URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
16 Aprilie 2020, 16:11

ADP Oradea: Programul Cimitirului și al piețelor de Sărbători

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada Sărbătorilor pascale, piețele orădene își vor modifica programul de funcționare astfel: Piața Rogerius, Piața Cetate, Piața Decebal și Piața Nufărul vor fi deschise vineri și sâmbătă, 17-18 aprilie 2020, între orele 8-17, fiind închise doar în zilele de duminică și luni, 19-20 aprilie 2020, prima și a doua zi de Paști. 

Cimitirul Municipal Rulikowski nu va avea servicii cu publicul (nici înmormântări) duminică și luni, 19-20 aprilie a.c. Sâmbătă, 18 aprilie a.c., biroul de programări înmormântări va fi deschis între orele 8-14. Începând de marți, 21 aprilie a.c., Administrația Cimitirului va reveni la programul normal, și anume de luni până vineri, între orele 8-17, iar sâmbăta, doar pentru programare înmormântări, între orele 8-14.

Administrația Domeniului Public Oradea vă dorește Sărbători frumoase alături de cei dragi!

Loredana Buz
Consilier relații publice ADP Oradea

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON