

Sub ochii autorităţilor

Grădiniţa clandestină funcţiona, potrivit postărilor proprii, de cel puţin trei ani, fără ca instituţiile de control ale statului să poată da vreo explicaţie pentru acest lucru, în condiţiile în care "exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Căsuţa Happy Kids nici măcar nu e singura afacere de acest fel cu probleme, după cum a descoperit BIHOREANUL. Centrul Educaţional Margot, de pe strada Nicolaus Olahus 15, de exemplu, se prezintă pe Facebook ca fiind "grădiniţă". Little Vines, din Cihei, susţine în descrierea de pe aceeaşi reţea de socializare că este "grădiniţă particulară cu predare în limba engleză având la bază sistemul educaţional britanic". Iar Kokolosh (foto) are inclusiv o pagină web dedicată "grădiniţei" din strada Ceahlăului, pentru copii între 1,5 şi 4 ani.

Toate au pagini de Facebook, dar niciuna nu se află pe lista publicată de IŞJ Bihor (care poate fi consultată şi descărcată de mai jos)!

Bâlbâieli

Culmea e că la nivelul judeţului există o comisie specială de verificare a unităţilor de învăţământ, constituită prin ordin al prefectului înainte de începerea fiecărui an şcolar, însă aceasta se limitează să verifice doar şcolile, grădiniţele şi creşele din reţeaua şcolară oficială.

Horea Abrudan"Facem verificări doar la unităţile de învăţământ din lista Inspectoratului Şcolar, pentru a vedea dacă au avizele de la celelalte instituţii", spune şeful CJPC Bihor, Giani Bura.

Nu a tras un semnal de alarmă nici IŞJ, deşi ştia de existenţa unor asemenea stabilimente. "Noi putem interveni doar în cazul unităţilor care se află în reţeaua noastră. Ne-am fi putut sesiza eventual dacă ar fi folosit termenul de grădiniţă. Dar ei s-au prezentat pe Facebook ca fiind Căsuţa Happy Kids", pretinde inspectorul şcolar general Horea Abrudan (foto).

Nici Poliţia nu a găsit până acum vreo grădiniţă clandestină ori vreuna cu nereguli, după cum a admis purtătoarea de cuvânt a instituţiei, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

Tăcere vinovată?

Abia după incidentul de la Happy Kids, poliţiştii au deschis un dosar penal, iniţial pentru vătămare corporală din culpă, încadrare juridică schimbată, după decesul copilului, în ucidere din culpă.

"Până la acest moment nu au fost luate măsuri, urmărirea penală fiind desfăşurată cu privire la faptă (in rem)", arată Parchetul Oradea într-o informare transmisă BIHOREANULUI. Deşi vinovaţii nu sunt greu de conturat...

În tot acest timp, deşi căutate în mod repetat, reprezentantele Căsuţei Happy Kids - Simona Şitov, Lorena Teorean şi Anita Galea - au ignorat apelurile telefonice şi mesajele transmise de BIHOREANUL. Oricum, de explicaţii tot nu vor putea scăpa...

UPDATE: În curs de autorizare

Ca reacţie a articolului publicat de BIHOREANUL, reprezentanţii Centrului Educaţional Margot, pomenit printre cele care s-au prezentat pe Facebook ca fiind grădiniţă, au dorit să sublinieze că sunt în curs de obţinere a tuturor actelor necesare pentru autorizare.

"În 15 martie vom depunde dosarul pentru ARACIP. Într-adevăr, acum am făcut primele grupe, însă vrem ca totul să fie legal, altfel nu am fi început acest proiect. Avem educatoare şi asistentă medicală angajată", a precizat Florina Doci, proprietarea centrului.

După apariţia articolului, menţiunile de "grădiniţă" au fost eliminate de pe pagina Facebook a Margot, ca de altfel şi de Kokolosh, care acum se prezintă a fi tot un "centru educaţional" (foto dreapta).


PRIMUL AJUTOR
Ce e manevra Heimlich

Hadrian BorceaÎn cazul în care o persoană se îneacă cu mâncare, poate fi ajutată aplicându-se manevra Heimlich, prin care aerul din plămâni este împins afară, ceea ce forţează evacuarea corpului şi deblocarea căilor respiratorii. La copiii mici, compresiile care elimină corpurile străine se fac la nivelul toracelui, nu la nivelul abdomenului, ca la adulţi.

"Anul trecut, la Urgenţe au ajuns 5-6 cazuri de asfixiere în cazul unor copii mici, de până în 3 ani, şi majoritatea s-au întâmplat la domiciliu. Există acest risc de înecare la copiii până în 3-4 ani, în general cu jucării, cu seminţe, vegetale, mâncare", afirmă dr. Hadrian Borcea (foto).

Altfel spus, dacă aşa-zisa grădiniţă ar fi avut un personal calificat în acordarea de prim-ajutor, copilul ar fi avut şanse mari să trăiască.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sistem supra aglomerat
Hai sa o spunem pe cea dreapta: gradinitele din Oradea sunt insuficiente la fel ca si scolile plus ca metoda "flotantul" functioneaza de minune. Nu cred ca-i dau banii afara din casa pe cei care apeleaza la astffel de institutii ci pur si simplu nu au variante. Atata timp cat in institutiile din oras se accepta un numar mai mare de copii, decat numarul de locuri, doar ca sa aiba loc si odraslele de pe dealuri sau de prin satele din jur, problemele vor continua. Oameni buni, ati fugit de aglomeratia din oras? Foarte bine! Asumati-va acest lucru si suportati consecintele! Dati-va copiii la gradinitele si scolile din zona de domiciliu! Nu mai sufocati un sistem care si asa e nefunctional si bolnav!
Postat 30 Ianuarie 2024, 11:25 de oradeanbihor
Rau...
Desigur e RAU ce s-a intamplat dar se putea intampla la fel si intr-o gradinita... ne-clandestina!!
Postat 30 Ianuarie 2024, 10:56 de AnaConda
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON