URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Noiembrie 2016, 00:06

Victorie la două puncte pentru baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea: 84-82, în derby-ul etapei, cu BC SCM Timişoara (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii orădeni de la CSM CSU s-au impus la o diferenţă de două puncte, cu scorul de 84-82, în derby-ul etapei a VIII-a a campionatului Ligii Naţionale, desfăşurat sâmbătă seară la Arena Antonio Alexe. Elevii antrenorului Cristian Achim au primit replica timişorenilor de la BC SCM, o formaţie mult schimbată în bine faţă de anul trecut.

Jocul a fost început bine de gazde, care după cinci minute conduceau cu 15-4. În cele din urmă însă, primul sfert a fost câştigat doar la două lungimi de campioni, scor 21-21.

Sfertul al doilea a fost foarte echilibrat, ambele echipe şi-au trecut în cont câte 20 de puncte, intrându-se, în acest fel cu scorul de 41-39, pentru bihoreni, în pauza mare.

La reluate, CSM CSU a avut o prestaţie foarte bună preţ de câteva minute, fapt care i-a permis să se desprindă pe tabelă la 50-43. De aici a urmat o cursă de urmărire a bănăţenilor care au egalat la 53. Apoi s-a mers cap la cap până către finalul sfertului III, când orădenii s-au desprins din nou şi au intrat în ultima pauză cu scorul de 68-63.

Ultimele zece minute au fost dramatice, după patru minute de joc timişorenii trecând în avantaj cu 72-71. Totuşi bihorenii au revenit şi au condus cu 80-75. Timişorenii au revenit la rândul lor şi cu 30 de secunde înainte de final au egalat la 80. Martin Zeno a marcat un coş de trei puncte pentru CSM CSU când au mai fost 12 secunde, iar Păun, cu 8 secunde înainte de final, a mai înscris şi el două puncte. Chiar în final bihorenii au mai înscris dintr-o aruncare liberă şi au încheiat meciul cu o victorie importantă, scor 84-82.

"A fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe foarte bune a campionatului nostru. Este adevărat că ne-am făcut viaţa grea, deoarece nu am jucat la nivelul dorit. Desigur avem o foarte mare problemă legată de accidentări, pentru că acestea se ţin lanţ de noi şi nu reuşim nicicum să fim toţi la antrenament, ca să nu mai vorbim că încă nu am jucat niciun meci în formulă completă. Este o mare problemă pentru noi şi sunt absolut convins că pentru orice echipă ar fi la fel. De această dată am jucat fără Denison, iar Zeno este de abia la cel de-al doilea meci de la revenire şi încă nu au trecut cele şase săptămâni obişnuite pentru tipul de accidentare pe care el a avut-o", a declarat, după joc, la conferinţa de presă, antrenorul echipei orădene, Cristian Achim.

Principalii marcatori ai gazdelor au fost în această partidă  Sean Antwan Barnette şi Bogdan Ţîbîrnă, cu câte 14 puncte. De la timişoreni,  Adrian Diaz a fost cel mai eficace, cu 18 puncte la activ.

În etapa viitoare, CSM CSU Oradea va evolua tot pe teren propriu, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19, în compania echipei Dinamo Bucureşti. Până atunci însă, miercuri seara, bihorenii vor mai disputa un joc în Liga Campionilor Europeni.


CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara 84-82 (21–19, 20–20, 27-24,16-19)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori:1700
Arbitri:Ciprian Stoica, Laszlo Bukuresti şi Istvan Bertalan
Comisar FRB:Stelian Banică

Marcatori CSM CSU: Sean Antwan Barnette:  14 puncte, Bogdan Ţîbîrnă 14, Branko Mirkovic 13, Martin Gilbert Zeno 13, Andrei Mandache 11, Titus Nicoară 8, Muhamed Pasalic 7, Zarko Comagic 2 şi Bogdan Nicolescu 2 puncte.

Marcatori BC SCM Timişoara: Adrian Diaz  18 puncte, Milos Komatina 14, Octavian Popa Calotă 12, Mladen Jeremic 11, Nikola Otasevic 11, Georgian Păun 7, Dominique Rambo 5 şi Ionuţ Florian Drăguşin 4 puncte.


Etapa a VIII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

Sâmbătă:

BC Mureş Tg. Mureş - BC CSU Sibiu 68-74

CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara 84-82

Dinamo – Steaua CSM Eximbank 73-96

Duminică:

Ora 18:00 U BT Cluj -  SCM U Craiova

Ora 19:45, lBCM U  Piteşti - Municipal Olimpic Baia Mare.


Clasament:

1.

Steaua CSM Eximbank

6/1

13

2.

CSM CSU Oradea

5/2

12

3.

BC SCM Timisoara

4/4

12

4.

U-Banca Transilvania Cluj

5/1

11

5.

BC CSU Sibiu

4/3

11

6.

BC Mures Tg Mures

3/4

10

7.

BCMU Pitesti

3/3

9

8.

SCMU Craiova

3/3

9

9.

CS Dinamo Bucuresti

1/6

8

10.

Municipal Olimpic Baia Mare

1/5

7

11.

CS Phoenix Galati

1/4

6

12.

CS Municipal Ploiesti

0/0

0

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON