URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 11 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce ne-am face fără Bulgaria? Am fi chiar ultimii din Europa. Acum, că s-au dat rezultatele mirifice de la testele PISA, constatăm cu stupoare că elevii noștri sunt la fel de analfabeți funcționali ca acum 20 de ani, chit că între timp am avut un președinte dascăl, care a lansat jenantul program România Educată.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă reacția Ministerului Educației a fost jenantă, ministra vorbind despre „reziliență” fiindcă rezultatele au fost similare cu cele din 2018, societatea s-a arătat de o indiferență vecină cu autismul. Ligia Deca a spus, practic, că suntem la fel de proști ca acum un cincinal, dar sindicatele dăscălimii, asociațiile de părinți și consiliile elevilor nu s-au băgat în dezbateri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
30 Decembrie 2012, 09:45

Biserica din Sărsig, retrocedată greco-catolicilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopia Greco-Catolică de Oradea a anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că a intrat în posesia bisericii din satul bihorean Sărsig, comuna Chişlaz.

Astfel, duminică, pentru prima oară după 64 de ani, greco-catolicii din Sărsig participă la Sfânta Liturghie în biserica din sat, construită de strămoşii lor.

După mai mult de şapte ani de procese, greco-catolicii au primit biserica vineri, în prezenţa unui executor judecătoresc. Conform comunicatului, reprezentanţii comunităţii ortodoxe au lipsit de la predarea imobilului, astfel că pe uşa exterioară a bisericii a fost afişat procesul verbal şi programul religios al parohiei greco-catolice.

"Ca în fiecare altă parte, Biserica Greco-Catolică propune celebrarea alternativă, refuzată în mod sistematic de Biserica Ortodoxă şi de reprezentanţii ei. Subliniem că nu dorim să scoatem afară din biserică pe credincioşii ortodocşi. Credem că este posibil ca cele două comunităţi (greco-catolică şi ortodoxă) să celebreze alternativ în aceeaşi biserică şi avem atâtea exemple care confirmă acest lucru", se precizează în comunicatul Episcopiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ortodoxi hi hi hi
ooooo avem si noio biserici care se mandresc ca sunt traditionale, dar nu biblice. bravo. asa scrie in biblie, sa iei ce nu-i al tau si sa nu iti pese de ceilalti. RUSINE BISERICA ORTODOXA ROMANA
Postat 30 Decembrie 2012, 16:14 de ADELINA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6059 RON
  • 1 EUR = 4.9677 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON