URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Martie 2016, 07:33

Bandiţii Bihorului: O anchetă a DNA arată cum şefii Consiliului Judeţean împărţeau contractele pe şpăgi, prin licitaţii trucate

Bandiţii Bihorului: O anchetă a DNA arată cum şefii Consiliului Judeţean împărţeau contractele pe şpăgi, prin licitaţii trucate COMPLICII. Schimbând între ei funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, mandat după mandat, PD-istul Ştefan Seremi (stânga) şi UDMR-istul Alexandru Kiss au dictat aproape un deceniu firmele la care să ajungă banii instituţiei. I-a deconspirat în faţa procurorilor chiar unul din foştii vicepreşedinţi, PSD-istul Teodor Ferician, care a declarat că ei stabileau cui să atribuie contractele, obligând funcţionarii să trucheze licitaţiile după voinţa lor
Bandiţii Bihorului: O anchetă a DNA arată cum şefii Consiliului Judeţean împărţeau contractele pe şpăgi, prin licitaţii trucate CA PE MOŞIA LOR. Fost vicepreşedinte al CJ între 2000-2004, la fel ca liderul udemerist, PSD-istul Teodor Ferician (medalion) a livrat DNA o mărturie grea împotriva lui Alexandru Kiss (dreapta), incriminându-l, însă, şi pe preşedintele Ştefan Seremi (stânga). Cei doi, a dezvăluit Ferician, stabileau de comun acord firmele care trebuiau să câştige licitaţiile
Bandiţii Bihorului: O anchetă a DNA arată cum şefii Consiliului Judeţean împărţeau contractele pe şpăgi, prin licitaţii trucate LA APĂ. Vrând să-şi ajute patronul, directorul general al Trameco, Călin Roman (dreapta), l-a încurcat pe Beneamin Rus (stânga). Încercând să explice de ce negocia utilaje în Germania, dar le cumpăra la preţuri umflate prin firme-paravan din Ungaria, Roman a mărturisit procurorilor că fusese ferm convins că societăţile ce "spălau" şpăgile pentru Kiss îi aparţineau tot proprietarului Selinei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cariera şefului UDMR Bihor a fost o continuă goană după bani, scria BIHOREANUL săptămâna trecută când, începând prezentarea rechizitoriului în baza căruia DNA Oradea l-a trimis în judecată pe Alexandru Kiss, relata cum a manevrat acesta conducerea Primăriei Oradea pentru ca în 2003 firma maghiară Keviep să construiască halda ecologică a oraşului, în schimbul unei mite de 300.000 euro pe care a împărţit-o cu amicul său, Alexandru Mudura, patronul Lotus Center.

Cum am promis, continuăm "Dosarul Kiss", descriind în acest număr felul în care, ca secund al preşedintelui Consiliului Judeţean Ştefan Seremi, Kiss a pus la cale în aceeaşi perioadă alte trei combinaţii, în favoarea grupului de firme Selina, patronat de Beneamin Rus. Acum tovarăş de dosar, după ce l-a recompensat cu şpagă...

Banii înainte!

Rechizitoriul e ferm ca o ghilotină. "În toamna anului 2003, ca patron al grupului de firme Selina, inculpatul Rus Beneamin a cumpărat influenţa pe care inculpatul Kiss Alexandru şi suspectul Mudura Alexandru o aveau asupra funcţionarilor publici din comisiile de licitaţie", cu scopul să-şi adjudece contracte atât de la Consiliul Judeţean, cât şi de la primării  comunale, pentru drumuri şi pentru lucrări de apă-canal. Pe atunci, Kiss era doar vicepreşedinte al CJ, dar se purta ca un adevărat patron al instituţiei, după cum au aflat procurorii din convorbirile pe care SRI i le-a interceptat din 2002, cu mandate de siguranţă naţională emise de Parchetul General.

O asemenea discuţie, purtată pe 27 octombrie 2003 cu celălalt vicepreşedinte al CJ, pesedistul Teodor Ferician, în subordinea căruia era Serviciul Drumuri, arată că Kiss a tras sforile nu doar pentru ca Selina să modernizeze DJ 709A Uileacu de Criş-Şoimi (lucrare adjudecată la 10 milioane lei, dar care în final a costat 15 milioane), ci şi pentru a plăti firma înainte de începerea lucrărilor, la 5 zile după data semnării contractului, 22 octombrie: 

"Kiss – Servus! Se poate da avans pentru lucrarea aia de drum, Şoimi?

Ferician – Se poate, da.

Kiss – Şi putem da încă anul ăsta, nu?

Ferician – Da. Dar stai să-ţi spun cum e: mai sunt vreo 16 şi ceva (n.r. – miliarde lei în bugetul CJ). Nu ştiu cât le mai trebuie la Drumuri. Eu mă gândesc că vreo 7-8 (n.r. – miliarde) le putem da anul ăsta (n.r. – Selinei)".

"Dacă cineva ne f..."

După câteva minute, Kiss l-a sunat pe patronul Selinei, Beneamin Rus, să-i dea vestea, convorbirea relevând şi că aranjamentul fusese prestabilit, şi apropierea dintre cei doi:

"Rus – Da, şefu’!

Kiss – Noa, e în ordine chestia aia, cu ce am discutat.

Rus – Bine, am priceput".

Cum, totuşi, Ferician nu a rezolvat virarea avansului până atunci, pe 8 decembrie Kiss l-a sunat să-l zorească, chit că lucrările încă nu erau autorizate:  

"Ferician – Servus!

Kiss – Servus. De ce nu se poate da un avans pentru lucrarea aceea de la Şoimi?

Ferician – Se poate da. Cum să nu se poată?

Kiss – Şi dacă este proiect şi nu este autorizat. E tot un drac!

Ferician – Atunci nu se poate!

Kiss – De ce nu?

Ferician – Păi, după lege, dacă nu ai autorizaţie, nu ai voie să faci nici licitaţie. Dacă cineva ne f..., ne termină!".

Intervenţie la prefect

Ca să rezolve problema, Kiss l-a sunat imediat pe şeful politic al lui Ferician, Florian Serac, şef al PSD Bihor şi prefect. Scopul? Să-şi "prelucreze" subalternul de partid:

"Kiss – Uite, te-am sunat că am vorbit cu Ferician.

Serac – Aşa...

Kiss – Şi a zis că are ceva accept de la tine.

Serac – Noa, bun. O să văd ce se poate face.

Kiss – Am făcut şi eu... da, da. Poţi să-i spui şi lui, eu când am împărţit acolo...".

Deşi rechizitoriul nu explică ce şi cui a "împărţit" Kiss, procurorii au conchis că discuţiile "şi-au atins scopul": pe 22 decembrie Selina a emis o factură în avans de 487.164 lei, pe care CJ a achitat-o în aceeaşi zi!

Ninge cu Selina

"Tot în susţinerea intereselor societăţii Selina", spun procurorii, Kiss a aranjat firmei şi deszăpezirea drumurilor judeţene în iarna 2003-2004, aşa cum indică o altă convorbire cu Ferician, care îl sunase în aceeaşi zi de 27 octombrie:

"Kiss – Servus!

Ferician – Dacă ninge, mergem cu Selina?

Kiss – Sigur.

Ferician – Bine, în regulă".

"Deşi extrem de laconică, discuţia este foarte clară, martorul Ferician Teodor cerându-i inculpatului Kiss Alexandru acceptul pentru a încredinţa societăţii Selina contractul de deszăpezire". După două săptămâni, CJ încheia cu Selina afacerea în valoare de 2,209 milioane lei.

Numai ei

Citat ca martor, Ferician le-a descris procurorilor cum se rezolvau lucrurile: CJ era practic feuda lui Kiss şi a lui Seremi, care dictau ce lucrări să se facă, dar şi cine să le facă.

Întrebat, concret, de ce a discutat cu Kiss dacă deszăpezirea să revină Selinei, Ferician a răspuns: "Pentru că el şi dl. Seremi luau toate deciziile în Consiliul Judeţean (...) Preşedintele Seremi şi vicepreşedintele Kiss luau toate deciziile în materie de achiziţii publice şi nu numai (...). Seremi Ştefan şi Kiss Alexandru stabileau de comun acord firma care trebuia să obţină un contract anume, iar funcţionarii din comisia de licitaţie trebuiau să pună în aplicare deciziile (...) Din această cauză l-am sunat pe dl. Kiss, fiindcă ştiam că dacă contractul ar fi fost câştigat din greşeală de altă firmă decât cea pe care o vrea, mi-ar fi făcut un adevărat scandal".

Keviep una, Selina alta

Rechizitoriul arată că în toamna lui 2003 Kiss a rezolvat Selinei şi lucrări de apă-canalizare în mediul rural, finanţate în proporţie de 75% prin Programul SAPARD. Astfel de lucrări au fost executate în 9 comune, valoarea lor totalizând 24,685 milioane lei, iar principala câştigătoare a acestor contracte a fost firma lui Rus, arată procurorii, deşi a pretins preţuri mai mari decât concurenţii cu 2,640 milioane lei.  

În acest scop, Kiss a profitat atât de faptul că 25% din valoarea lucrărilor o asigura CJ, cât şi că primăriile nu aveau personal specializat în achiziţii, astfel că "persoanele numite în comisiile de evaluare au fost de regulă funcţionari ai Consiliului Judeţean, rezultatul procedurilor fiind decis de aceştia". Adică tot de subalternii puşi să trucheze şi licitaţiile CJ.

Procurorii dau ca exemplu licitaţia de la Sînmartin, pentru care s-au calificat trei ofertanţi. Hidroconstrucţia Bucureşti, asocierea Keviep-Gavella şi asocierea Selina-Socot Târgu Mureş. Cum bucureştenii, care au cerut 2,667 milioane lei, n-au depus actele unui subcontractor, iar Keviep, care solicitase 2,229 milioane, n-a înregistrat asocierea, contractul a fost dat Selinei, care a pretins 3,019 milioane lei, cu 0,8 milioane peste oferta cea mai avantajoasă.

Practic, Kiss a satisfăcut astfel şi Keviep cu afacerea gropii ecologice din Oradea, dar şi Selina cu lucrările din judeţ.

Nu gratis

De altfel, rechizitoriul consemnează: "Ca în cazul Keviep, susţinerea intereselor societăţii Selina de către inculpatul Kiss Alexandru şi suspectul Mudura Alexandru nu a fost cu titlu gratuit. Asemenea cazului Keviep, foloasele necuvenite pretinse de inculpatul Kiss Alexandru şi de suspectul Mudura Alexandru de la inculpatul Rus Beneamin pentru a-şi exercita influenţa în cadrul procedurilor de achiziţie publică au fost plătite sub masca unor operaţiuni comerciale derulate prin intermediul societăţii paravan Ariston Distribution Corporation, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos", acelaşi amic din Ungaria care "spăla" şi şpaga de la Keviep.

Dovadă e că tot pe 27 octombrie Kiss l-a sunat pe Mudura, cu care a vorbit atât despre banii de la "tipul din Debreţin", adică de la patronul Keviep, cât şi despre posibilitatea ca prin acelaşi Bojtor să încaseze şi şpaga de la Selina. Mudura l-a informat pe Kiss că iniţial voia să-i dea intermediarului 1% din şpăgi, dar a realizat că "el şi pentru cealaltă (n.r. - afacere) este bun", adică pentru cea cu "prietenul nostru Rus", aşa că îi va da 3%. 

Achiziţii umflate

Pentru mascarea şpăgii de la Selina, Bojtor a gândit două variante, prima vizând efectuarea plăţilor de la Rus prin Ariston sub acoperirea unui contract de comision, iar cealaltă printr-un contract de vânzare-cumpărare utilaje. La cererea anchetatorilor români, în noiembrie 2006 autorităţile ungare au percheziţionat casa lui Bojtor din Budapesta, descoperind în calculatorul acestuia un subdirector intitulat "Trameco", cu 15 fişiere. Într-unul, denumit "Comision Trameco-Ariston", era modelul unui contract potrivit căruia Ariston ar fi oferit Trameco servicii de "prospectare a pieţelor în vederea extinderii sferei de activităţi", iar în altul ciorna unui contract prin care i-ar fi livrat "sare pentru drumuri".

Kiss şi Mudura au ales varianta contractului de achiziţie utilaje, la fel ca în cazul Keviep. Ca urmare, Bojtor în numele Ariston şi Rus în numele Selina au semnat în 23 decembrie 2003 un contract de vânzare-cumpărare de "utilaje, piese de schimb şi asistenţă tehnică" de 121.780 dolari. În aceeaşi zi, contractul a şi fost modificat, Selina nemaiavând calitatea de cumpărător, "pasată" Trameco, ci pe cea de finanţator. În final, însă, fără vreo altă modificare a contractului, "valoarea utilajelor pe care societatea paravan Ariston le-a livrat, chipurile, societăţii Selina a fost majorată de la 121.780 dolari la 204.931 euro".

Carusel cu buldozere

Prin cooperarea cu autorităţile din Germania, ţara de unde au fost expediate utilajele, DNA a aflat însă că acestea fuseseră negociate la doar 100.000 euro de directorul Trameco, Călin Roman, fiind apoi "plimbate" prin Ariston pentru umflarea preţurilor, pentru ca din diferenţă să fie plătită şpaga către Kiss şi Mudura.

Concret, pe 3 martie 2004 directorul Trameco a negociat un buldozer Liebherr de la Carl Beutlhauser din Passau cu 38.000 euro, dar după două zile Roman le-a cerut să-l factureze pe Ariston, ceea ce s-a şi întâmplat pe 17 martie. Culmea e că pe 9 martie, când încă nu-l avea scriptic, Ariston l-a re-facturat către Trameco, cu 90.299 euro, deci cu 52.299 euro în plus.

La fel, Roman a negociat un Caterpilar de la firma Ruko din Karlsruhe cu 62.000 euro, dar livrarea, tot la cererea lui, s-a făcut către Ariston, care l-a re-facturat Selinei cu 114.631 euro, deci cu 52.631 euro mai mult.

"Negocierea achiziţiei de angajaţii grupului Selina şi întocmirea iniţială a documentelor către Trameco demonstrează fără tăgadă caracterul formal şi nejustificat al interpunerii societăţii paravan Ariston între furnizorii din Germania şi cumpărătorul din România. Operaţiunile li s-au părut suspecte chiar şi angajaţilor grupului Selina", inclusiv lui Roman, arată rechizitoriul.

Întrebat de anchetatori de ce a negociat cu nemţii, dar utilajele au ajuns la Oradea la preţuri umflate după ce au fost plimbate prin Ariston şi printr-o altă firmă-bidon a lui Bojtor, Wasley’s Worldwide, directorul le-a spus că "a avut convingerea că acestea sunt deţinute de inculpatul Rus Beneamin, iar inculpatul Bojtor Vilmos este şi el unul din angajaţii inculpatului Rus Beneamin".

Cash pentru Kiss

"Sub masca celor două operaţiuni de import, grupul Selina a plătit foloase necuvenite inculpatului Kiss Alexandru şi suspectului Mudura Alexandru în sumă de 100.000 euro", spun procurorii, arătând că 4.930 euro a fost comisionul lui Bojtor şi "costurile procesului de spălare a banilor". De altfel, acesta a şi recunoscut la anchetă că a retras banii din contul Ariston, dându-i lui Kiss în numerar partea sa şi a lui Mudura.

Cum patronul Lotus a decedat în mai 2014, procurorii i-au trimis în judecată anul trecut, pentru spălare de bani, doar pe Kiss, Rus şi Bojtor. Spre deosebire de cel din urmă, primii doi au refuzat orice declaraţii în timpul anchetei, doar la judecarea cererii DNA de arestare preventivă susţinând că n-au comis vreo infracţiune. Rus, însă, s-a autoincriminat fără să vrea. "Varianta descrisă de inculpatul Rus Beneamin în legătură cu justificarea achiziţionării printr-un intermediar a unor utilaje la preţuri supraevaluate, şi anume în scopul constituirii unei asocieri în Ungaria (care nu s-a mai constituit), chiar dacă ar fi adevărată, tot ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată", arată rechizitoriul.

Oricum, având în vedere "modestia" şpăgii din aceste trei învârteli, ele au fost doar un mic preludiu înainte ca boss-ul UDMR să vândă Selinei terenurile fostelor unităţi militare, prejudiciind judeţul cu peste 6,8 milioane euro, şi să preia controlul alimentării cu cărbune a CET-ului, afacere de 50 milioane euro. Două mega-tunuri pe care BIHOREANUL vi le va prezenta în continuare...


"IERTAŢI"
Doar martori

În baza depoziţiei fostului vicepreşedinte al CJ Teodor Ferician, procurorii l-ar fi putut cerceta şi pe acesta, fie pentru complicitate la traficul de influenţă exercitat de omologul său Alexandru Kiss şi de preşedintele Ştefan Seremi, deoarece a contribuit la trântirea licitaţiei pentru deszăpeziri, fie pentru complicitate la abuz în serviciu întrucât a acceptat plata avansului către Selina înainte ca lucrările la DJ 709A să fi fost autorizate.

De asemenea, DNA îl putea ancheta şi pe Ştefan Seremi, fie pentru trafic de influenţă, fie pentru complicitate, dacă nu cumva şi pentru luare de mită, dată fiind mărturia lui Ferician că el şi Kiss hotărau ce firme să câştige licitaţiile.

La fel ca în cazul afacerii Keviep, în legătură cu care procurorii au stabilit că membrii comisiei de negociere, în frunte cu primarul Petru Filip şi viceprimăriţa Rozalia Biro, invocaseră motive "ridicole" pentru atribuirea contractului, procurorii nu au reuşit, însă, să adune probe că Seremi şi Ferician ar fi încălcat legea pe şpăgi, precum Kiss. Ca urmare, ţinând cont şi că infracţiunile de care puteau fi acuzaţi s-au prescris, le-au rezervat rolul de martori împotriva acestuia, Ferician şi Seremi urmând să fie audiaţi la procesul blocat, deocamdată, în camera preliminară a Tribunalului Bihor, unde şeful UDMR a cerut desecretizarea mandatelor de siguranţă naţională pe baza cărora l-a interceptat SRI.

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Totul despre Kiss: BIHOREANUL publică în serial rechizitoriul DNA ce detaliază faptele penale ale şefului UDMR"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
avere confiscata cu probe, puscarie garantata
obezii astia trebuie sa scape de averea ilegala, si sa treaca un pic pe la racoare, ca nu le strica la burta! daca vor fi dovediti - Amin! neaparat trebuie confiscat ce au si neamul lor, ca probabil si-au impartit averea cu toate rudele...
Postat 03 Martie 2016, 20:26 de roger
aici MAFIA poate lua lecții!!!
vorbind fara NOA!!!
Postat 02 Martie 2016, 18:18 de ADINA
Doamne-ajuta!
Eu inteleg ca dupa o lunga hibernare s-a trezit si dna Oradea. A inceput de sus, foarte bine, dar sa se grabeasca, n-am vrea sa ne trezim peste cateva luni la Oradea (dar nu numai) cu primar interimar!
Postat 02 Martie 2016, 13:31 de pinonel
Noa, No, Noa, Noa, Noa...
cultură, frate!!! noroc ca mai e un Servus!!! Da', cred ca Bihoreanul l-a transcris corect, că, de regulă, lumea zice SERBUS deși aici mergea SERVULIUS, NOA!!!
Postat 02 Martie 2016, 08:37 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON