URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2022, 19:15

Au refăcut proiectul! Construcția parcării park and ride din Oradea va fi reluată în iulie, cu protejarea vestigiilor descoperite (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de construire a parcării de tip park and ride din Piaţa Gojdu vor fi reluate la începutul lunii iulie.

Primăria Oradea a primit avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor şi a Comisiei Naţionale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii pentru modificarea proiectului parcării, în urma descoperirilor arheologice făcute cu ocazia săpăturilor.

"Cel mai târziu la începutul lunii iulie, lucrările la parcare vor fi reluate în forţă. Se lucrează la partea de modificare a proiectului pentru a pune în valoare noile descoperiri, modificări care trebuie scoase la licitaţie", a anunţat primarul Florin Birta, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, lucrările suplimentare impuse de modificările aduse proiectului vor fi licitate separat.

"Important este că, în acelaşi timp, constructorul poate lucra la partea de fundaţie şi la tot ce nu afectează aceste puneri în valoare", a declarat Birta.

Valoarea estimată a parcării, de circa 25 milioane lei, fără TVA, va creşte ca urmare a lucrărilor suplimentare impuse pentru protejarea vestigiilor descoperite cu circa 20%.

În acelaşi timp, modificările aduse proiectului vor impune diminuarea numărului de locuri de parcare de la 277, câte erau iniţial, la 251 şi renunţarea la unul dintre lifturi.

Ruinele a două biserici vechi

Începute în decembrie 2020, lucrările de construire a parcării au fost suspendate ca urmare a descoperirilor făcute în timpul lucrărilor de descărcare arheologică.

"Toată suprafaţa a fost cercetată din punct de vedere arheologic. Astfel, s-au descoperit două fundaţii de biserici vechi: o biserică romanică din secolul al 12-lea şi, în jurul ei, o biserică gotică, din jurul secolului al 14-lea. Au mai fost găsite câteva ruine de clădiri medievale, tot din secolul al 14-lea, un zid de ravelin al Cetăţii şi o contraescarpă a zidului de ravelin", a explicat primarul Florin Birta.

Primăria a propus punerea în valoare a vestigiilor descoperite. Astfel, cele două biserici şi vârful ravelinului (n.r. fortificaţie triunghiulară cu rol de adăpost în afara zidurilor cetăţii) vor fi expuse protejate în spatele unei balustrade de sticlă, fără a fi acoperite sau placate.

"Fundaţiile unor construcţii medievale din vecinătatea bisericilor şi conturul ravelinului şi al contraescaperi ravelinului vor fi marcate în pardoseala parcajului", a spus edilul.

Doi ani de întârziere

Potrivit lui Birta, construcţia parcării va fi finalizată la sfârşitul anului viitor, cu o întârziere de circa doi ani faţă de termenul iniţial.

Un comunicat al municipalității precizează că parcarea cu 251 de locuri va putea fi folosită doar de autovehiculele cu o lungime de până la 5 metri cu motorizare pe benzină, diesel, hibrid electrice sau electrice, "cu strictă interdicţie pentru GPL".

În cadrul parcării sunt prevăzute trei staţii de reîncărcare electrice care pot deservi în paralel 6 autoturisme.

În vecinătatea vestigiilor descoperite, vor fi montate panouri multilingve de informare care vor prezenta rezultatul cercetărilor arheologice făcute.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Foarte bine
.
Postat 22 Iunie 2022, 00:45 de Sandu2100
super
Ma bucur ca s-au deblocat lucrarile. Nu imi explic insa cum trecand pe strada din continuarea Grivitei, lipit de cetate, am vazut sapandu-se o groapa enorma, probabil pt o fundatie de bloc, in care erau urme clare de ziduri vechi de caramida, similare cu cele de langa catedrala. Au fost rase cele ce stateau in calea lucrarilor si au ramas doar cele de pe aliniamentul cetatii. Cum pt privati se poate lucra fara sa ii opreasca nimeni si ce se face de catre o autoritate publica este impiedicat in mod sistematic, fie ca e vorba de o parcare, o autostrada, de psd sau pnl ori udmr ?!
Postat 21 Iunie 2022, 22:39 de oradea_mea_si_a_ta
bravo primariei
frumos proiect, foarte bine ca au inclus si integrat patrimoniul istoric in proiect si il scot la lumina si il pun in valoare, inclusiv cu panouri informative. In plus, macar nu ramane blocat proiectul pe veci, ci se continua lucrarea!
Postat 21 Iunie 2022, 21:16 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON