URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Noiembrie 2018, 13:40

Volei feminin: CSU Oradea a câştigat clar derby-ul cu FC Argeş Piteşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de volei feminin CSU Oradea s-a impus cu 3-0 în jocul pe care l-a disputat acasă, în faţa celor de la FC Argeş Piteşti, în ultima etapă de până acum a campionatului Diviziei A2, Seria Vest. Orădencele au obţinut, astfel, o victorie clară împotriva unei echipe ce-şi doreşte promovarea în Divizia A1.

Jocul a fost dominat de echipa bihoreană, care beneficiază de aportul unor jucătoare cu experienţă, care şi-au demonstrat valoarea în sezonul precedent şi au arătat faptul că au capacitatea de a se lupta de la egal la egal indiferent de adversar.

Lupta în Divizia A2, Seria Vest, este una nemiloasă, după ce 10 echipe s-au înscris la startul ediţiei 2018-2019. Deşi a obţinut dreptul de participare pe terenul de joc, în Divizia A1, echipa orădeană se zbate să demonstreze că locul ei este în alt eşalon, având evoluţii convingătoare împotriva unor echipe cu bugete mai mari.

Astfel, experienţa acumulată de jucătoarele Anca Paşca, precum şi a surorilor Iuliana Fîcă şi Maria Fîcă Radu, ce evoluează de mai bine de un deceniu la echipa orădeană, alături de mai tinerele studente şi junioare, le-au făcut să-şi propună să nu se lase mai prejos şi să câştige cât mai multe partide pentru a se clasa într-o poziţie fruntaşă.

Pentru a realiza acest deziderat, toata echipa s-a mobilizat exemplar şi a dorit să demonstreze faptul că victoriile din fazele semifinale şi finale ale ediţiei precedente nu au fost întâmplătoare.

Cu o siguranţă dezarmantă pe faza de atac şi cu atenţie sporită în apărare, prin faze ce au încântat publicul prezent la sală, voleibalistele au reuşit să se impună în minim de seturi, administrând prima înfrângere echipei piteştene.

"Le felicit pe fete şi mă bucur pentru faptul că acestea s-au mobilizat exemplar şi au înţeles că era un meci important pentru redobândirea moralului şi a creşterii încrederii în ceea ce priveşte potenţialul echipei. Am muncit mult în ultimele etape, unde chiar dacă am avut şi ghinion, se vede că îmbinarea experienţei cu tinereţea unor jucătoare este un factor esenţial pentru a progresa şi de a avea o prestaţie sportivă compeţiţională cu un randament eficient", a declarat, la final, Mariana Szabo-Alexi, antrenoarea echipei CSU Oradea.

De menţionat că Iuliana Fîcă, căpitanul echipei, absolventă a Universităţii din Oradea, care a revenit după o accidentare, "a strâns din dinţi" şi a avut o contribuţie decisivă la obţinerea victoriei. "Pe acestă cale dorim să-i urăm un sincer "La multi ani!", ea sărbătorindu-şi ziua de naştere în acestă săptămână", după cum precizează managerul echipei, Paul Alexi-Szabo.


CSU Oradea - FC Argeş Piteşti 3-0 (25-19, 25-17, 25-22)

CSU Oradea: Fîcă Iuliana (căpitan), Radu Fîcă Maria, Paşca Anca, Haidu Roxana, Adamcsik Daiana, Maxim Andreea, Rizea Antonia, Măran Andreea, Breban Alexandra, Pura Mădălina, Bikfalvi Andreea, Blaj Giulia, Chiş Flavia. Antrenor: lector univ. dr. Szabo-Alexi Mariana.

După acestă victorie, formaţia CSU Oradea s-a apropiat de podium şi se clasează acum pe locul 4, urmând a întâlni, în etapa viitoare, echipa CSM Sighetul Marmaţiei, în deplasare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON