Începând de joi, 3 decembrie 2020, echipele RER Vest vor merge din uşă în uşă, pe toate străzile din Oradea, pentru a le oferi orădenilor oportunitatea să semneze noile contracte de salubrizare pe loc, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediul companiei.
De asemenea, reprezentanţii RER Vest vor contacta toate asociaţiile de proprietari din Oradea, pentru acelaşi scop.
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, după ce vor încheia noile contracte, toţi clienţii RER Vest vor primi recipientele necesare colectării separate a deşeurilor, dimensionate în funcţie de numărul locuitorilor dintr-o gospodărie sau asociaţie de proprietari.
Colectarea deşeurilor se va face în trei fracţii, toţi clienţii urmând să primească: un container sau o pubelă neagră, pentru deşeurile reziduale; un container sau o pubelă maro pentru deşeurile biodegradabile; un container sau saci de culoare galbenă pentru deşeurile din plastic, metal, hârtie şi carton.
În plus, orădenii care locuiesc în blocuri vor primi recipiente de mici dimensiuni pentru colectarea deşeurilor biodegradabile în interiorul locuinţelor, sacoşe reutilizabile de culoare galbenă, pentru colectarea deşeurilor reciclabile şi sacoşe de culoare verzi, pentru sticle şi borcane.
RER Vest demarează activitatea de încheiere a noilor contracte de salubrizare cu toţi locuitorii oraşului, precum şi cu asociaţiile de proprietari, instituţiile publice şi persoanele juridice după ce a fost desemnat operator de salubrizare în municipiu, în urma licitaţiei organizate de Primăria Oradea.
Conform legislaţiei în vigoare, toţi cetăţenii care locuiesc în municipiu sunt obligaţi să încheie un contract de salubritate cu operatorul câştigător al licitaţiei, pentru colectarea şi transportul deşeurilor reziduale, biodegradabile şi reciclabile. Tarifele sunt cele aprobate de Consiliul Local Oradea, prin HCL 888 din 12 noiembrie 2020.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.