URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Mai 2017, 01:05

"Zbor lin, printre stele, Andrada!" VIDEO în memoria tinerei care şi-a pierdut viaţa în accidentul de pe centură

Curg râuri de lacrimi pentru tânăra de 18 de ani moartă în accidentul de joi de pe centura Oradiei. Cunoscuţii sunt şocaţi de ce s-a întâmplat şi îşi exprimă solidaritatea faţă de familie online, încercând să marcheze frumos memoria adolescentei.

După cum se ştie, Andrada Daiana Nemeș, împreună cu o colegă, chiuliseră de la şcoală de la ultima oră ca să meargă să îşi ridice rochia pe care urma să o poarte la apropiatul banchet de absolvire a liceului. Șoferiță începătoare, adolescenta a apăsat, se pare, prea tare pedala de acceleraţie, pe un carosabil umed, şi a derapat, izbindu-se de o maşină care circula din sens opus.

Moartea tinerei a stârnit o puzderie de mesaje pe internet, care evocă memoria fetei, exprimă compasiunea şi regretul celor care au cunoscut-o ori încurajează familia Andradei. Un mesaj deosebit de emoţionant este cel al fostei educatoare a Andradei, Maria Pituţ, postat pe contul de Facebook al adolescentei.

"Din păcate mult prea devreme "Promoţia florilor-2005", de la GPP 31,Oradea, este în doliu... Deşi este primăvară, anotimpul renaşterii, este luna florilor, frumoasa "floare însufleţită" de copiii minunaţi de atunci (2005) şi tinerii frumoşi de astăzi începe extrem de repede să se ofilească… Prima petală, din păcate, s-a desprins azi, când sufletul minunat şi chipul frumos al Andradei a ales sa fie o petală a unei frumoase flori din Raiul cel Sfânt. Un gând de alinare pentru familie... Zbor lin printre stele, Andrada! Dumnezeu sa te odihnească în pace, iar pe cei rămaşi sa îi mângâie şi să îi întărească", a scris Maria Pituţ, "profund îndurerată".

Prietenii Andradei au realizat și un film din imagini ale acesteia, care prezintă o adolescentă deosebit de frumoasă, plină de viaţă, înconjurată de amici, preocupată de muzică şi de estetică, având o fire caldă şi sensibilă.

"Îmi doresc ca anul 2017 să aducă noi schimbări în viaţa mea, îmi doresc să întâlnesc şi să dăruiesc dragoste, îmi doresc sănătate şi fericire. Doamne, ai tu grijă de familia mea, de prietenii mei, de sufletul meu şi de tot ceea ce va urma!", spunea Andrada într-un mesaj pe Faceook, reprodus de filmuleţ. Dorinţe, din nefericire, prea rapid şi prea violent curmate…

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON