URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
08 August 2021, 20:29

Bravo, fetelor! Șase sportive bihorence au fost premiate la voltija, sportul acrobațiilor pe cai (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şase fete din Bihor au impresionat juriul de la concursul Cupa Federaţiei Ecvestre la voltija, desfăşurat în localitatea Valea Scurtă, judeţul Covasna, şi au reuşit să câştige premii importante, inclusiv trei locuri I. Una dintre fete a executat mişcări acrobatice în timp ce calul mergea la galop.

Cele şase sportive, legitimate la clubul bihorean Equs Art, au concurat pe categorii de vârste diferite la voltija, un sport ecvestru în care un acrobat execută mişcări de balet îmbinate cu gimnastică ritmică pe spatele unui cal care se află în mers, trap sau galop.

Cinci dintre ele au executat mişcări acrobatice în timp ce calul clubului, Poker, a mers la pas.

"Iulia Lucaci a reuşit să obţină loc 1 la nivelul C, asta însemnând că exerciţiile obligatorii pe cal le-a executat în timp ce acesta se afla în galop, ceea ce este o adevărată performanţă pentru vârsta ei", a explicat pentru BIHOREANUL, Daciana Sabău, antrenoarea clubului, cea care se ocupă de coregafiile fetelor.

Alte două fete au reuşit să câştige locul 1, Lisa Birău la categoria şcolar 7 – 10 ani şi Miruna Chişe la categoria 12 – 14 ani. Dafina Rusu a reuşit să ajungă pe locul 2 la categoria şcolari 10 – 12 ani, iar Mara Puşcaş şi Daria Ille au obţinut premiul 3, la categoria 7 – 10 ani respectiv la şcolari 10 – 12 ani.

Micuţele au mai fost însoţite de părinţii lor, dar şi de celălalt antrenor al clubului, Cornel Galan, antrenor acreditat la nivelul 2 din 3 posibile de către International Group for Equestrian Qualification (IGEQ), cu o licenţă internaţională de antrenorat ce-i oferă dreptul de a profesa oriunde în lume.

La final, împreună cu antrenoarea, cele şase sportive s-au fotografiat alături de antrenori şi au băut răcoritoare chiar din cupele câştigate.

Clubul de echitaţie Equs Art, cu sediul în incinta Hanului Pescarilor din Săldăbagiu de Munte, a fost înfiinţat în 2014 şi e unic în Bihor, pentru că în cadrul lui activează singurii antrenori (Cornel Galan şi Daciana Sabău) - foşti membri ai Asociaţiei Sportive a Armatei Grănicerul din Oradea - acreditaţi pentru voltija.

În acelaşi loc curioşii pot încerca şi alte ramuri ale echitaţiei, între care săriturile sau proba cu obstacole. Şcoala Equs Start oferă lecţii pentru oricine, indiferent de vârstă. Antrenamentele se fac pe bază de abonament.

Vezi mai jos imagini din timpul antrenamentelor desfășurate în incinta clubului:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La calu' balan
Da, felicitări fetelor dar și iepei.Deosebite. Însă am acasă și eu un cal în putere, , mi - e tare drag, ma ajuta la munca grea însă refuza categoric sa meargă la galop. , deși asta mi se pare normal și uneori necesar mai ales atunci cind ne grăbim după una dupa alta. O sa încerc și eu sa - i pun niște muzica bună (acuma asta depinde și de urechea lui, poate ii place heavy de ex ), ca nu vreau sa - l biciuiesc ca să galopeze, urăsc violenta.Inca odată felicitări acestui club și membrilor lui.
Postat 08 August 2021, 23:19 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON