URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Februarie 2020, 07:57

Filaj la şefu’: Scandal la Poliția Beiuș, unde subalternii și fostul adjunct își aruncă reciproc acuzații de corupție și abuzuri (FOTO)

Filaj la şefu’: Scandal la Poliția Beiuș, unde subalternii și fostul adjunct își aruncă reciproc acuzații de corupție și abuzuri (FOTO) MAŞINI ÎN „DEPLASARE”. Fotografiile incriminatoare transmise BIHOREANULUI prezintă autospeciale de serviciu parcate în faţa Poliţiei Rutiere Bihor şi în faţa locuinţei din Oradea a subcomisarului Dumitru Perţea (foto), în vreme ce acesta își lăsa mașina personală la Beiuș. Ofiţerul susţine, însă, că „filajul” subalternilor a fost degeaba, fiindcă le-a adus la ”centru” doar pentru alimentare, de câteva ori. „Sunt dispuşi să facă orice ca să nu mai lucrez în zonă”, acuză el
Filaj la şefu’: Scandal la Poliția Beiuș, unde subalternii și fostul adjunct își aruncă reciproc acuzații de corupție și abuzuri (FOTO) GICĂ CONTRA. După doi ani petrecuţi la Beiuş, iniţial la conducerea Biroului Rutier, apoi ca adjunct al şefului Poliţiei, subcomisarul Dumitru Perţea (foto) pretinde că şi-a atras antipatia subalternilor pentru că le-a stricat „aranjamentele”. „Eu purtam permanent camera de înregistrat, le-am spus să nu vină pentru intervenţii că-i dau în gât, le fac plângere. Vă daţi seama că nu le-a convenit. Încearcă să te cumpere, să te aibă la mână. Asta e tactica lor, asta e zona... Cu mine n-au putut, aşa că m-au hărţuit, au trecut la intimidări ca să mă îndepărteze”
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal în Poliţie! Fostul adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Beiuş, filat şi fotografiat făcând naveta la Oradea cu maşinile instituţiei. Acuzat că folosea maşinile Poliţiei în interes personal şi îşi deconta cheltuieli de transport fictive, subcomisarul Dumitru Perţea se pretinde victima răzbunării unor subalterni mânjiţi, obişnuiţi să şteargă înregistrări radar pentru a nu-şi amenda amicii vitezomani sau, dimpotrivă, să își „ardă” cunoscuţii pe care nu-i au la inimă.

Fostul adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Beiuş, subcomisarul Dumitru Perţea, foloseşte maşinile instituţiei pentru a face naveta între Beiuş şi Oradea, unde locuieşte, decontându-şi în acelaşi timp, fraudulos, şi cheltuielile de transport. Aşa spunea un „pont” oferit BIHOREANULUI în urmă cu o săptămână, alături de o serie de fotografii cu autospeciale ale Poliţiei Beiuş parcate în Oradea, inclusiv lângă casa unde ofiţerul locuieşte.

Povestea ascunde, însă, una și mai gravă. Negând că ar fi un găinar care a fraudat Poliţia, acuzatul susține în schimb că este „vânat” de foştii subalterni, nu doar fiindcă a refuzat să se întovărăşească cu ei la încălcarea legii, fraternizând cu infractorii, ci și pentru că le-a stricat combinaţiile...

Dezvăluiri în imagini

Fotografiile intrate în posesia BIHOREANULUI arată patru maşini ale Poliţiei Beiuş pe care subcomisarul Perţea le-ar fi folosit după bunul plac. Două sunt inscripţionate, MAI-29988 şi MAI-41175, iar altele două par civile, unul fiind de fapt un Logan al Compartimentului Criminalistic, BH-12-LKT, iar celălalt al Poliţiei Ştei, BH-12-NCM. Autoturismele au fost pozate în parcarea Serviciului Rutier Bihor din Piaţa Independenţei, iar Loganurile „civile” în faţa unei case din cartierul Podgoria unde ofiţerul locuieşte.

Potrivit sursei, cele patru vehicule de serviciu, dar şi altele, ar fi ajuns în Oradea pentru că au fost folosite ca maşini personale, pentru transport dus-întors, la şi de la locul de muncă, de subcomisarul Dumitru Perţea, care, în schimb, îşi „odihnea” maşina personală, un Seat, în faţa Poliţiei Beiuş. „A făcut naveta cu maşinile de serviciu cel puţin trei luni în perioada august - octombrie 2019, sub pretextul că duce maşinile să le alimenteze la Oradea, chiar şi 5 zile pe săptămână. Le preda a doua zi dimineaţa, la revenirea în unitate. Când a aflat că există fotografii, s-a oprit”.

„Se vând pe o cafea”

Dumitru Perţea a fost, pe rând, poliţist rutier în Marghita şi în Oradea, candidând chiar pentru şefia Serviciului Rutier Bihor. În funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Beiuş a fost împuternicit anul trecut, după ce în 2018 condusese Biroul Rutier din Beiuş. Oficial, ofiţerul a fost trimis de la Oradea la Beiuş de conducerea Poliţiei Bihor pentru că în zonă nu exista un alt specialist cu vechime. Neoficial, pentru că la Beiuş existau probleme...

„Înainte să ajung eu acolo, un echipaj rutier a declarat pierdut un etilotest, alţi poliţişti erau bănuiţi că-şi protejau prietenii, dar opreau şi sancţionau alţi şoferi pentru a le plăti poliţe personale. Evident, nu s-a putut dovedi nimic”, dezvăluie Perţea, care se consideră o victimă a subalternilor săi. „Sunt trei-patru poliţişti la Beiuş care îşi vând integritatea pe o cafea şi sunt supăraţi că, de când le sunt şef, au început să trăiască din salariu”, susţine ofiţerul, fără a nominaliza însă pe nimeni.

Dormind în post

Delatorii ar fi supăraţi pentru că șeful i-a verificat cu stricteţe şi i-a împiedicat să-şi mai ajute „pilele, cunoştinţele, prietenii”. „Nu au mai putut şterge înregistrări radar, nu au mai putut falsifica dosarele unor accidente, nu au mai putut dormi în timpul serviciului”, spune subcomisarul, exemplificând cu cazul unui agent pe care l-a găsit, în timp ce era ofiţer de serviciu, sforăind în biroul în care se află şi rastelul cu arme al Poliţiei Beiuş.

De altfel, l-a şi dat pe mâna Corpului de control intern al IPJ Bihor, „adormitul” fiind sancţionat cu diminuarea cu 25% a salariului pentru o lună. „Era după orele de program, pe la ora 17.30, toate uşile erau deschise, iar el dormea în pat, cu sforăituri. Puteam să-i iau chiar şi arma. Şi era ofiţer de serviciu, cel care păzeşte Poliţia şi răspunde de armament. Li se rupe, nu-i interesează”, spune Perţea.

Ofiţerul dezvăluie un detaliu şi mai grav, despre cum se „vând” poliţiştii infractorilor. „Sunt informatori pentru infractori. Dacă eu reţin un permis azi, ei îl sună tot azi pe titular şi-i spun cât a avut alcoolemia şi pe cine am martor, ca să caute martorul acasă. Unul a ajuns să scrie o declaraţie în numele unui şofer şi a pus-o la dosar fără ca respectivul să fi fost vreodată în Beiuş”, afirmă ofiţerul, refuzând din nou să dea nume, deşi acuzațiile sale sunt foarte grave.

„Pitonul” cu ştersături

Potrivit lui Perţea, au existat şi situaţii în care unii agenţi rutieri au şters înregistrări radar ce surprinseseră vitezomani cu pile. „La Beiuş, Poliţia are mai multe tipuri de radare, inclusiv un aşa-zis „piton”, care înregistrează pe casete, la fel ca şi casetofoanele de pe vremuri. V-am filmat că aţi depăşit viteza, sună cineva să intervină pentru dvs., derulez înapoi şi înregistrez păsărele. Beiuşul a fost singurul loc din judeţ care nu l-a scos din uz. Eu le-am interzis să-l mai folosească, din momentul în care am ajuns acolo. Mai ies doar ocazional cu el”, spune ofiţerul.

Deranjul făcut i-a adus numai probleme: Perţea zice că a fost hărţuit cu telefoane nocturne şi urmărit zi şi noapte. „Poate părea incredibil, dar unii poliţişti aveau acces la camerele de supraveghere ale oraşului pe propriile telefoane mobile. Am aflat fiindcă s-a scăpat un coleg şi am cerut schimbarea parolelor, ca să le aibă doar cei care lucrează în centrul de supraveghere. Inclusiv faptul că v-au dat aceste fotografii, acum, la sfârşitul mandatului meu la Beiuş, arată că sunt dispuşi să facă orice ca să nu mai lucrez în zonă”, explică Perţea.

Doar pentru alimentare

Despre fotografiile compromiţătoare şi acuzaţiile ce i se aduc, ofiţerul susţine că a folosit maşinile instituţiei strict ca să le alimenteze. Poliţia are contract pentru combustibili cu Lukoil, iar pentru că firma nu are staţie în Beiuş, cele 40 de autospeciale de acolo sunt trimise săptămânal la Oradea pentru a li se face plinul. „Au fost doar 3-4 situaţii când am avut un singur echipaj de serviciu şi, pentru a putea asigura intervenţia la evenimente, nu l-am trimis să alimenteze, ci am luat decizia să duc personal la Oradea maşinile de serviciu care necesitau alimentare urgentă”.

Perţea pretinde că de fiecare dată a parcat peste noapte maşinile în faţa sediului Poliţiei Rutiere. „Nu am venit niciodată în Oradea cu maşini neinscripţionate şi în niciun caz nu am parcat la domiciliu. Poate că au făcut fotografia în faţa casei mele când a venit vreun coleg să mă ia cu o maşină”. De asemenea, precizează el, pentru zilele în care a folosit maşinile de serviciu nu şi-a decontat combustibilul. „Se poate verifica în evidenţele Poliţiei”.

În anchetă

De altfel, BIHOREANUL a solicitat conducerii IPJ Bihor să comunice sumele încasate de subcomisar în contul cheltuielilor de transport în perioada în care a fost adjunct al şefului Poliţiei Beiuş, dar şi de câte ori a folosit maşinile de serviciu pe ruta Beiuş - Oradea pentru alimentare şi dacă pentru respectivele zile a beneficiat şi de acoperirea cheltuielilor de transport. Potrivit purtătorului de cuvânt Alina Fărcuţa, cererea urmează să fie „soluţionată”, dar simultan a început o anchetă pe această temă şi Corpul de control intern.

„Abia aştept concluziile, eu ştiu că nu am încălcat legea. Le transmit colegilor că dacă postul de adjunct de la Poliţia Beiuş se scoate la concurs, mă voi înscrie şi mă voi întoarce. Nu ca să mă răzbun, ci pentru că există lege şi pentru Beiuş”, susţine Perţea.

Una peste alta, povestea scoate la suprafaţă fapte cât se poate de penale, cu poliţişti filându-şi în timpul serviciului şeful care i-a „ars” la buzunar şi care îi acuză de combinaţii pe şpăgi şi înfrăţiri cu infractorii. Sună cunoscut? Un rechizitoriu de acum câţiva ani al DNA Oradea, prin care a fost inculpat însuşi fostul şef al Poliţiei Bihor, Liviu Popa, beiuşean de origine, laolaltă cu subalterni din zonă, dezvăluia aceeaşi situaţie. Doar că au fost achitaţi de instanţele de judecată...


„Eu purtam permanent camera de înregistrat, le-am spus să nu vină pentru intervenţii că-i dau în gât, le fac plângere. Vă daţi seama că nu le-a convenit. Încearcă să te cumpere, să te aibă la mână. Asta e tactica lor, asta e zona... Cu mine n-au putut, aşa că m-au hărţuit, au trecut la intimidări ca să mă îndepărteze”

subcomisarul Dumitru Perţea, despre cum şi-a atras antipatia subalternilor pentru că le-a stricat „aranjamentele”


INSENSIBIL LA ŞPAGĂ
Denunţător anticorupţie

Încadrat în Poliţia Bihor în 2010, imediat după absolvirea Academiei de Poliţie, Dumitru Perţea şi-a început activitatea ca subofiţer la Biroul Rutier al Poliţiei Marghita. În ianuarie 2013 s-a remarcat denunţând un şofer pe care îl prinsese băut la volan, dar care a refuzat recoltarea de probe biologice, iar ulterior i-a oferit 200 euro ca să-i „îngroape” dosarul penal.

Aparent, Perţea a acceptat, dar de fapt i-a sesizat pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie, care au organizat o acţiune de prindere în flagrant a bărbatului, surprins în timp ce îi preda banii promişi. De altfel, şoferul a fost condamnat ulterior la închisoare cu suspendare pentru tentativa de mituire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Caracalul Bihorului.
Ma bucur mult ca amintiți și pentru asta( va apreciez) de acel dosar toți au fost achitați sau pedepse mizerabile de cei care astăzi protestează pentru pensii speciale deci se practica în continuare este evident iar dacă nu ești ca ei te leapădă deci exista corupție în continuare și atunci cam ce gânduri are simplul cetățean când vede toate astea și știe ca sunt adevărate doar domni în robe se fac ca nu vad și îi achita pe toți acele probe au fost cât se poate de reale și acum se procedează la fel drept dovada ce spune ofițerul nu neg sigur o fi folosit și el autoturismele probabil dar băieți au vrut să-l facă asa e în groapa binsului dacă nu mănânci cu ei te mănâncă ei pe tine cu fulgi cu tot. Am spus atunci ca acea sentința este o mizerie la adresa cetățeanului acum nu mai încălzește motorul bmw ului ci se bucura de o pensie speciala iar legenda cu cei 7sute sar putea sa para mai reala cine știe legende povești?.
Postat 04 Februarie 2020, 12:51 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON