URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 02 OCTOMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
10 Februarie 2016, 22:27

Cornel Popa la lansarea candidaţilor PNL pentru locale: Încă patru curse internaţionale la Oradea, plus promisiunea de a sta "zi şi noapte" alături de Bolojan şi Mălan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prezenţa copreşedinţilor Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, aflaţi miercuri la Oradea pentru lansarea candidaţilor PNL Bihor la alegerile locale din 5 iunie, şi în faţa unei săli arhipline a Casei de Cultură a Sindicatelor, liderul liberalilor bihoreni, Cornel Popa, a fost primul care s-a adresat colegilor, într-un discurs în care a îmbinat un bilanţ succint al prestaţiei din fruntea Consiliului Judeţean cu îndemnuri la mobilizare şi cu promisiunea că va sprijini tandemul Bolojan-Mălan pentru a câştiga pentru liberali un nou mandat la conducerea municipalităţii şi judeţului.

N-o pot lăsa "mai moale"

"Este un prim pas către campania care se apropie şi către câştigarea cât mai multor primării şi, în mod explicit spun, cu totul neapărat a Consiliului Judeţean", a spus Popa, adăugând că în după locale liberalii trebuie să câştige şi parlamentarele. "Totdeauna v-am găsit la locul dumneavoastră, acolo unde se câştigă bătăliile, şi ştiu că niciunul dintre dumneavoastră nu îşi permite s-o lăsăm mai moale în acest an", a spus preşedintele PNL Bihor.

Popa a spus că nu e suficient ca liberalii să se ştie reprezentanţi ai unui partid mare, ci trebuie să se şi poarte ca atare, amintind pericolul ca anul trecut să piardă prezidenţialele. "La primul tur al campaniei pentru prezidenţiale ne-am văzut într-un partid mare şi am crezut că este suficient ca să câştigi alegerile, din fericire ne-am dat seama că nu e destul şi ne-am trezit la turul al doilea".

Mobilizare pentru Mălan

Amintind că "specificul Bihorului este că 25% din alegători instinctual, dintr-o datorie pe care ei şi-o fac cu multă aplicaţie, votează UDMR", Popa a spus că liberalii trebuie să încerce, cu atât mai mult, să convingă electoratul românesc că îi merită încrederea şi şi-a invitat colegii să se implice total în campanie.

"Aveţi de dus muncă de lămurire, nu este uşor de adus lumea la vot când clasa politică nu se bucură de cele mai bune simţăminte din partea cetăţenilor", a spus preşedintele PNL Bihor, adăugând că trebuie să se alăture campaniei toţi membrii partidului şi dându-se exemplu pe sine. "Fiecare dintre noi trebuie să stăm cu toată forţa noastră lângă candidaţii noştri şi mai ales lângă cel care şi-a asumat prima poziţie pentru Consiliul Judeţean şi, implicit, pentru negocierile care vor urma pentru funcţia de preşedinte al CJ. Va trebui să stăm lângă ei zi şi noapte până să destupăm şampania", a spus Popa.

Şi-a apărat mandatul: plus patru curse la Aeroport

Pe de altă parte, Cornel Popa a dat asigurări că "în PNL Bihor n-a intrat dihonia", aşa cum speculează adversarii care consideră că a fost dat la o parte pentru a-i face loc lui Mălan, şi şi-a "apărat mandatul" succint, cu cifre, promiţând că o va face în detaliu şi înainte de a preda funcţia.

Popa a amintit că dacă în perioada 2008-2012 Bihorul a accesat doar 54 milioane lei (12 milioane euro) din fondurile europene, în cei trei ani de când conduce CJ această instituţie a atras fonduri europene de peste 483 milioane lei (108 milioane euro), fiind cel mai activ din acest punct de vedere între cele şase judeţe ale Regiunii de Nord-Vest, la această sumă adăugându-se alte 98 milioane lei (peste 22 milioane euro) pentru proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

În contextul în care a fost criticat pe acest subiect, preşedintele CJ a insistat, însă, mai ales asupra reuşitei de a obţine fondurile pentru modernizarea Aeroportului şi a oferit o surpriză de proporţii, spunând că, pe lângă cursa de Torino deja anunţată de Blue Air, miercurea viitoare "se va semna contractul pentru încă alte patru curse externe de pe Aeroportul din Oradea". Deşi Popa nu a oferit alte detalii, BIHOREANUL a aflat că este vorba despre linii ce vor fi deschise de LCG Denmark şi că una din ele va fi spre Viena.

Citiţi pe această temă şi articolul: Liberalii şi-au dezvăluit candidaţii la 55 dintre cele 101 primării din Bihor. Ghilea: avem nevoie de 152.000 de voturi ca să câştigăm judeţul (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@agentul...
Nu cred ca-i ramolit! Pur si simplu a fost si este o lichea!
Postat 12 Februarie 2016, 05:49 de pinonel
bietul Cornel Popa...
...s-a ramolit de tot ! Altfel nu-mi explic cum a putut accepta sa-i dea * un sut in qur si mai ales sa fie inlocuit cu * Malan ! Dom' profesor, noua, fostilor elevi, ne e rusine ca ati ajuns sa acceptati ordine de la un tzaran care isi bate joc de Oradea si vrea sa-si bata joc si de judet !
Postat 11 Februarie 2016, 17:01 de AgentulTermic
4 curse internaționale și ne-am scos.
Iar cu ultima să plecați toți, direct în ... *! Si nu uitati sa-l luati pe Mang cu voi!
Postat 11 Februarie 2016, 12:09 de WinDos
De la Adrian Abrudan (zis și CRIS) zicere...
Asta e motto-ul măritului autor al articolului de mai sus:"Ai dreptul să nu fii de acord cu mine, dar te voi înjura până la ultima mea picătură de sânge”
Postat 11 Februarie 2016, 09:42 de Danutz
TAINA NOPTII
Noaptea, noaptea-i de matase / Palincuta e beton / Stam cu buzitele arse / Si il servim pe cel ce-i de bon ton / Da-mi taina noptii inapoi / Prietene Primar / Fara de tine suntem goi / Nu ne lasa in ....vant ! ( n-am gasit alta rima ! )
Postat 11 Februarie 2016, 00:56 de TDS
SUS IN DEAL E-O CASA
Noaptea , pe unde ? La o locanta asezata pe un deal ?
Postat 10 Februarie 2016, 23:25 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6864 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON