URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 August 2017, 08:08

Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO)

Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO) DEPLORABIL. Vizitatorii se apropie cu teamă de panourile din sticlă care îi separă de lei şi tigri. Cum aproape toate sunt crăpate, se întreabă dacă nu cumva riscă să fie atacaţi de sălbăticiuni. Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, afirmă că oamenii sunt totuşi în siguranţă, sticla fiind triplu stratificată şi, deci, nu poate fi spartă. "Oricum, le schimbăm pe toate acum", spune directorul, promiţând şi alte măsuri, deoarece, o recunoaşte chiar el, "grădina arată deplorabil"
Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO) CAPTIVE. Vara aceasta, temperaturile mari înregistrate în Oradea s-au apropiat de cele din deşertul Kalahari, de unde provin suricatele. Simpaticele mamifere nu se pot însă bucura. Deşi afişul pus pe ţarcul lor arată că doar iarna sunt închise într-o încăpere laolaltă cu lemurii, anul acesta regula a fost încălcată întrucât "casa" lor a necesitat reparaţii, aşa că animăluţele sau văzut vara doar... prin geam
Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO) CÂRPELI. Gardurile ce împrejmuiesc cele patru specii de antilope sunt peticite cu scânduri de lemn legate cu sfoară sau pur şi simplu deşirate. Dovadă clară că au fost confecţionate din materiale prea fragile
Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO) "HRANĂ" SPECIALĂ. Dacă îngrijitorii i-ar sări la ora mesei, papagalii jako s-ar descurca: se hrănesc singuri cu tencuiala de pe pereţi! Păsările ciugulesc zi de zi din tencuială, ceea ce arată cât de temeinic a fost făcută lucrarea
Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO) GOL. Aici ar fi trebuit montat un ecran touchscreen, pe care vizitatorii să-l folosească pentru a afla informaţii suplimentare. Dispozitivul n-a mai fost cumpărat, iar suportul din lemn a ajuns coş de gunoi pentru vizitatorii mai puţin civilizaţi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rămasă în 2007 fără autorizaţie de funcţionare din cauza condiţiilor improprii în care erau ţinute animalele, închisă cu forţa în 2011 şi intrată apoi într-un proiect de remodernizare, Grădina Zoologică din Oradea ar putea redeveni şantier.

La patru ani de la redeschidere, sunt garduri rupte, vitrine crăpate şi tencuieli căzute, semn că lucrările n-au fost făcute cu simţ de răspundere, dar şi că administrarea lasă de dorit. BIHOREANUL a aflat că, mai nou, Zoo funcţionează pe lângă lege, nemaiavând nici medic veterinar, nici biolog care să se ocupe de starea animalelor.

"Sunt perfect de acord, Zoo arată deplorabil", recunoaşte Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public, care are în grijă Grădina Zoologică. Promite însă că în cel mult două luni o pune iar pe picioare. Pentru cât timp?...

Cu compromisuri

După doi ani de lucrări, Grădina Zoologică a fost redeschisă publicului la 1 iunie 2013. Reconstruită de asocierea firmelor MBS Group SRL Turda şi Dan&Dan Construct SRL Tărian pentru suma de 19,4 milioane de lei, plătită de Ministerul Mediului şi de Primărie, grădina întinsă pe 7,5 hectare se prezenta drept cea mai modernă din ţară. Minunea n-a ţinut, însă, decât patru ani.

BIHOREANUL a arătat încă înaintea redeschiderii că proiectul fusese făcut pe genunchi. De altfel, inaugurarea a şi fost amânată două luni, pentru că multe lucrări au trebuit refăcute, fie din cauza proiectării deficitare, fie a proastei execuţii. De pildă, gardurile care înconjurau tigrii erau prea scunde, putând fi escaladate, leii ar fi putut trece printre gratii, iar plasele de sârmă de la restul ţarcurilor erau atât de firave încât specialiştii unguri chemaţi să le verifice au izbucnit în râs.

Constructorii au refăcut tot ce le-a cerut Primăria, aşa că la redeschidere totul părea în regulă. Timpul a dovedit însă că a fost doar o impresie. În prezent, vizitatorii rămân cu un gust amar şi cu convingerea că Grădina este prost îngrijită.

De teamă

Prima problemă sare în ochi încă de la intrare: turnicheţii care ar trebui să permită pe rând accesul plătitorilor de bilete s-au defectat şi zac, pur şi simplu, desfăcuţi. "Se repară", spune casiera. Plimbarea pe alei scoate la iveală alte hibe. Gardurile care împrejmuiesc antilopele şi pe zebra Freddy sunt rupte, peticite cu alte bucăţi de scândură, legate cu sârme şi sfori, sau "tapetate". Concluzia? În continuare sunt prea firave pentru a împiedica sălbăticiunile să nu "evadeze".

Prea fragili s-au dovedit şi pereţii din sticlă montaţi la cuştile animalelor mari cu scopul ca vizitatorii să le poată vedea în întregime. Panourile de la tigri, lei, babuini şi capibara sunt pline de crăpături, astfel că unii vizitatori se şi tem să se apropie. "Nu înţeleg de ce e crăpată sticla. Oare nu vin animalele peste noi?", se întreba marţea trecută o băcăuancă aflată aici în vacanţă. De altfel, de teamă ca sticla să nu se spargă peste familia ei, iar animalele să nu se dezlănţuie în faţa lor, femeia nici n-a zăbovit prea mult la lei şi tigri.

Omul şi maimuţa

Liviu Andrica, director ADPSolicitat de BIHOREANUL să explice de ce sunt atât de multe panouri de sticlă crăpate, directorul ADP, Liviu Andrica (foto), afirmă că de vină sunt nu doar animalele, ci şi oamenii. "Pe unele le sparg maimuţele. Pe altele... Ştiţi, şi omul se trage tot din maimuţă. Unii vizitatori lovesc cu pietre vitrinele", spune Andrica. Administratorul Bimbó Szuhai Tibor confirmă şi el motivele stricăciunii, precizând însă că în ultimii patru ani s-au schimbat deja numeroase sticle. "Frecvent trebuie să le înlocuim", zice el.

Frustrant este că actele de vandalism au loc în ciuda faptului că fiecare alee e supravegheată video, şi totuşi administraţia Grădinii n-a sancţionat niciuna dintre persoanele cu asemenea apucături.

Şeful ADP promite, însă, că vitrinele crăpate vor fi înlocuite curând. "Vizitatorii nu trebuie să-şi facă probleme, sticlele sunt triplu stratificate, nu se sparg", spune el. În ce priveşte gardurile rupte, şeful ADP dă vina pe o singură antilopă care ar avea... probleme de comportament: "Loveşte continuu gardul cu coarnele".

Cine rupe gardurile celorlalte ţarcuri rămâne un mister, iar Andrica refuză să considere că o explicaţie a uşurinţei cu care au loc distrugerile poate fi calitatea lucrărilor. "Trebuie să mulţumim celor care s-au preocupat să se facă investiţia", crede el, convins că orădenii au motive să se bucure că grădina a fost modernizată, fără a se gândi şi la rezultat.

Directorul nu le găseşte proiectanţilor şi constructorilor o vină nici când vine vorba despre clădirea care adăposteşte papagalii jako, de pe care au căzut bucăţi mari de tencuială, pe care, cu polistiren cu tot, le ciugulesc zburătoarele. "Vremea este de vină", a afirmat şeful ADP, fără a lămuri dacă se referă la condiţiile meteo sau la cei patru ani trecuţi de la recepţia lucrărilor. Admite, totuşi, că au existat lucrări pentru care ar fi vrut să ceară refacerea, dar n-a mai avut cui: după recepţia lor, firma Dan&Dan a intrat în faliment.

Sub cheie

Nici animalele nu par prea fericite. Suricatele, de pildă, micile vedete foarte îndrăgite de copii şi adulţi deopotrivă, şi-au petrecut toată vara în cuşca lemurilor. Au fost închise astă-iarnă, deoarece nu fac faţă gerului, dar ulterior n-au mai fost scoase în aer liber fiindcă ţarcul lor exterior e atât de distrus încât trebuie reabilitat.

Săptămâna trecută lucrările erau în toi, astfel că animăluţele au fost închise toată vara. Muncitorii au băgat viteză abia după ce BIHOREANUL s-a interesat de stadiul şantierului, iar vinerea trecută, în timp ce făceau ultimele retuşuri, au scos micuţele mamifere la aer.

Ascunsă de ochii lumi este şi Moja, micuţa leoaică născută astă-toamnă la Oradea. Deşi în ianuarie trebuia scoasă într-un ţarc exterior, în continuare e închisă în clădirea de carantină, unde accesul vizitatorilor nu este permis. Motivul? Zoo nu are un ţarc potrivit pentru ea, iar muncitorii abia de curând au început construcţia unuia.

Rămâne o enigmă şi când va veni rândul altor dotări moderne promise la inaugurare, precum monitoarele touchscreen unde vizitatorii ar putea căuta informaţii despre animale, ori sistemul de sunet ambiental de pe alei care să dea senzaţia de "sălbăticiune". Ecranele încă nici n-au fost montate, astfel că în locul lor există doar nişte cutii din lemn, cu cabluri atârnate, iar din difuzoare nu se aude nimic.

Bimbó Szuhai Tibor, administrator Grădina ZoologicăChestionat despre lentoarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii şi, până la urmă, de ce a permis ca grădina să ajungă în această stare, administratorul Bimbó Szuhai Tibor (foto) se apără susţinând că nu are putere de decizie, Zoo neavând buget propriu, iar orice lucrare este comandată şi plătită de ADP. "Trebuie să întrebaţi conducerea societăţii", se apără el, fără a explica de ce, dacă aşa stau lucrurile, în cei patru ani de când e şef nu s-a plâns nici măcar o dată că n-ar avea cu ce lucra.

De cealaltă parte, directorul ADP spune că Zoo a rămas la coada priorităţilor pentru că societatea nu poate face deodată investiţii la toate obiectivele pe care le are în grijă, de la pieţe la aquapark şi cimitir. "Toate la rândul lor", zice Andrica.

Se caută specialişti

Dincolo de toate dovezile administrării defectuoase, grădina funcţionează încălcându-şi propriul regulament. Conform acestuia, între principalele obiective se numără activităţile de educare şi de cercetare, dar în ultimii patru ani aici nu s-a cercetat nimic şi nu s-a ţinut nicio activitate educativă, aşa că sălile anume construite zac goale şi inutile. Vinovaţi sunt angajaţii, spune de data aceasta şeful ADP, fiindcă "nu i-a oprit nimeni să-şi facă treaba". Dar cine trebuia să-i pună la muncă? În niciun caz vizitatorii!

Problema este, însă, că Zoo are deficit de personal. Deşi legislaţia privind grădinile zoologice şi autorizaţia de funcţionare a celei din Oradea prevăd explicit că trebuie să aibă personal de specialitate, adică medici veterinari şi biologi, aceştia lipsesc. Grădina n-a avut niciodată un medic veterinar angajat doar aici, iar singurul biolog, angajat în urmă cu patru ani, Horia Bogdan, şi-a dat demisia în urmă cu o lună.

"Am organizat mai multe concursuri pentru a angaja pe altcineva, dar nu se prezintă candidaţi", spune şeful ADP. Prin urmare, a încheiat un contract de colaborare cu un medic veterinar, Benyovszki Sándor, chemat la nevoie, dacă îngrijitorii observă ceva în neregulă la animale. În schimb, munca biologului, care trebuie să se asigure că acestea sunt bine hrănite şi întreţinute, nu are cine s-o facă. "Suntem în căutarea unor soluţii", spune Andrica.

Fuga-fuga

Până când ele vor fi găsite, rămâne ca cei 11 îngrijitori să răspundă de 750 de animale. Cât de bine se pot achita de datorie poate fi doar bănuit, ţinând cont că într-o tură de 8 ore sunt câte 5 îngrijitori. O simplă socoteală arată că, răspunzând de 150 de animale, un muncitor poate aloca fiecărui animal din sectorul său cel mult 3,2 minute, timp în care să-l hrănească, să-i pună apă şi să-i facă curăţenie. Şi, bineînţeles, să observe dacă animalul este rănit ori bolnav. Asta deşi, ce-i drept, camerele de supraveghere ar putea fi folosite şi în acest scop, dar nu sunt.

Pe timpul verii, situaţia e complicată pentru că îngrijitorii trebuie să adape animalele de mai multe ori pe zi, iar iarna fiindcă trebuie să spargă gheaţa care se formează în jgheaburi. Motivul? Niciun ţarc nu a fost prevăzut cu adăpătoare automate, care să se reumple pe măsură ce sunt golite de animale...

Puţini sau prea mulţi?

Comparativ cu o grădină zoologică asemănătoare, cea din Oradea iese pe minus la personal. În timp ce organigrama de aici prevede 20 de angajaţi, cea de la Braşov, care are cu 50 de animale mai mult, este deservită de 35 de angajaţi. Directorul ADP nu crede însă în astfel de comparaţii. "Chiar şi acum, aici sunt prea mulţi angajaţi", zice el.

Administratorul Zoo Oradea, Bimbó Szuhai Tibor, are altă părere: "Ne-ar trebui mai mulţi angajaţi. În actuala formulă, facem cât putem".

Un lucru e cert: grădina zoologică nu arată cum ar trebui şi cum ar putea, iar şeful ADP recunoaşte acest lucru. "Sunt de-acord cu dumneavoastră, arată deplorabil. Am fost ocupat cu Aquapark-ul şi cu altele, dar acum o să mă ocup de asta. În două luni va arăta altfel, vă garantez", promite Andrica. Ceea ce, sigur, este de apreciat, dar rămâne de văzut cum va arăta şi cât va dura noul "lifting"...


ZOO LA RECENZIE
Animale triste

La inaugurarea grădinii zoologice, autorităţile au mizat pe faptul că aceasta va atrage anual circa 200.000 de vizitatori. Estimarea s-a dovedit nerealistă: într-un an îi trec pragul doar 70.000 de persoane. Nu puţini sunt dezamăgiţi, după cum arată în recenziile făcute pe pagina de Facebook ZOOO.

"Animalele îmi par tare triste. Vacile zebu stau în soare, fără vreun copac prin jur, la fel şi berbecul cu coamă şi antilopele Addax. Broscuţele ţestoase stau în apă murdară, iar bietul emu pare mai stresat ca oricând. Musai trebuie făcut ceva", consideră un anume Raul Cotuna. "Animale foarte triste. Tigrii erau slabi, unul dintre lupi şchioapătă, nu ştiu dacă a fost văzut de veterinar. Trebuie mai mult spaţiu pentru feline", a opinat şi Erika Boros. "Ar trebui să vă implicaţi mai mult în viaţa grădinii", a transmis conducerii Zoo Oradea Vlad Pantea.

E adevărat, există şi recenzii laudative, dar cele mai recente datează din 2015. Probabil când şi distrugerile erau mai puţine, iar administraţia Zoo încă se sinchisea s-o întreţină...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
AFARA! JAVRĂ ORDINARĂ
Andrica e obișnuit cu crimele!
Postat 16 August 2017, 14:14 de TDS
haos la zoo
gradina zoologica este o rusine in starea care se afla. nu am inteles de ce nu au fost montate cateva indicatoare care sa iti arate drumul spre tigri sau lupi, de exemplu, ca sa stii incotro sa mergi. acum o luna cand am fost acolo, erau 40 de grade si puteau fi montate cateva instalatii de dispersie apa, avand in vedere ca este spatiu deschis si frecventat de sute de copii zilnic! plus trebuie schimbate placutele cu detaliile referitoare la habitatul si modul de viata al animalelor, cele existente acum sub forma de "carte" sunt extrem de prost alese, scrisul este foarte mic, placutele postate in loc incomod, informatiile trebuie sa fie maxim lizibile in romaneste si engleza, nu in ungureste (eventual facute pliante in lb maghiara si distribuite familiilor din tara vecina care viziteaza zoo). cum cei mai multi vizitatori se irnegistreaza vara, ar fi bine ca persoanele responsabile sa gandeasca masuri potrivite temperaturilor specifice, nu doar pt vizitatori, ci si pentru animale (maimutele au fost foarte agitate din cauza caldurii, cred ca in spatele geamurilor mari de sticla temperaturile erau probabil chiar mai mari ca afara)
Postat 16 August 2017, 12:33 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON