URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Februarie 2024, 20:01

Casa Darvas - La Roche, cel mai profitabil obiectiv turistic al Oradea Heritage. În 2023 a stâns peste 450.000 de lei

Casa Darvas - La Roche, cel mai profitabil obiectiv turistic al Oradea Heritage. În 2023 a stâns peste 450.000 de lei (Sursa foto: Facebook - Casa Darvas - La Roche)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casa Darvas – La Roche, un muzeu Art Nouveau administrat de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage), a strâns peste 450.000 de lei din vânzarea biletelor şi din găzduirea sau organizarea unor evenimentele private în anul 2023, devenind astfel cel mai profitabil obiectiv turistic al fundaţiei.

Datele au fost prezentate luni de directoarea executivă a Oradea Heritage, Angela Lupşea, care a susţinut alături de preşedintele fundaţiei, Grigore Morar, o conferinţă de presă în cadrul căreia cei doi au prezentat raportul de activitate pe anul trecut.

Aproape 100.000 de vizitatori

Potrivit documentelor prezentate în cadrul conferinţei, obiectivele care se află în administrarea Oradea Heritage au atras în 2023 un număr de 92.868 de vizitatori, cu 14.992 mai mulţi faţă de anul 2022.

Casa Darvas - La Roche a atras 28.749 de vizitatori. Din acest punct de vedere, obiectivul turistic s-a situat pe locul doi, după Turnul Primăriei din Oradea, care a primit 36.554 de vizitatori.

„Desigur, turnul rămâne cel mai atractiv obiectiv pentru că turiştii sunt atraşi în special de panorama asupra oraşului. Cu toate acestea, Casa Darvas - La Roche a fost cea mai profitabilă, pentru că acolo s-au vândut şi bilete, dar s-au şi închiriat săli pentru evenimente private", a explicat Angela Lupşea în cadrul conferinţei.

Concret, muzeul Art Nouveau a adunat 281.211 de lei din vânzarea biletelor şi 176.635 de lei din încasări obţinute din taxe pe eveniment, astfel că în 2023, Casa Darvas a atras 457.846 de lei. În ultima categorie intră şi biletele plătite de cei care au ales să ia prânzul, cina sau să savureze un ceai în interiorul casei - în cadrul unor evenimente special organizate - ori au fost clienți ai cafenelei deschise vara. Închirierea uneia dintre sălile destinate evenimentelor private costă 595 de lei pe oră. 

Expoziţii și evenimente 

Evenimentele continuă și în 2024 la Casa Darvas La Roche. De pildă, pe 1 martie, va fi vernisată o expoziţie dedicată primăverii.

Până atunci, cea mai recentă expoziţie vernisată în muzeu, care mai poate fi vizitată până în 18 februarie, este "Războinicul Timpului - măşti de radioterapie reinterpretate". Aceasta este formată din 26 de măşti purtate de pacienţi oncologici, care au suferit de forme de cancer din sfera ORL sau a sistemului nervos şi care au fost transformate în lucrări de artă.

La începutul sezonului estival va debuta şi o nouă ediţie a evenimentului "Joia La Darvas". Sub această denumire, anul trecut au avut loc mai multe întâlniri în zilele de joi, în curtea muzeului Art Nouveau, fiecare cu o anumită tematică.

Anul trecut s-au desfășurat, între altele, un concert de jazz susţinut de cântăreaţa orădeancă Sînziana Vrabie (foto), o seară dansată sau jonglerii cu foc.

Obiectivul turistic situat pe strada Iosif Vulcan nr. 11 este deschis de marţi până duminică între orele 10 şi 18, iar preţul unui bilet de vizitare pentru un adult este de 15 lei.

Vezi raportul complet al Oradea Heritage pe anul 2023: 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON