URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
28 Noiembrie 2012, 17:54

Candidaţii la parlamentare şi-au prezentat ideile legislative în faţa studenţilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La invitaţia Asociaţiei Pro Democraţia şi a studenţilor de la Ştiinţe Politice, mai mulţi candidaţi la alegerile parlamentare au participat, miercuri, la o dezbatere. Fiecare partid implicat în alegeri a fost reprezentat la întâlnire, astfel că au fost prezenţi Szabo Odon (UDMR), Cristian Puşcaş şi Laurenţiu Chiană (ARD), Mircea Matei (PPDD), Mihai Drecin (PRM), Szilagyi Zsolt (PPMT) şi Sonia Drăghici (USL).

Propuneri şi promisiuni

Temele de dezbatere, patru la număr, au fost modificarea Constituţiei, micşorarea sau mărirea numărului de parlamentari, reorganizarea teritorială şi implicarea conducătorilor de instituţii publice în campania electorală.

Vizavi de modificarea Constituţiei, Szabo Odon a vorbit, punctual, despre propunerile organizaţiei politice pe care o reprezintă: desfiinţarea prefecturilor, posibilitatea ca o limbă maternă a unei minorităţi să devină oficială într-o regiune şi eliminarea ordonanţelor de urgenţă. Pe aceeaşi temă, Laurenţiu Chiană a propus o lege de retragere la vatră a parlamentarilor, ceea ce presupune ca cetăţenii să aibă posibilitatea să-i demită dacă nu se ţin de cuvânt, iar Mircea Matei a anunţat că militează pentru "reaşezarea rolului instituţiilor în stat".

Mihai Drecin a spus că e necesară separarea şi echilibrul real al puterilor în stat, spunând totodată că se impune diminuarea numărului de OUG-urilor, iar Szilagy Zsolt a vorbit despre fiscalitate şi despre impozitarea redusă pentru familiile monoparentale. Sonia Drăghici a spus, la rândul ei, că e de acord cu separarea puterilor în stat, dar şi că militează pentru o lege care să interzică traseismul politic.

Toţi candidaţii au fost de acord că trebuie respectate rezultatele referendumului din 2009 vizavi de reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, la fel cum şi cu reorganizarea României, toţi aspiranţii la un loc în Parlament sunt de acord.

Atac la Bolojan

Cea de-a patra temă a dezbaterii a născut acuze între candidaţi, căci, vorbind despre implicarea şefilor de instituţii publice în campania electorală, s-a ridicat problema primarului Ilie Bolojan şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Cornel Popa. "Domnul Ilie Bolojan îl plimbă de mână, aproape părinteşte, pe domnul Cupşa în colegiul unde candidează, şi îl înţeleg, ca nu cumva domnul Cupşa să se rătăcească, că dânsul nu prea locuieşte pe-acolo", a spus Mircea Matei, precizând totodată că e necesară modificarea legii funcţionarilor publici, astfel încât aceştia să nu mai poată fi membri de partid.

Atacul lui Matei la Bolojan a fost continuat şi de Cristian Puşcaş, care a spus că afişele electorale cu Bolojan ori Popa alături de ceilalţi candidaţi e o "tehnică de manipulare a maselor". Ţinându-se mai departe de acuze, restul candidaţilor au spus că e nevoie depolitizarea instituţiilor publice. Sonia Drăghici s-a simţit, însă, nevoită să-şi apere colegii de alianţă şi a cerut să nu fie atacate persoanele absente, precizând că acest lucru e "nelucrativ". N-a făcut, însă, decât să-l întărâte mai rău pe Matei, care i-a reproşat lui Drăghici că nu cunoaşte sensul cuvântului "lucrativ", spre amuzamentul studenţilor, care au văzut că politicienii nu se pot niciodată abţine de la a-şi arunca săgeţi.

În final, tinerii au putut să le pună întrebări politicienilor, iar un student i-a întrebat pe toţi candidaţii ce vor face pentru Universitatea din Oradea şi studenţii orădeni. Sonia Drăghici a spus că va lupta ca instituţia să fie mai bine clasificată în ierarhia naţională, Mircea Matei a spus că nu trebuie toleraţi plagiatorii, exemplificând cu PSD-iştii Ioan Mang şi Victor Ponta, în timp ce Chiană şi Szilagy au vorbit despre necesitatea adaptării pe piaţa muncii a studenţilor. Szabo Odon, pe de altă parte, e convins că e nevoie de burse pentru studenţi, de credite avantajoase pentru absolvenţii care îşi încep propria afacere şi de posibilitatea ca mărcile şi invenţiile studenţilor să fie înregistrate gratuit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
replica la articol
Nu sa discutat multe probleme esentiale ale societatii civile bihorene oradene in cazul de fata in dezbaterea Asociatia Pro Democratia cu viitori politicieni bihoreni care poate vor fi alesi in Parlamentul Romaniei ,de exemplu respectarea cartei albe a ONG-urilor care prevede tragerea la raspundere a politicienilor privind nerespectarea celor promise in campania electorala ., si cu asta toti politicieni candidati la Parlamentul ROMANIEi pot sa promita si luna de pe cer bihorenilor oradenilor pentru vot si nu vor fi trasi la raspundere ca sa plateasca pentru nerespectarea celor promise in campania electorala``societatea romana civila e asemeni ca si o reptila, cameleon,sarpe,soparla,broasca ``vorba lui Corneliu Vadim Tudor!:))=))Puterea cuvintelor este mare dar ele cuvintele trNu s-a discutat despre limitarea la 2 mandate consecutive a politicienilor alesi prin votul electoratului ! Si fara suparare nu s-au discutat multe probleme esentiale ale societati civile bihorene,iar politicienii si-au vazut de campania electorala ,balacareala , porcareala ,mistouri ,asta fara suparare numai Adevarul si Dreptatea spusa in fata ca sa se cunosca.Acesta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 29 Noiembrie 2012, 20:57 de Romanul Simplu
Amintiri din copilarie
Candidatii USL erau la ora de discurs electoral...cum sa taca in absenta primarului pedeapsa
Postat 29 Noiembrie 2012, 13:08 de Ion Creanga
Prostii
Matei a vorbit inainte sau dupa vreo 2 sticle de Jidvei ??? Mai are curajul infectul asta de om sa vina in fata noastra ?
Postat 29 Noiembrie 2012, 08:26 de Oradea
sa mori tu... !?
ba da sunteti penibili deja cu "atac la bolojan" la fiecare articol. mai da-l in p... noastre pe bolojan, ca plateste si-asta toti tembelii. inclusiv pe voi, da
Postat 28 Noiembrie 2012, 19:13 de super star
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5594 RON
  • 1 EUR = 4.9479 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON