Cetatea uitată: Ce a ajuns astăzi Cetatea Bihariei, cândva o fortăreaţă strategică importantă pentru Bihor (FOTO)

Una din cele mai vechi fortificaţii din Bihor se află la ieşirea din comuna Biharia, pe partea dreaptă a drumului spre Valea lui Mihai.

Aparent neimportant pentru un necunoscător, valul de pământ ce se conturează după casele aflate pe marginea drumului are formă de patrulater şi marchează o zonă altădată foarte activă. Înainte ca Oradea să se contureze pe harta vechiului regat ungar, Cetatea Biharia era cel mai important obiectiv religios şi militar din regiune.

Fortăreaţa din pământ

Cetatea e amplasată pe un grind în câmpia joasă a Văii Ceşmeiului, aeşzarea fiind fondată anterior epocii dacice, urmele arheologice indicând că aici se locuia şi cu 7.000 de ani în urmă!

Laturile de nord şi sud ale fortăreţei măsoară câte 115 metri lungime, iar cele de est şi vest câte 150 metri. Laturile sunt, în fapt, valuri de pământ cu scop defensiv, ridicate pentru apărarea centrului administrativ local, înălţimea lor variind între 5 şi 7 metri. În faţa lor exista un şanţ care era umplut cu apa Ceşmeiului, ceea ce făcea ca valurile de pământ să aibă, de fapt, o înălţime de circa 20-30 metri. În prezent, şanţul de protecţie estic nu se mai vede, dar în trecut avea o formă ovală şi era cunoscut drept "Cetatea fetelor".

Întărirea valurilor s-a făcut iniţial cu crengi şi grinzi de lemn, iar apoi cu piatră lipită cu mortar. În jurul fortăreţei exista o zonă de protecţie de 2 kilometri, unde nu se construia nimic, astfel încât ea să poată fi mai uşor apărată.

Sediul lui Menumorut

Prima atestare documentară a cetăţii datează din 1093, în Cronica Pictată de la Viena, sursă ce arăta existenţa în această zonă a unei mănăstiri catolice, centru parohial.

În lucrarea "Bihorul medieval", istoricul Liviu Borcea arată că biserica din cetate a fost menţionată şi mai devreme, în 1067, având hramul Sf. Nicolae şi găzduind moaştele Sfinţilor Nicolae şi Gheorghe în secolele XI-XII. Tot atunci era amintit un comite (conducător administrativ) Stephanus. În jurul bisericii exista un mic cimitir, iar un altul pe dealul Şumuleu.

Înaintea anului 900, Cetatea a fost reşedinţa administrativă a Ducatului lui Menumorut, întins între râurile Tisa, Someş şi Mureş, vasal Imperiului Bizantin.

"Să se întoarcă acasă"

Fortăreaţa a fost pomenită şi de notarul anonim al regelui maghiar Béla al III-lea. În Cronica sa istorică, Gesta Hungarorum, Anonymus a descris geografia locului şi campaniile ungurilor pentru cucerirea Transilvaniei, referindu-se la Biharia drept Castrum Byhor, zonă locuită de o populaţie numită "kozari" (khazari veniţi din Arabia), români, bulgari şi slavi.

Anonymus descria sosirea solilor ducelui ungur Árpád, Usubuu şi Veluc, plini cu daruri, cerându-i lui Menumorut teritoriul stăpânit. Însă acesta, "încărcându-i cu diferite daruri, a treia zi le-a spus să se întoarcă acasă (…) zicându-le [că] (…) teritoriul ce l-a cerut bunei voinţe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă. (…) Şi vorbele lui nu ne tulbură inima că ne-a arătat că descinde din neamul regelui Athila, care se numea biciul lui Dumnezeu".

Refuzul lui Menumorut a declanşat conflictul militar cu ungurii, care au atacat Biharia, în primă fază, dinspre Satu Mare. După 12 zile de lupte, cetatea, apărată doar de o garnizoană, s-a predat. În urma conflictului, între cei doi duci pacea s-a încheiat printr-o încuscrire, prin căsătoria fiului lui Árpád cu fiica lui Menumorut, iar zona Crişanei a fost integrată în Regatul Ungariei.

Unele surse istorice arată că până în 1031 regele Ştefan I cel Sfânt ar fi fondat în Biharia o episcopie catolică, dar ideea unei eventuale mutări a acesteia în Cetatea Oradiei după doar câţiva ani este improbabilă şi nedovedită.

Cedări de rol

Din punct de vedere religios, importanţa Bihariei a scăzut după constituirea Capitlului (centrului) Catolic din Oradea, de către regele Ladislau, cândva între anii 1074-1095.

Sursele istorice din secolele XI-XIV arată existenţa în continuare a Cetăţii "Bihor", iar mai apoi a localităţii Biharia, care a decăzut după invazia mongolă din 1241, când sediul politico-administrativ al comitatului Bihor a fost mutat în Oradea. Tot atunci ar fi existat şi o infuzie de populaţie, în special de colonişti germani.

De atunci a rămas aşezarea ca sat, mic centru economic şi administrativ cu numele Byhor şi Villa Byhor, cu caracter de suburbie şi dependent de Oradea. Dominaţia turcă din anii 1600 a forţat localnicii să se refugieze în păduri în timpul bătăliilor, dar ei au revenit mereu în sat şi şi-au păstrat obiceiurile zilnice.

Cu toate vitregiile, Cetatea Bihariei încă a mai fost capabilă o vreme să ofere protecţie. De pildă, în 1514 o parte a răsculaţilor împotriva marilor proprietari unguri de pământ, conduşi de Gheorghe Doja, au găsit aici refugiu din calea armatei voievodului transilvănean Paul Tomori. La fel, curuţii lui Ferencz Rákóczi al II-lea au folosit cetatea ca adăpost prin 1710, după care aceasta a fost părăsită definitiv.

Sat activ

Din epoca veche şi până în Evul Mediu, aşezarea Bihariei cuprindea mai multe zeci de case dispuse în jurul cetăţii. Gospodăriile erau locuite de ţărani care se îndeletniceau cu agricultura, viticultura şi creşterea vitelor, între ei fiind prezenţi şi meşteşugari (fierari, dulgheri-tâmplari, olari). În apropiere exista fânaţ pentru vite, iar către Cetariu se întindea o mare pădure. Localnicii practicau, de asemenea, pescuitul în apele Ceşmeiului şi vânătoarea. O altă îndeletnicire era prestarea serviciului militar către Cetatea Oradiei, fapt pentru care mulţi au fost înnobilaţi.

Biharia era şi târg. Unii episcopi de Oradea aveau aici vii, iar localnicii se ocupau cu agricultura, cositul fânului, căratul vinului şi creşterea cailor. În epoca modernă, satul avea câteva străzi.

Gospodăriile erau locuite de mai multe generaţii, perpetuând tradiţii şi practici legate de etapele vieţii, de ridicatul casei (alungarea duhurilor rele la punerea pietrei de temelie), de mulgerea vacilor, tunsul oilor şi sacrificarea animalelor pentru hrană. Locuinţele erau de tip bordei, semiîngropate, de formă ovală şi dreptunghiulară. Se presupune că populaţia localităţii era numeroasă, în secolul XVI existând peste 150 de case.

Calea Bihorului

Legătura cu Oradea se făcea pe un drum sinuos, prin pădurea întinsă până la marginea satului Episcopia Bihor. După anii 1700, acesta a fost modernizat, ducând până în faţa Palatului Baroc din Oradea, unde se mutase atunci sediul Episcopiei Catolice. O parte a traseului vechiului drum există şi azi, purtând numele Calea Bihorului.

În zilele noastre, localitatea are peste 4.500 de locuitori, populaţia fiind formată atât din etnici maghari (majoritari), cât şi din români, având o biserică reformată (1802), una romano-catolică (1826) şi una ortodoxă (1939). Fiind centru de comună, de Biharia aparţine şi satul Cauaceu.

Comorile de sub pământ

Un loc cu o asemenea istorie a atras dintotdeauna arheologii. Primele piese din bronz au fost descoperite aici întâmplător, în 1873: seceri, cuţite şi podoabe, toate vechi de circa 3.000 de ani. Ulterior, diferite alte piese au fost scoase la lumină, şi apoi achiziţionate de muzee precum cele din Oradea, din Sfântu Gheorghe şi chiar de British Museum.

Cercetări arheologice au mai fost făcute în anii 1900, 1924-1925 şi 1954, dar campaniile cele mai importante, zece la număr, s-au desfăşurat între 1973-1980, atât în incinta cetăţii, cât şi în jurul ei, scoţând la iveală rămăşiţe preistorice, tracice, dacice, daco-romane, româneşti şi maghiare.

În vara lui 1978, obiectele descoperite au format o expoziţie în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor, piesele intrând în patrimoniul propriu. Totodată, ele au fost prezentate în monografia "Biharea" de către arheologul Sever Dumitraşcu.

Îngropaţi cu tot cu cai

Ultimele cercetări au fost făcute în 1998-2002. Unele obiecte descoperite, realizate de localnici, au fost ţinute în locuinţele existente, cândva, pe sit, multe purtând simboluri creştine, precum cruci, pentagrame, pătrate cu diagonale. Altele fuseseră aduse din Europa şi din Bizanţ, cu care exista o legătură comercială strânsă. Mai puţin ştiut, există şi morminte de călăreţi, îngropaţi cu tot cu cai sau cu capete de cai, respectiv cu elemente de harnaşament şi arme.

Biharia este un exemplu "viu" de mod de organizare statală veche, dar şi de locuire continuă. Dovezile arheologice arată ce trecut fascinant se poate ascunde sub nişte valuri de pământ, aparent fără interes. Dar este şi un exemplu despre cum nu trebuie tratată o asemenea istorie, care, fără intervenţia şi grija autorităţilor, riscă să fie îngropată şi uitată.

DRUMUL AUTOSTRĂZII
Fotbal la porţile... cetăţii

În anii recenţi, cercetările arheologice de la Biharia s-au concentrat pe traseul viitoarei Autostrăzi Transilvania, ele scoţând la iveală locuinţe şi morminte, iar în 2012 urmele unei civilizaţii de daci timpurii, de 2.600 de ani, cea mai veche din Crişana. Cel mai valoros obiect găsit aici este un idol feminin, folosit în ritualuri magice şi de fertilitate.

Cu toate că are o istorie de invidiat, Cetatea Biharia nu este deloc exploatată nici din punct de vedere istoric, nici turistic. Localnicii înşişi nu ştiu foarte multe lucruri despre cetate, când a fost ridicată, cui a aparţinut...

Deşi este unul din cele mai importante situri arheologice din ţară, unde au fost descoperite obiecte cu o valoare uriaşă, cetatea a fost transformată, în ultimii zeci ani, în... stadion. În incinta ei a fost amenajat un teren de fotbal şi tot acolo se organizează zilele comunei.

Indicatoare şi panouri informative cu privire la monument clasat în categoria A există doar la marginea DN19, însă în zona sa imediată nu este nimic, ca şi cum autorităţile locale ar vrea să-i ascundă existenţa. De altfel, şi iluminatul public se termină tocmai la intrarea în cetate.