Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii, vineri, lista celor 219 de judecători şi procurori înscrişi la concursul organizat în perioada 23 martie - 28 iunie pentru funcţiile de conducere la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea.
Este vorba despre 145 de funcţii de preşedinte şi vicepreşedinte, în cazul instanţelor, respectiv 139 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
Multe funcţii, puţini candidaţi
În Bihor, funcţiile de conducere vacante sunt cele de preşedinte la judecătoriile Beiuş, Marghita, Aleşd, Salonta și la Tribunalul Bihor, respectiv cele de vicepreşedinte de la Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.
Totodată, au fost scoase la concurs şi funcţiile de prim-procuror la parchetele de pe lângă Judecătoriile Oradea, Marghita şi Salonta, respectiv cea de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Dacă pentru şefia judecătoriilor Beiuş şi Marghita nu s-a înscris nimeni, la conducerea Judecătoriei Aleşd candidează judecătoarea Anca Diana Cipleu, în timp ce pentru instanţa din Salonta s-a înscris, pentru a doua oară, judecătorul Alexandru Bogdandi de la Tribunalul Bihor, care şi-a încercat norocul şi anul trecut, obţinând însă doar media 6,81, sub 7, minimul necesar.
Război pentru Tribunal!
De departe cea mai mare înghesuială e pentru șefia Tribunalului Bihor, pentru care s-au înscris nu mai puţin de 4 judecători: fosta preşedintă a instanţei, Carmen Domocoş (foto), fosta vicepreşedintă Daniela Jurjuţ Lazăr, purtătorul de cuvânt al instanţei, Radu Harja, dar şi vicepreşedinta Judecătoriei Oradea, Crenguţa Crăciun.
Primele două au mai candidat una împotriva celeilalte, ultima dată anul trecut, când Jurjuţ Lazăr a obţinut o medie de 5,705, iar Domocoş, care era managerul în exercițiu al instanței, a avut o prestaţie de-a dreptul catastrofală, proiectul său fiind notat din start de comisie cu 4, astfel încât nici nu s-a mai prezentat la proba scrisă.
Schimbare de... general
Curios, pentru funcţia de vicepreşedinte a Tribunalului Bihor nu s-a înscris nimeni, în timp ce pentru acelaşi post de la Curtea de Apel Oradea concurează judecătoarea Mirea Gajdo Loreley Emese, de la secţia civilă a instanţei, şi judecătorul Marian Vlad, fost magistrat la secţia penală a Tribunalului Bihor, avansat toamna trecută ca judecător la secţia penală de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Cât despre funcţiile de prim procuror, cele de la parchetele Marghita şi Salonta vor rămâne în continuare neocupate. Există candidaţi doar pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul Oradea, pentru care s-au lansat în cursă fostul prim procuror adjunct, Simina Goia, și Teofil Ilisie, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
După două mandate consecutive, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Aurel Mascaş, este obligat să se retragă, iar funcţia rămasă vacantă, scoasă acum la concurs, este dorită de şeful Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului Curţii, Sebastian Vălean.
Primăvară de teste
După finalizarea perioadei de înscrieri, concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii va continua în perioada 13-20 mai cu testul psihologic scris şi un interviu psihologic, ambele având rolul de a evalua capacitatea candidaţilor de a lua decizii, de a-şi asuma răspunderea şi de a verifica rezistenţa la stres.
Apoi, în perioada 25 mai - 13 iunie, magistraţii îşi vor susţine proiectul de management, iar în 17 iunie vor avea de parcurs un test scris privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.