URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Septembrie 2024, 12:31

Voi știți ce votați? Cum au fost rușinați consilierii locali din Oradea de o activistă de mediu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanca Maria Cighi (foto), una dintre cele mai vocale activiste de mediu din oraș, i-a urecheat săptămâna trecută, la finele ședinței Consiliului Local, pe membrii acestuia, reproșându-le că au votat toate proiectele municipalității. „Câți știu ce votează, când votează?”, a întrebat femeia retoric.

Locuind în zona Brătianu, aceasta se opune proiectului de reabilitare a parcului, aprobat de Consiliu anul trecut, zicând că investițiile preconizate, pentru amenajarea unui iaz, a unor vestiare și toalete, vor duce la distrugerea zonei. „Nu s-a făcut nicio consultare publică”, a reproșat Cighi.

Consilierii și-au luat perdaful spășiți, fără să zică nimic, cu excepția PSD-istului Adrian Madar, care a acuzat municipalitatea că evită dezbaterile publice, dar care totuși și-a apărat colegii, zicând că proiectele, unele de sute de pagini, nu pot fi studiate dacă le parvin cu câteva ore înainte de ședințe.

Aleșii au fost salvați de secretara Eugenia Borbei, care a declarat ședința închisă. Poate Cighi ar avea mai mult succes dacă și-ar relua demersul peste câteva luni, după învestirea noului Consiliu, ca noii aleși să aibă de la bun început instrucțiunile „de utilizare” a funcției. Și măcar să citească ce votează...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Punctul pe "i" ar trebui să fie temă de dezbatere.
Așadar, proiectele de hotărâri sunt nelegal supuse votului pentru că legea e simplă și clară, iar materialele de ședință trebuie transmise consilierilor cu 7 zile înainte, respectiv cu 3 zile în cazul ședințelor extraordinare. Amatorismul e la el acasă la Oradea, la fel ca la județ, legea fiind opțională când există niște prefecți care nu își îndeplinesc atribuțiile, așteptând ordine de la Bolojan. Mai importantă însă e prăduiala banului public, 21 din 27 de consilieri locali votând la comandă, doar ca să ia o indemnizație lunară grasă și să scrie în CV că sunt "aleși". Practic, după cum văd de peste 16 ani, 4-5 consilieri locali gândesc cu capul lor ... restul nici nu ar trebui plătiți doar că ridică mâna și votează aberații după chipul și asemănarea cu "neterminații" din executivul local.
Postat 03 Septembrie 2024, 08:23 de KP
Conu Comentacu
vai, sarmanu comentac s-a murdarit la gura sau, parol, la degete, sa nascoceasca o capodopera ce se vrea a fi cu izuri umorist-batjocoritoare. Nu stie ca in scremerea sa, prilej cu care a ajuns sa faca referiri la opere romanesti din alte timpuri, de mult apuse, singurul care ajunge penibil este chiar el. Iaca cum un astfel de personaj deghizat, anonim chiar depune efort in a spurca o initiativa pur democratica si legitima, pe care orice cetatean o poate exersa(spre probabila sa surprindere) , in incercarea sa de a stoarce fara sa fie cazul sentimentul penibilului, dar ajunge chiar el sa fie in ipostaza-i nefasta. Romania face prea putina democratie, prea putin activism, prea putina implicare civica. Dar si cand face, se trezeste cate unu' destept sa bata campii cu referinte din alte secole sau milenii, cand, ghiciti ce: Romania TOT mima democratia. Cinste lui Caragiale, care sarmanul incerca sa surprinda cu totul alte probleme: cele ale coruptiei, nepotismului, si penibilul elitei, care nu are nimic de-a face cu situatia articolului si a doamnei in cauza. Dar deh, astea-s deja complicatziuni, este? Draga comentacule, da' ceva totusi din mileniul asta, daca nu ti-e cu banat, ne poti da ca referinta? Ca romanii, timid ce-i drept, incearca sa imite democratia cu diferite ocazii si acum, cum ar fi proteste cand ii deranjeaza ceva, sau chiar (SURPRIZA) exprimarea (INCA) libera, chiar si fata de autoritati.
Postat 02 Septembrie 2024, 22:58 de parol
Coana Mița față cu reacțiunea
"Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica..." Doamna activistă verde, era mai convingătoare în rolul "Veorica Dăncilă se dă cu tuc-tuc-ul prin centru", din urmă cu 5 ani cînd rîdea cu gura pînă la urechi printre gură-cască decît astăzi cînd se încruntă la microfon și urechează alți gură-cască în primărie! Atunci o maimuțărea pe sosia ei cu veleități prezidențiale, acum își ridică poalele-n cap ca să salveze toaleta înfundată din parcul de lîngă locuința domniei sale. Mare tupeu să-i întrebi pe consilieri dacă au citit ce votează: normal că nu! În acest caz, nici nu era cazul: nu stai să citești dacă să cureți urinalul din parc, dacă să aduci mobilier nou în locul celui rupt, dacă să construiești pistă nouă și utilități firești, dacă cureți uscăturile crescute în voia sorții verzilor și dacă să plantezi arbori noi, dacă faci loc de joacă cu aparate noi! Locuri neîngrijite mai sînt în oraș, chiar în apropierea acestui parc așa că doamna Veorica de ieri, Verzilica de azi, are unde se delecta după ce parcul va fi curățat...
Postat 02 Septembrie 2024, 14:00 de pupinjuristu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5032 RON
  • 1 EUR = 4.974 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON