URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Martie 2023, 08:01

Alexandru Chira, directorul general APTOR: „Oradea e mai mult decât capitala apelor termale” 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat în continuă dezvoltare și „șlefuire”, Oradea este un oraș care, în ciuda șantierelor, atrage turiști, inclusiv printr-o serie de evenimente, menite, ce-i drept, să-i satisfacă întâi pe orădeni. Atât de atragerea oaspeților, cât și de organizarea festivalurilor pe bani publici se ocupă Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, răsplătită în ultimii ani și cu laude, și cu critici.

Director general al APTOR din septembrie 2022 încoace, după ce anterior a fost, pe rând, manager de dezvoltare și director executiv, Alexandru Chira (38 ani) vorbește în interviul acordat BIHOREANULUI despre strategiile prin care se promovează Oradea, scoaterea Cetății din conul de umbră în care se află și evenimentele care îi așteaptă pe localnici și pe turiști în anul acesta. 

-    Festivalurile și târgurile organizate în Oradea anual, cu câteva milioane de lei, îi încântă pe unii și-i nemulțumesc pe alții. După ce criterii le stabilește APTOR și cum vă asigurați că banii sunt cheltuiți cu impact?

-    Ne punem în papucii orădenilor și vizitatorilor și vrem să atingem un public cât mai larg. Ne propunem ca fiecare ediție a unui eveniment să aducă un artist nou sau să cuprindă și o zonă nouă, cum a fost Piața Ferdinand la FestiFall și Târgul de Crăciun, iar anul acesta ne extindem și pe pietonala Libertății, pe malul Crișului. Plecăm de la evenimentele mari - târgurile tradiționale, FestiFall - urmate de cele cu dimensiuni medii, cum e TIFF Oradea, Sounds of Oradea Festival sau cele pentru comunitățile maghiară, slovacă și evreiască. E o mare provocare să găsim amestecul ideal de evenimente, nici nu știu dacă există o agendă ideală, fiindcă asta ar însemna să atingem gusturile fiecărui orădean. Încercăm să luăm fiecare feedback constructiv, de aceea am și implementat un chestionar, să aflăm părerile orădenilor după Târgul de Crăciun. Anul acesta vom aplica acel chestionar la fiecare eveniment. Referitor la bugetul APTOR, eficiența cu care sunt folosiți banii publici este un lucru extrem de important pentru mine. În rândul furnizorilor am această „pălărie” de negociator acerb și chiar zgârcit. 

-    Veți ține cont de părerile orădenilor la organizarea evenimentelor? 

-    Sigur că da. De exemplu, am primit feedback negativ în privința patinoarului de la Târgul de Crăciun: că a fost prea înghesuit, că nu a fost OK calitatea gheții și nivelul prețurilor. Vom ține cont de asta la următoarea ediție. 

-    Evenimentele din 2022 au adunat 500.000 de participanți, conform estimărilor asociației pe care o conduceți. Care au fost cele mai populare? 

-    Fără niciun dubiu, Oradea FestiFall. A fost prima ediție post-pandemie și cred că a existat o sete de a participa la zilele orașului. Vremea a fost caldă pentru mijlocul lunii octombrie, a contat și că am reușit să închidem centrul și să redăm orașul orădenilor într-o formă pietonală, fiind conectate Piața Unirii și Piața Ferdinand, și că am adus din nou artiști mari. A fost popular și Târgul de Crăciun. În ciuda vremii, Radio ZU și cei 20 de artiști i-au atras pe orădeni și pe turiști. Suntem mulțumiți și de Sounds of Oradea, care în acest an se va desfășura nu în una, ci în trei locații. Un eveniment de care am fost extrem de mulțumiți, în ciuda furtunii care a întrerupt un concert, este Festivalul Medieval. 

De la Street Food la competiție pentru vatmani

-    Ce cuprinde agenda evenimentelor în anul 2023, căreia i-au fost alocați peste 7 milioane de lei? Care sunt noutățile?

-    Începem cu Târgul de Paști în Cetate (7-17 aprilie). Vom fi apoi parteneri pentru două evenimente atipice: un campionat mondial canin care va avea loc la Kings Land și Campionatul de Robotică, o inițiativă locală. Continuăm cu a doua ediție a Conferințelor Dilema Veche (11-13 mai) la Sinagoga Sion, urmată de Street Food Festival (4-7 mai) în Cetate. În 19-21 mai vom avea Festum Varadinum, iar apoi Festivalul Copiilor (1-4 iunie), pe care îl vrem în mai multe locații. Un eveniment pe care îl numesc exotic este Tram Em (3 iunie), competiția europeană a vatmanilor, care s-a ținut doar în mari capitale. Dincolo de întrecerea organizată de OTL, în Piața Unirii va fi un joc cu popice imense și mingi lansate de tramvaie, concerte, zonă de food trucks etc. A doua ediție a Sounds of Oradea Festival (16-18 iunie) va debuta cu o gală All American Classics, va urma o misă în Basilica romano-catolică, iar la Teatrul Regina Maria un duo de pianiști din SUA. Ediția se va încheia cu concertul unui tenor cunoscut. Avem și Zilele Sfântului Ladislau (19-25 iunie), Festivalul Medieval Oradea (7-9 iulie), o ediție internațională, cu participanți nu doar din Europa, ci și din Australia. Apropo de evenimente faine, reintroducem Oradea Summer Film în agendă, un eveniment de succes în edițiile anterioare. Vor mai fi Carnavalul Florilor, TIFF Oradea, Oradea Festifall, Ora Jazz Festival și „România ne unește” pe 1 Decembrie, apoi Târgul de Crăciun. 

-    Când veți aduce un nou nume mare să concerteze la Oradea? Avem acum și o sală cu peste 5.000 de locuri... 

-    Intenția noastră este să aducem un nume mare. Am vorbit cu impresarul unui artist mare, dar a intervenit chestiunea bugetului, fiindcă ar costa sute de mii de euro. Concertele mari sunt organizate, de regulă, prin forțe private. 

-    Ce le spuneți orădenilor cărora le este dor de festivalurile ceva mai pentru popor, cu mititei și folclor? 

-    Cred că pot participa în continuare la evenimentele din Oradea. De 1 Decembrie am avut un eveniment cu muzică tradițională și intrare liberă. Bere avem la evenimentele mari (n.r. - zâmbește), mici cred că am avut la câțiva vendori... Nu pierdem din vedere aspectele referitoare la cum ar trebui să arate un eveniment - standurile, barurile, curățenia, dar asta nu înseamnă că am exclus partea tradițională. 

Piață cu produse locale în Cetate 

-    Ce inițiative are APTOR pentru a revitaliza Cetatea, rămasă de ani buni în penumbră? O pot anima și organizatori privați? 

-    Cetatea este o provocare. Vorbim de un mindset (n.r. – o gândire) construit de-a lungul anilor: orădenii o văd drept un obiectiv vizitabil și atât. Vrem să spargem acest tipar. Un prim pas este crearea unei campanii de conștientizare la nivel local, că Cetatea este un loc unde poți veni cu prieteni, cu copii. Sunt două restaurante, iar al treilea, Piața 9, ar urma să se deschidă în aprilie. Mai sunt două spații care vor fi licitate de colegii din Primărie. În ce privește cele pentru artizanat, și acolo ar trebui să fie o ofertă mixtă care să satisfacă cerințele vizitatorilor... 

-    Depinde dacă se vor înscrie meșteșugari la licitație. Apropo, poate sprijini APTOR meșteșugarii din Cetate, nevoiți acum fie să plătească chirii la prețul pieței, fie să plece? 

-    Noi i-am abordat și am derulat cu ei parteneriate plătite cu ocazia principalelor evenimente din Cetate, cum ar fi Festivalul Copiilor și Festivalul Medieval. Alte modalități de susținere decât aceste parteneriate și promovarea meșteșugarilor nu avem. Licitațiile pentru ocuparea spațiilor din Cetate sunt derulate de Primărie.

-    Dar planurile concrete pentru revitalizarea Cetății care ar fi? 

-    Am început anul trecut partea de rebranding, iar acum lucrăm la profilarea vizitatorilor, în funcție de care vom elabora acțiuni concrete. În serile de vară vom organiza micro-evenimente, care să implice comunitatea gastronomică locală, producătorii de vin și de bere artizanală. De altfel, vrem un focus pe producătorii și inițiativele locale. De asemenea, dincolo de asta și de evenimentele în aer liber ale Filarmonicii și ale celor două teatre, vrem să facem un local-market (n.r. - piață locală) în Cetate, în parteneriat cu asociații de producători locali. 

-    Ați semnat parteneriatul pentru ca UAP Oradea să rămână în Galeria de Artă din Cetate? 

-    Știu că a fost un subiect fierbinte. Da, l-au semnat toți partenerii. Urmează să am o întâlnire cu dna Vioara Bara (n.r. - președinta UAP Oradea) pentru un calendar de acțiuni, astfel încât acel spațiu să devină unul al creatorilor locali. 

„Nu poate exista promovare fără buget”

-    Oradea ocupă locul 7 în topul național în ceea ce privește turiștii, cu 215.000 oaspeți în 2022. Avem nevoie de mai mulți? Cum îi atragem? 

-    Avem nevoie de mai mulți turiști, sigur că da. Aș vrea să putem vorbi de modelul Veneției, de over-tourism. Oradea rămâne una din cele mai bune destinații de city-break printr-un mix de oferte, atât din sfera culturală, cât și din zona de SPA și wellness. Suntem și o destinație pentru foodies (n.r. - gurmanzi), cupluri tinere care vor să descopere un patrimoniu foarte bine reabilitat, dar și cupluri cu copii și seniori. Putem să creștem. Atragem turiștii prin campanii tematice în mediul online și prin influenceri sau colaboratori vizibili la nivel național. Vom lansa în aprilie două campanii, una înspre persoanele care folosesc tichete de vacanță, denumită „Mai multă vacanță”, și una înspre cuplurile tinere care vor să descopere o destinație de city-break unde ai servicii de calitate, muzee unice (Casa Darvas, Muzeul Francmasoneriei), aquapark etc., pe care am denumit-o „Love at first sight(seeing)”. Mai avem și campania de gratuități pentru cei care se cazează în Oradea, numită „Oradea cu drag”. În 2022, șederea medie a fost de 2 nopți, dar beneficiarii campaniei au rămas în medie 3 nopți. 

-    Periodic apar dezbateri animate despre felul în care Oradea se promovează, plătit, inclusiv prin platforme ca European Best Destinations. Își cumpără orașul imaginea de destinație de city break? Și dacă da, cât ne costă? 

-    Nu poate exista promovare fără bugete de marketing. În 2022, bugetul folosit pentru promovare a fost de 58.000 euro. Pentru 2023 estimăm 125.000 euro, cu tot cu participările la târguri de turism. A fost un subiect includerea în programul European Safest Destinations, dar în 2020, când toată lumea era panicată în privința călătoriilor, am stat mult mai bine decât alte destinații. În țară a fost o medie de -60% sau -70% din turism, iar noi am fost undeva la -40%. Acolo am plătit o înscriere, dar apoi a urmat o analiză, nu am plătit să primim acea patalama. 

-    Cum a „împachetat” APTOR orașul Oradea ca destinație turistică? Ce scoatem în evidență?

-    În funcție de analize, implementăm mai multe campanii de marketing, fiecare cu planul ei. „Împachetăm” orașul cu atuurile sale. Avem un patrimoniu prețios, reabilitat, iar orașul oferă o experiență de vizitare completă și complexă: de la gastronomică, la wellness și de SPA, o experiență outdoor la nicio oră distanță, un oraș primitor pentru seniori și pentru familiile cu copii. Unde mai este de lucrat e la viața de noapte... 

-    Desfășurați campanii de promovare și în străinătate?

-    Sunt țări din care ne vin turiști, cum ar fi Ungaria, Austria, Germania, Israel. Vrem să facem campanii externe anul acesta. Am fost recent la Târgul de Turism de la Berlin pentru întâlniri business to business și am stabilit conexiuni cu tour-operatori din Germania, pe care-i voi pune în legătură cu hotelierii din Oradea. 

-    Ați lansat „Supercoroana” ca logo al orașului. Dacă ar fi să-i atrageți pe oameni spre Oradea printr-un slogan-text, care ar fi acesta? 

-    Avem deja un slogan, lansat odată cu „Supercoroana”: „Art Nouveau. Life Nouveau”. Ani de zile s-a folosit sintagma „capitala apelor termale”, dar eu cred că Oradea este mai mult de atât. Vom dezvălui în curând sloganuri noi, în campaniile turistice de anul acesta...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Oradea e mult mai mult ... dar în niciun caz nu-i capitala apelor termale.
E mai mult plină de măscărici care laudă bufonii care-i conduc după ce au pustiit orașul și l-au golit de suflu, vorbind tot timpul ca niște papagali despre dezvoltare. Păi măi, băiețaș de primărie și de APTOR, dezvoltarea de dragul dezvoltării este ideologia celulei canceroase.
Postat 24 Martie 2023, 08:47 de KP
Overturism?
Venetia e sufocata de turisti, nu degeaba se introduce taxa in sezonul festival. Orasul s-a depopulat din cauza asta, are sub 50000 de locuitori, pierzand vreo 120000 de locuitori din anii ‘50. Sistemul asta vrem sa-l urmam? Nu mai pun ca nu avem de oferit ce are Venetia, un patrimoniu de pe vremea republicii maritime, intarit de politici expansioniste (caii de pe Sfantu Marcu fiind luati de pe Hipodromul de la Constantinopole in timpul jafului din 1204). Trebuie impacate ambele parti, spre a nu deveni tabere, localnici si turisti. O mai mare interactiune intre ei, locuitorul sa beneficieze direct in urma turistului, altfel raman cifre. Oradea trebuie sa atraga calitate, nu numere!
Postat 24 Martie 2023, 08:24 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON