URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
06 Ianuarie 2023, 14:25

Bobotează cu mai puţini credincioşi la Biserica cu Lună şi la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trendul impus în timpul pandemiei de Covid-19 se menţine. Numărul credincioşilor care au participat vineri la slujbele de sfinţire a apelor, oficiate în Biserica cu Lună şi Catedrala Sfântul Nicolae din centrul Oradiei, a fost mai mic decât în alți ani.

Boboteaza de primăvară

Credincioşii greco-catolici s-au adunat la Catedrala Sfântul Nicolae încă din jurul orei 10. Dacă în timpul pandemiei lăcaşul de cult a reunit la slujba de Bobotează în jur de 150 de credincioşi, acum numărul lor nu a ajuns nici la 100 de participanţi, în ciuda vremii surprinzător de calde pentru această perioadă a anului.

În loc de tradiţionalul ger al Bobotezei, temperaturile exterioare, de circa 7 grade Celsius, şi soarele puternic au anunţat mai curând o vreme de primăvară.

O explicaţie a numărului mai mic de participanţi ar putea fi şi faptul că, anul acesta, Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care oficiază în mod tradiţional slujba de sfinţire a apelor, a lipsit din Oradea. Episcopul a condus delegaţia orădeană care a luat parte la ceremonia de înmormântare a Papei Benedict al XVI-lea, care a avut loc joi la Vatican.

Slujba de sfinţire a apelor a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de părintele paroh Ovidiu Duma, care, la fel ca în fiecare an, pe lângă rezervorul cu apă sfinţită, a pregătit și o mie de sticluţe cu Agheazma Mare pe care credincioşii să le poată duce acasă.

Peste o mie de litri de Agheazmă Mare

La Biserica cu Lună, numărul orădenilor veniţi la slujbă a fost de circa 150, majoritatea pensionari, lăcaşul de cult dovedindu-se mai mult decât încăpător.

În jurul orei 12, soborul de preoţi condus de părintele paroh Teodor Cristea a ieşit în faţa bisericii pentru sfinţirea apei din butoiul de plastic şi din cele două rezervoare mari pregătite din ziua precedentă.

Urcaţi pe scăriţe metalice, preoţii au scufundat crucea şi mănunchiul de busuioc în apă. "Însuţi şi acum, Stăpâne, sfinţeşte apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt", a rostit părintele Cristea.

Credincioşii care aşteptau nerăbdători cu flacoanele în mâini s-au bulucit să ia Agheazma Mare. „Nu înţeleg de ce stau atâta la robinet. Câte flacoane şi-au adus? Duc apă sfinţită la tot blocul?", a protestat un bărbat. La fel ca în fiecare an, preoţii au îndemnat asistenţa să nu se înghesuie, pentru că va fi apă sfinţită pentru toată lumea.

„Am sfinţit peste o mie de litri de apă. Cine doreşte poate veni să îşi ia Aghiazma Mare de la biserică toată săptămâna viitoare, până pe 14 ianuarie, când va fi Odovania Praznicului (n.r. sfârşitul sărbătorilor de iarnă)", a declarat pentru BIHOREANUL părintele Teodor Cristea.

Potrivit învăţăturii bisericeşti, apa sfinţită de Bobotează se poate bea până pe 14 ianuarie dimineaţa, pe stomacul gol, pentru sănătate şi binecuvântare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
....
Ultracentral asa o fi fost, dar în cartierele mai mărginașe a fost aglomerație.
Postat 07 Ianuarie 2023, 02:21 de Simonette
Oare?
Care sa fie motivul pentru care au fost mai multi in timpul pandemiei decat acum, când a fost si un timp placut!? Sa fie perversitatea...
Postat 06 Ianuarie 2023, 17:50 de marginan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON