Monopol pe liberalism
Fostul şef de cabinet al răposatului deputat Octavian Bot, Mircea Teaha (foto), invită bihorenii cu convingeri liberale să se alăture ALDE, afirmând că aici "se găseşte adevăratul liberalism", nu în PNL, unde nu mai există nici măcar democraţie de partid.
"Întrucât în cei 25 de ani de democraţie liberalismul nu şi-a spus cuvântul aşa cum ar fi trebuit să fie, îi aşteptăm pe adevăraţii liberali să ni se alăture. Liberalii nu vor avea ce căuta în PNL, ei trebuie să vină în adevăratul partid liberal", a spus Mircea Teaha, în prezent copreşedinte al organizaţiei judeţene a Alianţei Liberalilor Democraţi, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.
Oraş distrus de PSD şi PNL
Cu aceeaşi ocazie, copreşedintele organizaţiei municipale Beiuş, Florentin Hus, a spus că ALDE are ca ţintă în acest oraş câştigarea alegerilor locale, pentru că "vrem să schimbăm modul în care este condus, să implementăm principii de management privat" şi "să facem acest lucru cu profesionişti", în această categorie dând exemplul recentelor adeziuni depuse de către directorul de dezvoltare al Fundaţiei Habitat pentru Umanitate, Teodor Zamfir, al directorului tehnic de la punctul de lucru local al Digi, Vasile Novac, şi al fostului viceprimar al Constanţei din anii ’90, Ioan Vaida.
"E un dezastru în Beiuş", a spus Hus, arătând că lucrările de reabilitare a infrastructurii sunt întârziate, că zona centrală a oraşului e plină cu terase construite ilegal, ai căror proprietari nu plătesc taxe şi impozite, şi că DN 76 este distrus deşi depresiunea Beiuşului este reprezentată de un senator şi trei deputaţi, "nişte panglicari" din partea cărora "n-am văzut să pună măcar o întrebare în Parlament".
"Înainte am avut 8 ani un primar care a terminat Academia de Frunze", a spus Hus referindu-se la PSD-istul Silviu Odobasianu, primar între 2000-2008, condamnat la închisoare cu executare pentru decontarea unor lucrări publice neexecutate în realitate, adăugând că "acum avem primar un domn profesor de sport la fel de penal", adică Adrian Domocoş (PNL), condamnat în primă instanţă la închisoare cu suspendare pentru abuz în funcţie.
"Nu se mai poate trăi într-un oraş în care aleşii se duc la Primărie să fure. Când candidatul nostru va merge la Primărie, va duce la îndeplinire ceea ce a promis electoratului", a spus şeful ALDE Beiuş, încrezător în şansele de reuşită ale viitorului candidat, despre care a precizat că va fi desemnat în toamna acestui an.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.