Adio bolniţă cu pereţi scorojiţi, cu paturi ruginite şi lenjerie cârpită, înghesuite şi câte opt într-o încăpere, cu echipamente depăşite şi medici aproape la fel de deprimaţi precum pacienţii! De săptămâna trecută, toţi bolnavii de cancer au fost mutaţi din părăginitul Staţionar II al Spitalului Judeţean în noul Centru Oncologic din incinta Spitalului Municipal.
Iar pentru ca lucrurile să fie făcute până la capăt şi trenul de Cluj să nu mai fie, aşa cum s-a tot spus, cel mai bun "doctor" al orădenilor, Primăria pregăteşte angajarea a trei medici de la renumitul Institut Oncologic clujean şi chiar dintr-un spital din Marea Britanie.
Statistică neagră
De zeci de ani, Bihorul ocupă un dramatic loc trei în ce priveşte numărul bolnavilor de cancer, după Bucureşti şi Cluj, la o populaţie mult mai mică. Anul trecut, în judeţ erau înregistrate 18.629 persoane cu diverse afecţiuni oncologice.
Şi mai îngrijorător e că anual sunt depistaţi alţi 2.000 de bihoreni atinşi de acest flagel. Practic, potrivit şefei secţiei, dr. Simona Mihuţiu (foto), în fiecare zi cinci bihoreni află că suferă de diferite forme de cancer, iar trei mor din această cauză, încât s-a ajuns să nu existe bihorean fără o rudă, un prieten sau un coleg care suferă sau a suferit de această boală!
Rezultatul cooperării
Medicii şi autorităţile au conştientizat de mult că urgenţa nr. 1 era construirea unei noi secţii de oncologie, la standarde moderne. Nimeni însă n-a mişcat un deget până acum trei ani, când s-au întâlnit la un loc mai mulţi decidenţi fără de care obiectivul ar fi rămas imposibil. Fostul director al Spitalului Municipal, dr. Gheorghe Carp (acum manager la Judeţean), primul care a schiţat un plan în acest sens, ocupa funcţia de viceprimar, primarul Ilie Bolojan a dat undă verde proiectării nu a unei noi secţii ci, mai mult, a unui Centru Oncologic, iar doi bihoreni care au condus Ministerul Sănătăţii, Cseke Attila şi dr. Ritli Ladislau, plus ulterior secretarul de stat Florian Bodog, au sprijinit finanţarea proiectului.
Gândit iniţial cu parter şi două etaje, dar suplimentat cu încă două, pentru nevoile de viitor, Centrul a fost inaugurat luna trecută, iar de luni, 7 ianuarie, a preluat bolnavii şi personalul vechii secţii a Spitalului Judeţean.
"Nici nu se compară!"
Pacienţii ocupă deja toate cele 70 de paturi existente în cele două compartimente, de radioterapie şi chimioterapie, amenajate la etajele I şi II şi toţi au primit noutatea cu entuziasm.
"Aici e lux, cum am văzut numai la televizor, şi se vede că totul a fost gândit cum trebuie în detaliu", spune Rodica Varga, o "clientă" din păcate veche a oncologilor orădeni, operată cu 13 ani în urmă de cancer de col uterin, recidivat acum doi ani. Cu un picior amputat şi o mână deformată, femeia a apreciat că bolnavii pot fi aduşi cu maşina de rude, pe când "dincolo" nu exista nici parcare, nici lift, nici scări pe care să încapă mai mult de o persoană. "Dincolo îţi venea să mori numai văzând pereţii scorojiţi, zugrăviţi în maro, paturile ruginite, lenjeria destrămată şi gândacii", zice femeia, bucuroasă că "aici e curăţenie şi linişte, totul e spaţios şi cald, iar paturile nu te chinuie, fiindcă le poţi regla cum vrei".
Cornel David, cu un cancer colo-rectal operat anul trecut la Cluj şi o tumoare recent depistată şi la plămâni, spune că "nici la Cluj nu există condiţiile de aici". "În cel mai bun caz, la Cluj stau trei bolnavi într-un salon şi există un WC la două saloane. Aici fiecare are numai două paturi şi grup sanitar propriu", zice bărbatul, care a fost nevoit să îndure şi mizeria vechii secţii de la Staţionarul II. "Când am ajuns acolo, aproape imediat mi-am pierdut speranţa. În acelaşi salon erau internaţi bolnavi noi şi muribunzi. Era groaznic să le auzi gemetele şi chiar să-i vezi pe unii cum mor", spune bărbatul.
"Cu 20-30% mai multă viaţă"
Centrul Oncologic a fost dat în folosinţă chiar dacă, deocamdată, ceea ce îl face special încă nu funcţionează. Este vorba despre acceleratorul liniar de particule, căruia încă i se fac măsurători de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Amplasat într-un buncăr cu pereţi groşi de 4 metri, aparatul e "arma" cea mai eficace în radioterapie, explică dr. Szabo Edina (foto), şefa compartimentului de specialitate. "Cobaltoterapia pe care am practicat-o până acum distruge nu doar tumora, ci şi ţesuturile până la ea, începând de la piele. E foarte agresivă, iar unii pacienţi nici nu rezistă. Acceleratorul, în schimb, ţinteşte tumora cu precizie de micron, fără să afecteze nimic în jur, aşa că putem salva şi prelungi vieţile pacienţilor cu 20-30 la sută mai mult", spune doctoriţa, aşteaptând avizul CNCAN ce va fi dat luna viitoare. Până atunci pacienţii sunt duşi zilnic la cobaltoterapie la Staţionarul II, cu un microbuz al spitalului, câte opt odată, în şase transporturi pe zi, dar toţi spun că preferă aşa decât să mai fi stat în condiţiile mizerabile din secţia cea veche.
În schimb, situaţia celor care fac chimioterapie s-a schimbat 100%. Fiecare bolnav internat îşi primeşte citostaticele la pat, în salon, iar cei neinternaţi sunt trataţi în ambulatoriu, câte 20 într-un "schimb", stând comozi în tot atâtea fotolii din piele, reglabile, şi având în faţă televizoare care le pot face aşteptarea mai uşoară.
Specialişti "de import"
Pentru că oricât de performante ar fi echipamentele, ele singure nu vindecă pe nimeni, cei nouă medici orădeni vor primi în curând întăriri din rândul celor cu mai multă experienţă decât ei. "După ce a analizat mai multe propuneri venite chiar din mediul medical, domnul primar Bolojan a contactat trei specialişti în domeniile pe care le avem deficitare, Chirurgia Oncologică şi Oncologie", spune Carp. Rezultatul va fi angajarea la Oradea a doi specialişti de la Institutul Oncologic din Cluj, plus a unuia specializat tot la Cluj, dar care acum lucrează într-un spital din Anglia.
"Deja am rezolvat cu Administraţia Patrimoniului Imobiliar problema locativă pentru cei care vor veni", confirmă pentru BIHOREANUL şi primarul Ilie Bolojan, care intenţionează să facă angajarea pe contracte de prestări servicii, astfel încât specialiştii să fie plătiţi pe măsura competenţelor. Deocamdată, cei trei vor lucra pe o perioadă determinată, de un an, dar cum Primăria e dispusă să le asigure în continuare locuinţe şi câştiguri mult peste salariul oricărui medic din oraş, poate vor rămâne la Oradea şi mai departe. Şi, chiar dacă nu, măcar vor transmite medicilor orădeni o parte din experienţa pe care au acumulat-o în "armate" mai bine pregătite şi cu mai multe bătălii câştigate în războiul cu cancerul.
PLANURI DE VIITOR
În extindere
Din cele cinci niveluri ale clădirii Centrului Oncologic sunt ocupate deocamdată doar parterul, unde se află acceleratorul liniar de particule pentru radioterapie şi ambulatorul de chimioterapie, plus primele două etaje, unde sunt cele 70 de paturi pentru bolnavi. În cel mult doi ani, aici se va muta şi secţia de Oncopediatrie care funcţionează în clădirea veche a Spitalului Municipal, spune directorul medical Ritli Ladislau (foto).
De asemenea, la Centru va exista şi o secţie de Hematologie, pentru tratarea leucemiilor. "Curând, Centrul va avea tot ce trebuie, inclusiv o sală de operaţii rezervată exclusiv chirurgilor oncologi", spune Ritli, precizând că aceasta va fi amenajată în blocurile operatorii ale spitalului, în baza unui proiect cu fonduri europene câştigat de Primărie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.