URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Martie 2017, 20:30

Ziua Maghiarimii de Pretutindeni, sărbătorită anul acesta „pe repede înainte” sub patronajul UDMR (FOTO/VIDEO)

Ziua Maghiarimii de Pretutindeni, sărbătorită anul acesta „pe repede înainte” sub patronajul UDMR (FOTO/VIDEO) foto: Ovidiu Pop
Ziua Maghiarimii de Pretutindeni, sărbătorită anul acesta „pe repede înainte” sub patronajul UDMR (FOTO/VIDEO) Ziua Maghiarimii de Pretutindeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La fel ca în fiecare din ultimii ani, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită la Oradea separat de adepţii celor două partide ale minorităţii, PPMT şi UDMR, aceştia din urmă putându-şi aroga, însă, o întindere şi o audienţă mai mare.

De cu dimineaţă

Reprezentanţii UDMR au dat startul festivităţilor încă de dimineaţă, la ora 11.00 depunând o coroană de flori la un monument din Episcopia Bihor, la ora 12.00 la turnul bisericii reformate din Rogerius, la ora 14.00 la mormântul polonezului Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal, iar la 14.45 la bustul paşoptistului român Nicolae Bălcescu din parcul omonim.

După o pauză de câteva ceasuri, spre seară, festivităţile s-au mutat în Parcul Libertăţii, unde în jurul statuii lui Szacvay Imre PPMT, mai întâi, la ora 17.00, a adunat circa 100 de persoane, iar la ora 18.00 UDMR a reuşit să crească numărul participanţilor. 

Recuzită roşu-alb-verde

Locul a fost împodobit cu steaguri tricolore ale Ungariei şi ale României, cu drapelul albastru cu steluţe galbene al Uniunii Europene, precum şi cu cel, tot roşu-alb-verde şi cu simbolul stilizat al tulipanului, al UDMR. De asemenea, cei doi molizi care străjuiesc statuia au fost pavoazaţi cu pânză în culorile steagului ungar, iar la faţa locului puteau fi remarcaţi 160 de tineri echipaţi în uniforme de cercetaşi, bătrâni în „sutane” negre cu emblema Sfântului Ştefan, membri ai Bisericii Reformate, precum şi bărbaţi în uniforme de husari, între care şi preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon.

Evenimentul propriu-zis, însă, a fost lipsit de entuziasmul altor ani. De altfel, în primul rând al participanţilor nu au fost prezenţi foarte mulţi dintre reprezentanţii cunoscuţi ai UDMR, lipsind, de pildă, deputatul Rozalia Biro, altădată remarcată în costum popular maghiar, dar şi Pasztor Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean.

În schimb, s-au remarcat senatorii Cseke Attila, preşedintele UDMR Bihor, şi Derzsi Akos, precum şi trei reprezentanţi ai PPMT, între care preşedintele Szilagyi Zsolt şi liderul judeţean, Zatyko Gyula, acesta din urmă explicând că ei au dorit să ţină împreună sărbătoarea, dar s-au lovit de refuzul rivalilor din UDMR. Din partea formaţiunilor româneşti au fost de faţă doar doi politicieni cunoscuţi, PSD Bihor fiind reprezentat de însuşi preşedintele Ioan Mang, în timp ce de la PNL Bihor a fost trimis viceprimarul Florin Birta, iar de la ALDE fosta atletă Simona Kadas. 

Patos la relanti

Tonul discursurilor, doar trei la număr şi niciunul suficient de mobilizator încât să stârnească aplauze, a fost dat de subprefectul Delorean Iulius, care a dat citire mesajului premierului Sorin Grindeanu. „O zi a memoriei şi a identităţii naţionale a maghiarilor din întreaga lume, o zi care nu este una oarecare. Diferenţele nu ne separă şi nu ne fac duşmani. (...) Ceea ce ne leagă pe toţi este dorinţa unei vieţi mai bune. Uniţi de dorinţa unei vieţi mai bune, putem transforma în realitate idealurile Revoluţiei de la 1848. Îi felicit pe maghiarii din România şi din întreaga lume şi le transmit cele mai bune urări”, a scris şeful Guvernului de la Bucureşti.

După un discurs protocolar foarte scurt al consulului Republicii Ungare de la Cluj, Albertne Simon Edina, s-a adresat celor prezenţi şi preşedintele UDMR Bihor, senatorul Cseke Attila, care a recitat ca moto câteva versuri de Petofi Sandor şi la încheiere altele, de Juhasz Gyula.

„Noi, orădenii şi bihorenii, ne putem mândri cu mulţi eroi dinainte şi după 1848, revoluţionari născuţi în Oradea, Nagy Sandor Jozsef şi Szecsenyi Imre. Numele lor ne aduce aminte de 1848, amintirea lor ne obligă să rezolvăm împreună probemele naţiunii maghiare. Noi nu crerem drepturile noastre împotriva altora, pentru că interesul nostru este ca naţiunile să rămână aici, unde ne-am născut”, a spus Cseke, fără a stârnit entuziasm.

Marş cu husari

După speech-ul său, a urmat depunerea jurământului cercetăşesc de către membri unei organizaţii de profil, iar apoi, rapid, depunerea de coroane la statuia lui Szacsvay, din partea mai multor organizaţii maghiare, dar şi unităţi de învăţământ în limba maghiară. În total, susţin organizatorii, peste 200 de persoane, reprezentând 81 de instituţii sau organizaţii, au depus coroane.

Seara s-a încheiat cu un marş al participanţilor, în frunte cu husari călare, pe traseul strada Iosif Vulcan – Calea Republicii – Parcul Petofi, unde, din nou, la fel ca în restul zilei, au fost depuse coroane de flori la bustul poetului paşoptist.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6285 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON