URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
05 Februarie 2022, 13:09

8 comune din Bihor vor avea rețele de gaz pe bani europeni

8 comune din Bihor vor avea rețele de gaz pe bani europeni foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La mai bine de un an după ce din Bihor au fost depuse la Ministerul Fondurilor Europene 7 cereri de finanțare pentru înființarea în mai multe comune a unor rețele de gaz pe bani nerambursabili de la UE, două din aceste proiecte au fost aprobate în cea de-a doua sesiune de evaluare.

Prin cele două proiecte, în valoare de peste 155 milioane lei, vor fi racordate la gaz 8 comune din Bihor.

Lângă Oradea și între Beiuș-Ștei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat vineri că Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse - încă din decembrie 2020 - pentru „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”, iar în urma acestei proceduri au fost selectate spre finanțare primele 15 proiecte cu cele mai mari punctaje, între 70,75 și 72,25 puncte.

Între „fruntașe” sunt chiar două proiecte din Bihor, care au obținut fiecare câte 72,25 puncte.

Unul dintre ele a fost depus de Asociația Zona Metropolitană Oradea și prevede înființarea de rețele de gaz în trei comune din vecinătatea municipiului reședință de județ, și anume Nojorid, Oșorhei și Paleu.

Așa cum BIHOREANUL a scris încă în luna februarie a anului trecut, când proiectele trebuiau deja evaluate, proiectul ZMO, în valoare de 78,312 milioane lei, prevede construirea a 135,43 kilometri de rețele de gaz în cele trei comune, precum și racordarea a 3.722 gospodării din acestea.

Celălalt proiect din Bihor care a obținut cel mai mare punctaj a fost depus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Sud Bihor, constituită de comunele Rieni, Pietroasa, Buntești, Drăgănești și Lazuri de Beiuș. În valoare de 77,414 milioane lei, acest proiect prevede construirea a 114,86 kilometri de rețele, pentru 3.349 gospodării din cele cinci comune.

Restul, cu bani de la buget

Cele 15 proiecte câștigătoare anunțate vineri de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vizează înființarea unor rețele de gaz în 45 de localități, iar valoarea cumulată a lor este de 180 milioane euro.

Într-o primă sesiune, MIPE a mai selectat alte 10 proiecte din țară, pentru înființarea unor rețele de gaz în 18 localități, niciunul nefiind însă din Bihor.

Titularii proiectelor au trecut printr-o concurență dură, în cele două sesiuni concurând 243 proiecte, în valoare totală de 2,56 miliarde euro, care s-au „bătut” pe 235 milioane euro disponibile.

Conform MIPE, administrațiile locale ale căror proiecte nu au fost aprobate spre finanțare cu fonduri europene ar putea să încerce să-și înființeze rețele de gaz și cu fonduri din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

În această situație sunt, în Bihor, primăriile Sânmartin, Sânnicolau Român, Cociuba Mare, Ciumeghiu și Gepiu, precum și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Urban-Rural alcătuită de comunele Tileagd, Ţeţchea, Aştileu şi oraşul Aleşd.

Ajutor de la CJ

De precizat că evaluarea tuturor proiectelor depuse la Minister trebuia finalizată la începutul anului trecut, iar între timp Consiliul Județean Bihor a demarat un program anual pentru a ajuta administrațiile locale să-și înființeze rețele de gaz inclusiv pe cont propriu.

Până acum au beneficiat de ajutor din partea CJ Bihor, în valoare de câte 1 milion de lei, primăriile Sânnicolau Român, Ștei, Lunca și Tinca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Țeava se trage în Euro.
Ca să o și umple, tot liberalul va trebui să-și convertească indemnizația în forinți, la cât de deștepți sunt guvernanții care până și ambasada de la Moscova vor să o inactiveze.
Postat 05 Februarie 2022, 16:56 de KP
Țărane...
... trece si Oradea pe lista! Dupa 14 ani de jaf liberal am ajuns mai rau ca un sat....
Postat 05 Februarie 2022, 16:21 de pinonel
Gazul 'arde'... la buzunar
Avand in vedere preturile actuale la gaz, precum si viitoarele scumpiri, nu stiu cine isi va mai permite sa plateasca facturi de 1500-2000 lei pe luna. Ideea a fost buna, pana anul trecut. Dar cresterea necontrolata a preturilor, ii va face pe multi sa se gandeasca de 2 ori, inainte sa-si bage gazul. Ramane de vazut cate gospodarii se vor racorda...
Postat 05 Februarie 2022, 13:27 de SorinIoan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON