`
< Pagina precedentă 110 111 112 113 114 115 116 117 118 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?
De stiut
Colțul juridic
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Toate articolele scrise de Laura Gal
- Patronul service-ului auto Cidan din Oradea a rămas fără maşină. Hoţii i-au furat bolidul chiar din curtea casei 10/02/2020
- Accident la Răbăgani: O adolescentă de 14 ani din Bihor a ajuns la spital cu coloana fracturată 06/02/2020
- 30 de ani după gratii: Bărbatul din Bihor care i-a tăiat gâtul fostei iubite și apoi a aruncat cadavrul pe geam în Belgia nu vrea la puşcărie în România 06/02/2020
- Pericol public pe şoselele din Oradea: Beat criţă, un bărbat a provocat un carambol. A mai fost prins de 4 ori băut la volan! 04/02/2020
- Noutăți online la Curtea de Apel Oradea: citaţiile şi actele de procedură se pot comunica şi prin e-mail 04/02/2020
- Filaj la şefu’: Scandal la Poliția Beiuș, unde subalternii și fostul adjunct își aruncă reciproc acuzații de corupție și abuzuri (FOTO) 04/02/2020
- Unii hăis, alţii cea! Judecătorii din Tribunalul Bihor suspendă protestul, cei de Curtea de Apel Oradea abia încep 03/02/2020
- Tâlhar, prins la Oradea: şi-a strâns victima de testicule ca să-i dea telefonul mobil 03/02/2020
- Orădeanul care a ucis un om şi a rănit alţi 4 pe o şosea din Ungaria a fost ridicat de poliţişti şi încarcerat. Cât va sta după gratii 31/01/2020
- Alfa Romeo versus tramvai în Piaţa 1 Decembrie din Oradea: maşina a fost distrusă, pasagerii au scăpat nevătămaţi (FOTO) 31/01/2020
- 2019, an agitat pentru Poliţia Bihor: O intervenție la fiecare 18 minute, 7 omoruri rezolvate (FOTO) 30/01/2020
- Tribunalul Bihor în 2019: Prea multe dosare pe stoc, dar și numeroase soluționate pe ”repede înainte” 30/01/2020
- Patronul de la Gardă: Noul şef al Gărzii Forestiere Oradea, pus de PNL, este şi funcţionar public, şi patron de firmă 30/01/2020
- Judecătorii Tribunalului Bihor au suspendat activitatea "pe perioadă nedeterminată". Şi grefierii rămân pe poziţii 29/01/2020
- "Ţiţo" la închisoare: O traficantă de droguri din Oradea a ajuns după gratii după ce a încălcat regulile impuse de un judecător 29/01/2020
- Grefierii rămân pe poziţie: "Noi nu avem salarii şi pensii speciale, nici nesimţite" (VIDEO) 27/01/2020
- Prim-procuror la pârnaie! De ce a ajuns la pușcărie fostul șef al Parchetului Bihor, Vasile Popa 27/01/2020
- Tribunalul Bihor îşi suspendă activitatea: procesele se amână, registratura şi arhiva vor fi închise, se vor asigura doar urgențele! 23/01/2020
- Condamnat la 6 ani de puşcărie, fostul prim-procuror Vasile Popa a fost încarcerat 23/01/2020
- Acuzat că a omorât un om pe trecerea de pietoni şi a fugit, afaceristul Dorel Ungur a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare 22/01/2020
- Sentinţă şoc de la Înalta Curte: Fostul prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare! 22/01/2020
- Cele două femei din Bihor care au ademenit un turist la o partidă de sex în trei în Băile Felix ca să-l tâlhărească au fost încarcerate 22/01/2020
- Grefierii din instanţe şi parchete au suspendat activitatea, inclusiv în Bihor. De luni vor intra în grevă generală 22/01/2020
- Nu „închid” instanțele: Judecătorii din raza Curţii de Apel Oradea sunt nemulțumiți de eliminarea pensiilor speciale, dar nu protestează 22/01/2020
- Accident "afumat": Un şofer băut a lovit un pieton beat criţă, în Bihor 21/01/2020
- Poliţiştii BCCO Oradea au descins în Arad: Patru persoane au ajuns în arest pentru exploatarea sexuală a unor adolescente de 13 şi 15 ani 20/01/2020
- Nouă captură a poliţiştilor de la Delicte Silvice Bihor: O firmă din Cluj a vândut peste 100 mc de lemn furat din Valea Drăganului 20/01/2020
- Două ţigănci care au intrat să fure dintr-o casă din Şuncuiuş au nimerit la ieşire direct în braţele poliţiştilor. Ce aveau în genţi femeile 20/01/2020
- Gravidă închipuită: A pretins că episcopul Csűry István a lăsat-o însărcinată, dar copilul nu a mai apărut! 20/01/2020
- Bonnie şi Clyde de Bihor, în faţa instanţei: Cuplul prins că a jefuit prostituate luate "la ocazie" a fost trimis în judecată 18/01/2020
< Pagina precedentă 110 111 112 113 114 115 116 117 118 Pagina următoare >
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Bărbat din Bihor, arestat pentru că a vrut să răpească băiețelul unui cuplu de polițiști
12:00, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
„Prima zi fără Fisc”: angajații Finanțelor din Bihor nu lucrează joi, la fel ca în toată țara, declarând „Revoltă pentru demnitate” (FOTO) 11:32, 04 Iun 2026
-
Tragedie în Oradea: O fată de 16 ani a căzut de pe o clădire dezafectată în centrul orașului (FOTO)
22:32, 22 Mai 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Scandal în Consiliul Local Oradea: UDMR-istul Szabó József ameninţă Primăria cu proces pentru că nu i-a dat documentele evacuării Ordinului Premonstratens
18:56, 28 Mai 2026
-
Asta-i România! Bihorul în analiza făcută de Guvern: investiții de top, dar primării slabe și funcționari scumpi
07:57, 22 Mai 2026
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă în localitățile Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea - 4 iunie
15:31, 03 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Localitata Nojorid, 3 iunie
11:50, 02 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – localitatea Sântandrei
08:40, 01 Iun 2026
-
Compania de Apă Oradea: Întrerupere alimentare cu apă – Zona Ogorului, 2 iunie
08:00, 01 Iun 2026
Ultimele Comentarii
- TVR un post de poponari! Nu mai aveai loc de el la emisiunile de... Postat 04 Iun 2026, 23:00 de scortosul
- Guvern „tehnic, nu politic”. daca aplicam această sintagmă, apoi eu... Postat 04 Iun 2026, 19:33 de Poienaru
- Snobul și cocălarul. Daca tot asa prezinta si arta cum si-a descris... Postat 04 Iun 2026, 18:39 de Poienaru
- Speciali cu pensie Daca era copilul unor muncitori nu erau... Postat 04 Iun 2026, 16:25 de Mare_blue17
- In sfarsit !! Dezastru ce fac multi trotinetist !! Vede... Postat 04 Iun 2026, 14:18 de Otello
Bihoreanul tipărit
-
Luni de foc: Care sunt proiectele PNRR din județul Bihor aflate în risc de a pierde banii europeni (FOTO)
07:59, 04 Iun 2026
-
Ștrand defrișat: Sub acoperirea unei „Grădini Termale”, Primăria Oradea pregătește betonarea ștrandului Ioșia (FOTO/VIDEO)
07:57, 03 Iun 2026
-
Oradea la ralanti: Ambuteiaje în lanț din cauza noilor șantiere ale pasajelor subterane. Ce e de făcut? (FOTO)
07:56, 02 Iun 2026
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Grădină... beton în loc de Grădină Termală în Oradea
00:00, 02 Iun 2026
ACTUAL
-
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat pentru viol și agresiune sexuală. A profitat de vulnerabilitatea unor copii
22:49, 04 Iun 2026
-
Bolojan, despre contractul de 196 milioane euro încheiat cu Digi prin programul SAFE: „Nu are nicio legătură cu Guvernul României. Am aflat din presă cine l-a semnat” (VIDEO)
22:26, 04 Iun 2026
-
Ilie Bolojan, sceptic după desemnarea lui Eugen Tomac ca premier: Avem rezerve că un guvern tehnocrat poate da rezultate (VIDEO)
21:22, 04 Iun 2026
-
Nicușor Dan a făcut anunțul: îl desemnez premier pe Eugen Tomac (FOTO/VIDEO)
18:08, 04 Iun 2026
Stiri SPORTIVE
-
Sfârșit de epocă la CSM Oradea: Cristian Achim nu mai este antrenor principal după 16 ani și jumătate 19:40, 04 Iun 2026
-
Peste 200 de alergători sunt așteptați la Tinca Cross. Comuna bihoreană devine din nou punct de întâlnire pentru iubitorii de mișcare
18:33, 04 Iun 2026
-
Cristian Achim, după finala pierdută la Cluj: „Am fost la o aruncare de victorie. Echipa a dat absolut tot ce a putut” 23:35, 03 Iun 2026
-
Din nou vicecampioană: CSM Oradea a pierdut la doar 2 puncte finala cu U-BT Cluj (VIDEO)
21:25, 03 Iun 2026
BIHOREANUL TV
-
După peste 10 ani de blocaj, au început lucrările la acumularea Corbești din Bihor, cu o finanțare de 103 milioane de lei (FOTO/VIDEO)
-
Incendiu la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea (FOTO/VIDEO)
-
Crâmpoșie la butelie. Salonul Vinurilor Millésime aduce la Oradea peste 300 de vinuri de top și masterclassuri (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Oradea ieri, Oradea azi: Stația de epurare, în funcțiune de aproape șase decenii
18:20, 01 Iun 2026
-
Gașca faptelor bune: Unde se pot implica elevii și studenții din Oradea care vor să facă ceva util pentru comunitate?
09:12, 31 Mai 2026
-
Un om... în pom: Florin Budea despre necesitatea unui program pentru „arborii ocrotiți” ai Oradiei
13:00, 29 Mai 2026
-
RER Vest colectează gunoiul după program normal de 1 Iunie. Casieriile și centrele de aport voluntar vor fi închise 15:00, 28 Mai 2026
Bihor
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Școala „Ion Bogdan” din Oncea, modernizată prin PNRR: lucrările au ajuns la stadiul de 80% (FOTO)
17:33, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Izvorul de la Mănăstirea Izbuc a început din nou să curgă. Credincioșii sunt așteptați duminică la Sfântul Maslu (FOTO/VIDEO)
15:48, 04 Iun 2026
Stiri Oradea
-
A doua amânare pe căile Clujului și Averescu din Oradea: înlocuirea capacelor de canal se va termina abia săptămâna viitoare (FOTO)
18:55, 04 Iun 2026
-
Cozi la Primăria Oradea pentru parcările de domiciliu: 1.400 de șoferi riscă să-și piardă locurile după 10 iunie (FOTO)
16:16, 04 Iun 2026
-
Flagrant cu cocaină în Oradea: un bărbat a fost arestat, iar un altul, cetățean italian, a fost pus sub control judiciar
09:27, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
Timp Liber
-
Cupa României la Voltije se ține sâmbătă la Leș: cai, demonstrații ecvestre și activități pentru copii
20:20, 04 Iun 2026
-
Bogdan de la Ploiești și F. Charm vin la Ziua Comunei Girișu de Criș, în Tărian. Programul complet al sărbătorii
15:10, 04 Iun 2026
-
Patapievici vă invită la o expoziție de o zi la Oradea: Lucrări rare de Grigorescu, Tonitza și alți mari pictori la Casa Darvas-La Roche (FOTO)
08:50, 04 Iun 2026
-
Concursul „Suflete și voci de aur” aduce peste 150 de copii la Băile Felix. Printre ei, și un ansamblu folcloric românesc din Italia, ajuns în semifinalele „Românii au talent”
18:49, 03 Iun 2026
Oradea Heritage
-
Ziua Mondială Art Nouveau la Oradea: tururi tematice, ateliere, concerte, video mapping și instalații multimedia
16:00, 03 Iun 2026
-
Oradea Heritage: O expoziție Artmark la Casa Darvas-La Roche
16:15, 29 Mai 2026
-
Noaptea Muzeelor la Oradea Heritage 17:05, 22 Mai 2026
-
De la Brâncuși la Ghenie: Lucrări importante din arta românească, expuse la Casa Darvas-La Roche din Oradea
19:55, 12 Mai 2026
Revista Familia
-
Lansare de carte Tatiana Niculescu: "Vieţile şi morţile lui Constantin Noica"
20:37, 24 Mai 2026
-
Concert de gală: Se lansează și la Oradea antologia de poezie transilvăneană
15:45, 15 Mai 2026
-
Pragul Vaida #41: Seara de 20 aprilie e rezervată poeziei!
15:21, 17 Apr 2026
-
Lansare „Acvariul și alte câteva dovezi suplimentare” de Dan-Liviu Boeriu
14:01, 14 Apr 2026
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă de consum în Cartierul Velența
15:11, 25 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic 521
15:11, 08 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării energiei termice pentru punctele termice private din strada Branului
12:04, 05 Mai 2026
-
Termoficare Oradea: Se oprește furnizarea energiei termice pentru încălzire în sezonul 2025-2026
09:26, 04 Mai 2026
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5223 RON
- 1 EUR = 5.2581 RON
- 1 HUF = 0.0148 RON



