URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Decembrie 2012, 12:21

Bunătate de Crăciun: Orădenii sunt chemaţi să le dăruiască nevoiaşilor sărbători mai frumoase

Bunătate de Crăciun: Orădenii sunt chemaţi să le dăruiască nevoiaşilor sărbători mai frumoase CANA DE FERICIRE. Şi în această iarnă, Clubul Rotaract le propune orădenilor să înfrunte frigul cu o cană de vin fiert, ciocolată caldă ori ceai. Banii adunaţi din vânzări vor fi folosiţi pentru a cumpăra cadouri pentru 30 de copii săraci
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Împodobirea bradului, aşteptarea Moşului, primirea colindătorilor, ridicarea unui om de zăpadă ori adunarea familiei în jurul mesei pline sunt "ingredientele" care fac din sărbătoarea Crăciunului una mult aşteptată, atât de către copii, dar şi de cei mari.

Pentru mulţi, însă, sărbătorile nu sunt nici atât de pline şi nici atât de fericite. Dimpotrivă, le aduc aminte şi mai tare de singurătate şi sărăcie. Pentru ei, câteva fundaţii organizează campanii caritabile, invitându-i pe orădeni ca, măcar de Crăciun, să fie mai buni...

Să dăruim

Pentru că şi în acest an vrea să facă sărbătorile mai calde pentru 2.000 de orfani, copii cu dizabilităţi şi tineri ai străzii, bătrâni uitaţi prin aziluri şi familii nevoiaşe, Fundaţia Comunia a lansat pe 1 Decembrie a cincea ediţie a campaniei "Dăruieşte un Crăciun". Voluntarii îi invită pe orădeni să adune pacheţele care pot conţine alimente neperisabile, haine, încălţăminte, obiecte de igienă, vitamine şi rechizite, pe care să le ducă la sediul fundaţiei din strada Sf. Ladislau nr. 7 (lângă Stadionul Municipal), de luni până vineri, între orele 8 şi 18, iar sâmbăta între orele 9 şi 14, campania fiind programată să dureze până pe 23 decembrie.

Cei care nu apucă să pregătească un cadou pot dona alimente şi obiecte la standurile Comunia din magazinele Trei G şi Selgros. În anii precedenţi, campania a reuşit să îndulcească sărbătorile pentru 8.500 de persoane.

Fericirea-i o cană cu vin

La rându-i, clubul Rotaract îşi continuă şi în acest an proiectul "O cană de fericire". Din 5 decembrie, voluntarii săi s-au instalat într-o căsuţă de lemn pe Corso, îndemnând trecătorii să cumpere vin fiert, ceai ori ciocolată caldă, la preţul de 5 lei (sau 8 lei, dacă vor să păstreze recipientul special inscripţionat cu sloganul campaniei). Toţi banii strânşi vor merge către 30 de copii între 3 şi 17 ani care provin din familii sărace, crescuţi de un singur părinte ori de bunici. "Înainte de Crăciun vrem să le dăruim un set complet de haine de iarnă, inclusiv încălţăminte, dar şi jucării şi dulciuri", spune Teodora Popa, preşedintele Rotaract Oradea.

Organizată cu ajutorul cluburilor Rotary şi Interact, precum şi al municipalităţii, campania continuă până pe 23 decembrie, căsuţa din lemn fiind deschisă între orele 11 şi 22. Tot de aici pot fi cumpărate şi lumânări de diferite forme realizate de tinerii cu sindromul Down de la Centrul de Zi Iedera, încasările urmând să se întoarcă la aceşti tineri. Ei vor fi vizitaţi, de altfel, chiar săptămâna aceasta, de către adolescenţii din clubul Interact, care îi vor ajuta să-i scrie Moşului ce-şi doresc, iar apoi vor încerca, împreună cu sponsorii, să le îndeplinească dorinţele.

Fă o bucurie!

Un îndemn la bunătate a lansat şi asociaţia Caritas Eparhial, care derulează o nouă ediţie a proiectului "Ia şi tu cutia de Crăciun", prin care le sugerează orădenilor ca banii pe care-i economisesc ţinând post să-i pună într-o cutie (pe care o găsesc la Librăria Gutenberg), urmând s-o returneze până pe 24 decembrie la sediul Caritas din strada Mihai Pavel nr. 3, împreună cu suma pe care reuşesc să o adune. "Îndemnăm la renunţare, căci asta înseamnă postul", spune preotul Olimpiu Todorean, precizând că fondurile vor merge către nevoiaşii aflaţi în îngrijirea Caritas Eparhial.

La rându-i, Congregaţia Don Orione strânge fonduri pentru copiii familiilor care locuiesc la groapa de gunoi a oraşului, iar pentru asta a programat un concert de colinde la finele căruia spectatorii vor putea face donaţii. Recitalul va avea loc la Liceul Don Orione, pe 16 decembrie, de la ora 14.

În weekendurile 14-16 şi 21-23 decembrie, la ERA Shopping Park va avea loc un târg în care vor fi scoase la vânzare obiectele create de copiii, tineri şi bolnavii de la diferite aşezăminte sociale din oraş, fondurile obţinute urmând să fie direcţionate către activităţile acestor ONG-uri. Tot la ERA, până pe 20 decembrie, orădenii îi pot ajuta pe micuţii din orfelinatele Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, punând o jucărioară în urnele special amenajate în mall. Un gest mic, pentru o bucurie mare a celor cu mai puţin noroc în viaţă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON