URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
17 Octombrie 2012, 08:09

Centrul PET/CT nu mai poate diagnostica gratuit bolnavii de cancer, din lipsă de bani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul de Diagnostic Pozitron-Diagnosztika PET/CT din Oradea a anunţat marţi, printr-un comunicat, că nu mai poate investiga gratuit bolnavii de cancer, până când nu i se vor aloca noi fonduri.

"Avem programaţi pentru următoarele zile mai mult de 100 de pacienţi. Din data de 04.10.2012 nu mai putem examina aceşti pacienţi, din cauza lipsei de fonduri, iar costul unei investigaţii, de 4.500 lei, poate fi suportat numai de către un număr foarte mic de solicitanţi. Prin urmare, am fost nevoiţi să recurgem, împotriva voinţei noastre, la reprogramarea pacienţilor (zeci de bolnavi oncologici), dar pentru ei fiecare zi amânată la investigaţie este o pierdere în lupta pentru viaţă", se arată în comunicat.

Rezentanţii Centrului spun că, pentru remedierea situaţiei, au transmis în ultima perioadă mai mullte adrese la Ministerul Sănătăţii şi la Cansa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar, deocamdată, fără rezultat.

Potrivit directorului executiv al Centrului, Hegedűs Krisztina, toate investigaţiile asumate pentru anul acesta cu CAS au fost deja efectuate. "Nu mai avem fonduri, iar până la sfârşitul anului ar trebui să mai efectuăm circa 400 de investigaţii. Foarte multe persoane au întrerupt deja tratamentele. Sperăm ca această situaţie să se rezolve cât mai repede", a declarat Hegedűs.

Centrul PET/CT Oradea funcţionează de 4 ani, pe bulevardul Magheru, timp în care au fost examinate peste 4.500 de persoane, copii şi adulţi deopotrivă, din Bihor şi alte judeţe din centrul, vestul şi nordul ţării. "Dat fiind numărul mare de cazuri oncologice noi depistate anual în Bihor (în jur de 2000, conform estimărilor medicilor oncologi), importanţa diagnosticării corecte, prin serviciile speciale oferite şi la Centrul PET/CT Oradea se reflectă în tratament aplicat exact, corect, în timp util, pentru salvarea oamenilor", mai spun reprezentanţii centrului.

Examinarea PET/CT este cea mai modernă dintre metodele imagistice de diagnostic actuale, prin intermediul ei putând fi diagnosticate leziunile canceroase, care cu alte metode clasice nu pot fi detectate.

Deoarece metoda este costisitoare, analizele decontate de către CNAS pot fi efectuate doar cu trimitere de la un specialist oncolog, cu acordul comisiei de oncologie şi în condiţii speciale stabilite de Ministerul Sănătăţii.

UPDATE:

Pintr-un comunicat transmis joi, Centrul a informat că în cursul acestei zile, situaţia "a fost rezolvată în proporţie de 50%".

"Astfel, Centrul PET/CT Oradea a primit confirmarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru alocarea de fonduri suplimentare, necesare investigaţiilor a 195 de pacienţi. Necesarul minim al Centrului PET/CT Oradea este însă dublu, fiind estimat pentru 400 de investigaţii în ultimele luni ale 2012. Apreciem promptitudinea reprezentanţilor CNAS şi ai MS şi preocuparea pentru soarta pacientilor oncologici, şi sperăm că se vor găsi resurse pentru alocarea de fondurilor necesare", arată documentul transmis presei locale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON