URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Noiembrie 2018, 11:52

Vino la D&C Oradea şi schimbă-ţi cauciucurile cu cele de iarnă. Află beneficiile!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dincolo de posibilele amenzi, anvelopele de iarnă sunt o necesitate pentru fiecare şofer şi pasager care îl însoţeşte. Sunt importante de montat pentru ca drumul să fie nu doar plăcut ci şi în siguranţă.

Cum bine ştii deja, cauciucul folosit pentru fabricarea anvelopelor de vară devine rigid atunci când temperaturile scad sub 7 grade Celsius. În aceste circumstanţe, de sezon rece, se reduce şi aderenţa de carosabil. Frânele dintr-o dată nu mai sunt la fel de prietenoase şi ascultătoare, iar maşina îţi poate oferi, fără să vrei, lecţii de dans pe şosea.

Tocmai ca să eviţi astfel de situaţii, atunci când se lasă frigul, îţi echipezi maşina cu anvelope de iarnă. Acestea din urmă, având din producţie o serie de compuşi speciali de cauciuc, rămân flexibile şi au aderenţă şi atunci când mercurul din termometre indică temperaturi cu minus.

Acum că am şi intrat în anotimpul rece, o ofertă bogată de anvelope şi roţi de iarnă ai şi la D&C Oradea. Dealerul autorizat VW, Audi, Seat îţi poate oferi, în funcţie de modelul autoturismului şi buget, cauciuri noi pentru maşina ta astfel încât, din acest punct de vedere, să ai o grijă mai puţin.

În plus, pentru anvelopele achiziţionate montajul este gratuit, iar dacă nu ai unde le depozita D&C Oradea îţi poate fi din nou de folos!

Pentru mai multe detalii eşti aşteptat în showroom Audi, pe Calea Clujului, numărul 289, telefon 0259 47 88 47.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON