URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
17 Ianuarie 2013, 18:33

Vin ninsorile. Sâmbătă, cod galben şi în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori valabilă vineri de la ora 06:00 până sâmbătă la ora 15:00 în mai multe judeţe din ţară.

Pe parcursul zilei de vineri va ninge în judeţele Suceava, Neamţ. Botoşani, Bacău, iar în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei.

În cea mai mare parte a zonei montane va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada. În Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Vântul va avea intensificări locale, temporare, cu viteze mai mari în sud şi sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 km/h.

Avertizarea cod galben emisă pentru vineri este valabilă în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

cod galben.jpgÎn noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă va ninge în Moldova, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei. Vântul va continua să sufle tare la munte (peste 90 km/h) şi va avea intensificări temporare, cu viteze de 55...60 km/h îndeosebi în Moldova, Crişana şi Banat, viscolind şi spulberând zăpada, mai menţionează sursa citată.

Avertizarea intră în vigoare vineri, la ora 18.00 şi este valabilă până sâmbătă, la ora 15.00, în aproape toată ţara, inclusiv judeţul Bihor. Nu vor fi afectate Capitala şi judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt şi Dolj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON