URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Ianuarie 2016, 18:27

Condamnaţi la frig: Pieţarii orădeni, nemulţumiţi că dârdâie lângă tarabe (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pieţarii orădeni par a fi condamnaţi să îngheţe de frig. Deşi îşi plătesc chiriile, comercianţii trebuie să îndure temperaturi extrem de scăzute, după cum s-au plâns cu ocazia unui recent protest organizat în Piaţa Rogerius, modernizată sub denumirea de centru de afaceri agro-alimentare.

Cei din Rogerius nu sunt, însă, singurii care dârdâie. Şi pieţarii din hala Cetate sunt la fel de nemulţumiţi, pentru că stau în frig cât e ziua de lungă.

Pe deasupra, conducerea Administraţiei Domeniului Public le-a interzis să folosească aeroterme pentru că instalaţia electrică a fost proiectată doar pentru iluminatul pieţei şi n-ar rezista suprasolicitărilor. Aşa că oamenii n-au de ales decât să dârdâie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Stati linistiti,scopul a fost atins,in rest...nu mai conteaza .
Scopul acestei investitii a fost atins (praduirea banului public +.....+....),in rest ,nu mai conteaza,doar am mai pus si de un Centru de Afaceri Agro-Alimentare."Suntem acoperiti,poate sa vina cine o vrea,DNA,Curtea de Conturi. ...Suntem destepti ?".
Postat 25 Ianuarie 2016, 21:46 de platona
bieții oameni!!!
DACĂ AR PUTEA PLECA TOȚI SĂ LE RĂMÂNĂ FALIMENTAR CENTRUL DE AFACERI!
Postat 24 Ianuarie 2016, 23:27 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON