URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Noiembrie 2019, 08:44

Baschet: CSM CSU Oradea a câştigat cu 70-61 jocul cu SCM U Craiova

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi nu a avut parte de un joc deloc uşor, formaţia CSM CSU Oradea a obţinut, sâmbătă seară, cea de-a cincea victorie din prima grupă valorică a noului sezon al campionatului Ligii Naţionale. La Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus la o diferenţă de nouă puncte, cu scorul de 70-61 în faţa echipei SCM U Craiova.

Pentru CSM CSU au intrat de la început pe teren Broussard, Richard, Fometescu, Zekovic şi Valeika. Dacă primul sfert a fost foarte echilibrat, fiind adjudecat la limită de echipa olteană, cu 23-22, în secvenţa următoare orădenii nu au reuşit să marcheze mai mult de 12 puncte, faţă de 19 marcate de echipa oaspete. Craiovenii au avut jocul sub control şi au intrat în pauza mare cu un avantaj de opt puncte, scor 42-34.

Revenirea gazdelor s-a produs în jumătatea a doua, când "roş-albaştrii" au fost ceva mai determinaţi. Sfertul III a fost adjudecat de orădeni cu 19-10, ceea ce a făcut ca în ultima pauză să se ajungă ca CSM-ul să conducă pe tabelă, scor 53-52.

În fine, ultimele zece minute au aparţinut campionilor, care au început să se desprindă pe tabelă. În aceste zece minute, orădenii au marcat 17 puncte şi au primit numai 9 puncte. Rezultatul final a consfiinţit în acest fel victoria la nouă puncte a CSM-ului, 70-61.

"A fost un meci foarte dificil, cred că a văzut toată lumea. Nu vreau să fac pe profetul, dar am anticipat că aşa va fi. Mă bucur că am câştigat, graţie unui efort colectiv fantastic în faza de apărare. Remarc faptul că am primit doar 19 puncte în ultimele 20 minute de joc, după ce în primele 20 am încasat 42. Din păcate nu am putut mai mult în prima repriză. Pur şi simplu. Nu a fost vorba de o relaxare. Noi păţim acelaşi lucru pe care îl păţesc absolut toate echipele care joacă în acest ritm. Indiferent de nivelul despre care vorbim. Pur şi simplu e foarte greu să te aduni după două zile", a declarat, la conferinţa de presă de după joc, antrenorul Cristian Achim.

De departe, cel mai eficace jucător în acest meci a fost căpitanul orădenilor, Giordan Watson, care a marcat 24 puncte. El a fost secondat de Sean Barnette, cu 8 puncte. Arturas Valeika a înscris şi el 7 puncte, Aarond Broussard, Tudor Fometescu, Dragan Zekovic şi Nikola Markovic şi-au trecut în cont câte 6 puncte. În replică, Dragoş Diculescu a fost principalul marcator de la craioveni, cu 16 puncte.

În urma acestui rezultat, CSM CSU Oradea are 5-2 la general şi încheie turul Grupei valorice A pe locul 2, cu o serie de patru victorii.

În următoarea etapă, campionii vor evolua tot acasă, cu Steaua Bucureşti, luni, 2 decembrie, cu începere de la ora 19. Până atunci însă, miercuri, 27 noiembrie, tot de la ora 19 şi tot la Arena Antonio Alexe, CSM CSU va juca în FIBA Europe Cupe în compania celor de la Fribourg Olympic, campioana Elveţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON