URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Februarie 2020, 13:52

Pericol public pe şoselele din Oradea: Beat criţă, un bărbat a provocat un carambol. A mai fost prins de 4 ori băut la volan!

Pericol public pe şoselele din Oradea: Beat criţă, un bărbat a provocat un carambol. A mai fost prins de 4 ori băut la volan! foto: Jakab Nandi, Grupul Info Trafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bihorean în vârstă de 37 de ani, administrator al unei spălătorii auto din Oradea, dă dovadă de tupeu şi inconştienţă în trafic. Condamnat cu suspendare la Curtea de Apel Oradea după ce a fost prins în patru rânduri conducând beat şi fără permis, bărbatul s-a urcat, luni, din nou beat la volan şi a provocat un carambol în intersecţia de pe strada Calea Clujului.

Beat bine

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier s-a produs luni seara, în jurul orei 18.30. Bărbatul se afla la volanul unui Ford Focus şi conducea pe Calea Clujului, înspre Oşorhei. "La intersecţia cu strada Ogorului nu a păstrat o distanţă corespunzătoare şi a lovit un Volkswagen Sharan condus de un orădean de 29 de ani, oprit pe banda a treia de circulaţie a străzii, la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune.

Din impact, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o a treia maşină, Opel Astra, condusă de o orădeancă de 44 de ani, oprită de asemenea pe banda a treia de circulaţie, la culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune.

"În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism şi o femeie din Oradea, pasageră a sa, au suferit leziuni uşoare", se precizează în comunicatul Poliţiei Bihor. 

Testat cu aparatul etilotest, bărbatul s-a dovedit beat criţă, având o concentraţie alcoolică de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

"De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că acesta are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice", se mai arată în informarea poliţiştilor, care l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore.

Bărbatul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Radu Mircea Mărcuţiu şi că este patronul unei spălătorii auto din Oradea, a fost audiat, marţi, de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care a decis să solicite instanţei arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile. 

Inconştient! Prins de 4 ori băut la volan

Măsura a fost cerută, după cum a aflat BIHOREANUL, pentru că bărbatul nu e la prima abatere. În 2010, el a fost condamnat pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în 2017, permisul său a fost ridicat de poliţiştii rutieri din Aleşd, tot pentru că a fost prins beat în trafic. 

Mai mult, în 2018, în timp ce era judecat în dosarul cu pricina, Mărcuţiu a comis-o, din nou, la Oradea. În seara de 9/10 februarie 2018, bărbatul a băut zdravăn acasă după care s-a urcat la volan şi a ieşit în oraş, oprindu-se în localul Valentine's unde a continuat beţia. La ieşire, în jurul orei 2.30, în loc să urce în taxi, a urcat la volan, vrând să meargă acasă. A fost oprit, însă, de un echipaj al Poliţiei Rutiere, care i-a cerut să sufle în etilotest, acesta indicând o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, iar apoi la sediul Poliţiei Rutiere, unde i s-a întocmit dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Ieşit din sediul Poliţiei Rutiere spre dimineaţă, în jurul orei 5, Mărcuţiu s-a întors, din nou, la maşină, s-a urcat la volan pentru a merge acasă, dar a fost prins, pentru a doua oară în aceeaşi noapte, de un alt echipaj de Poliţie şi a ajuns înapoi de unde a plecat, adică la sediul Poliţiei. 

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi trimis în judecată în acelaşi an, pentru două infracţiuni de conducere fără permis şi alte două de conducere sub influenţa alcoolului, testele de sânge arătând că în noaptea de 9 spre 10 februarie, când a fost oprit de poliţiştii rutieri, el avea o alcoolemie de 2,90 g la mie alcool pur în sânge.

Lăsat liber 

Având în vedere că mai era judecat pentru aceeaşi faptă, Judecătoria Oradea a decis să-l condamne la 1 an şi 7 luni de închisoare cu executare, instanţa motivându-şi soluţia prin faptul că acesta a avut o "atitudine sfidătoare la adresa organelor de aplicare a legii", în condiţiile în care a comis două infracţiuni într-un interval de nici 3 ore şi era deja judecat pentru acelaşi tip de faptă. 

"În aceeaşi măsură, instanţa a avut în vedere natura omogenă a antecedentelor penale ale inculpatului care a fost anterior condamnat pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", se arată în sentinţa Judecătoriei, pronunţate pe 17 octombrie 2018. 

Sentinţa a fost întoarsă, însă, pe 2 februarie 2019 la Curtea de Apel Oradea, care a considerat că "soluţia de condamnare cu executare în regim de detenţie este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporţionalităţii, precum şi posibilităţile de îndreptare ale inculpatului". Pe româneşte, Radu Mircea Mărcuţiu putea să se îndrepte cu o pedeapsă mai blândă, executată în libertate, judecătorul stabilind ca aplicarea pedepsei de 1 an şi 7 luni să fie suspendată pe o perioadă de încercare de 4 ani timp în care bărbatul să fie obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Oradea sau Aleşd.

Atât că, la un an de la condamnare, Radu Mircea Mărcuţiu a comis-o din nou...

UPDATE. Judecătoria Oradea a admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pe numele lui Radu Mircea Mărcuţiu şi a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, respingând solicitarea bărbatului de a fi plasat în arest la domiciliu. Măsura nu este definitivă. Ea poate fi contestată de Mărcuţiu la Tribunalul Bihor în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Criminal la volan
Dar de cate ori trebuie sa-l prinda la volan o asmenea creatura sa-l bage la zdup sau trebuie sa si omoare pe cineva un asemenea inconstient care este un betiv incurabil!!!
Postat 04 Februarie 2020, 19:19 de User anonimizat
rapid
la puscarie cu curajosul asta si confiscare de masina.
Postat 04 Februarie 2020, 18:17 de roger
Sistem judiciar romanesc putred
Judecatoria l a condamna...curtea de apel l a iertat. Oare daca el era la inchisoare mai comitea aceste infractiuni?? Eu cred ca nu asa ca autorii morali ai infractiunii comise de acest individ patron de spalatorie sunt judecatorii de la curtea de apel...si mai au tupeul sa ceara pensii speciale
Postat 04 Februarie 2020, 17:18 de Dan1977
Animal la volan.....
https://www.jurisprudenta.com/dosare-procese/2018/1158q177q2018-177/
Postat 04 Februarie 2020, 14:19 de Kuler
Pt așa ceva
As da din oficiu 10 ani la temniță
Postat 04 Februarie 2020, 13:59 de sandu1260
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON