URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
29 Martie 2020, 23:39

Care sunt noile reguli de respectat în România. Vezi aici TEXTUL Ordonanței Militare nr. 4!

Care sunt noile reguli de respectat în România. Vezi aici TEXTUL Ordonanței Militare nr. 4! foto: Facebook Guvernul României

Ministrul de Interne, Marcel Vela, alături de secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu, au anunţat duminică seară noi măsuri ce vor fi luate în România, în urma unei noi Ordonanţe militare, cea de-a patra. Documentul cuprinde noi direcţii cu privire la vârstnici, plafonarea preţurilor la energie, gaze şi carburanţi, dar şi că persoanele care părăsesc izolarea sau carantina vor intra încă 14 zile în carantină pe cheltuiala lor.

Vezi mai jos textul integral al OM 4!

„Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 15 din 29.03.2020,

În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 și 3 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare, Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară:

Art.1 - (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei.

Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 - (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.

Art.3 - (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 - (1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:

1. a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;

2. b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se „gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;

3. c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de aeronave și personalului navigant.

(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.5 - (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

Art.6 - (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.7 - (1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale care au în subordine sau în coordonare unități sanitare vor asigura la cerere spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.8 - (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.9 - (1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.

(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica în momentul difuzării cu mențiunea „Mesaj de utilitate publică.”

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.10 - (1) Pe perioada stării de urgență se autorizează Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN1 și Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.11 - (1) Transportul maritim și pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile românești, precum și inspectarea și operarea navelor se desfășoară fără restricții, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID19, impuse de Ministerul Sănătății.

(2) Se interzice accesul piloților la bordul navelor maritime și fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roșu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecție stabilit de Ministerul Sănătății.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.12 - (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: „(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”

Art.13 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;

b) Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și poliția locală, pentru măsura prevăzută la art.2;

c) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliția locală, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 și 4;

d) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;

e) Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 și art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.14 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Principala prevedere a noii ordonanțe militare ...
... e că, toate animalele de companie ale pensionarilor trebuie să facă pipi și caca strict în intervalul orar 20:00 -21:00, că atunci e noapte deja și nu mai trebuie adunat după ele dacă tot nu se vede !?!
Postat 30 Martie 2020, 11:32 de CrisDumi
Foarte bine
.
Postat 30 Martie 2020, 03:42 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON