URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Martie 2017, 00:52

Victorie fără emoţii pentru bihoreni: CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara 82-72!

Victorie fără emoţii pentru bihoreni: CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara 82-72! foto arhivă, Roby Boroș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum era de aşteptat, întrucât oaspeţii s-au prezentat la Oradea fără doi jucători de bază, Jonte Flowers şi Mladen Jeremic, echipa CSM CSU Oradea au câştigat vineri seară, fără prea mari emoţii, în faţa formaţiei BC SCM Timişoara, în cadrul etapei a VII-a din Grupa I valorică a Ligii Naţionale.

Elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus în Arena Antonio Alexe cu scorul de 82-72, după ce au controlat jocul şi au condus, exceptând primele minute, în permanenţă pe tabelă, la un moment dat chiar şi la peste 20 de puncte.

După un început echilibrat, încet orădenii au trecut la timonă şi au pus stăpânire pe joc, câştigând primul sfert la zece puncte, cu 26-16. Sfertul II a fost ceva mai echilibrat, dar tot de orădeni a fost adjudecat, cu 16-14, astfel că în pauza mare s-a intrat cu 42-30 pentru CSM.

Jumătatea secundă a debutat într-o formă de echilibru, cu ambele echipe marcând 22 de puncte în sfertul III, ceea ce a făcut ca în ultima pauză, CSM CSU să conducă tot la 12 puncte, cu 64-52.

Debutul sfertului IV a fost excelent pentru elevii antrenorului Cristian Achim, care s-au desprins la 22 de puncte, scor 76-54, în minutul 34. A urmat apoi un recul, cu oaspeţii apropiind-se, dar nu au putut s-o facă prea tare, pentru că experimentaţii jucători ai CSM-ului au ştiut să-i ţină la distanţă şi să marcheze în momentele cheie, în special prin Franklin şi Denison. Ultimele zece minute au fost adjudecate de timişoreni, cu 20-18, dar jocul a fost câştigat de bihoreni, la zece puncte, scor 82-72, fapt care consemnează cea de-a 14-a victorie pentru CSM CSU în acest sezon al Ligii Naţionale.

"Am jucat la distanţă de 48 ore faţă de precedentul meci, în care am întâlnit cea mai bună echipă a campionatului, iar consumul fizic şi mental a fost uriaş. Evident, am fost conştienţi că avem nevoie de victorie orice s-ar întâmpla, indiferent de condiţii. Victoria este singurul lucru care ne-a interesant. Desigur, dublată de dorinţa de a evita accidentările. Mă bucur că am bifat ambele obiective. De acum urmează pregătirile pentru următorul meci, cu Steaua, în deplasare", a declarat antrenorul orădenilor, Cristian Achim, imediat după meci.

Tehnicianul orădean l-a menajat pe Martin Zeno în acest meci şi i-a dat posibilitate lui Uros Lucic să evolueze şi el. Echipa de start orădeană i-a avut în teren însă pe: Andrei Mandache, Sean Barnette, Titus Nicoară, Sean Denison şi William Franklin. Principalul marcator a fost însă Sean Denison, cu 17 puncte, urmat de William Franklin, cu 15.

Pe lângă rezultatul pozitiv, antrenorul orădean a avut şi lucruri mai puţin plăcute de remarcat. "Sunt mai multe lucruri care m-au nemulţumit în acest meci, dar nu pot să fiu prea aspru în apreciere deoarece vreau să repet faptul că a fost un meci jucat în condiţii speciale, la distanţă de 48 ore de precedentul. Mai ales că adversarul a beneficiat de o zi în plus de recuperare. Chiar dacă am nemulţumiri, trebuie să remarc că am apăsat pe accelerator atunci când a trebuit. Am realizat un parţial de 14-0 în repriza a 2-a, cu care ne-am desprins decisiv. Felicit Timişoara pentru jocul făcut. Unul foarte bun, mai ales în condiţiile absenţelor din această echipă", a mai precizat tehnicinaul echipei CSM CSU.

În altă ordine de idei, la meci a asistat şi campioana olimpică la maraton de la Beijing din 2008, Constantina Diţă, venită la Oradea la invitaţia Simonei Kadas, pentru a participa la gala aniversară a celor de la SOS Autism Bihor, "Împreună pentru autism", care este programată sâmbătă seară.


CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara 82-72 (26-16, 16-14, 22-22, 18-20)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1740
Arbitri: Alexandru Olaru, Bogdan Podar şi Sorin Drugău
Comisar FRB: Marius Marinescu

Marcatori CSM CSU Oradea: Sean Morgan Denison 17 puncte, Wiliam Edward Franklin 15, Andrei Mandache 13, Uros Lucic 10, Titus Nicoară 9, Bogdan Ţîbîrnă 7, Sean Antwan Barnette 6 şi Muhamed Pasalic 5 puncte.

Marcatori BC SCM Timişoara: Octavian Popa Calotă 11 puncte, Ionuţ Florian Draguşin 11, Nikola Otasevic 11, Lucas Tohătan 11, Alin Dragoş Andrieş 10, Adrian Diaz 9 şi Milos Komatina 9 puncte.

Celelalte partide ale etapei a II-a din returul Grupei I valorice a Ligii Naţionale sunt programate sâmbătă şi duminică. Sâmbătă, de la ora 18, BC CSU Sibiu va primi replica Stelei, iar duminică, de la ora 17, BCM U Piteşti va juca acasă în compania primei clasate, U BT Cluj.


Clasament:

1.

U-Banca Transilvania Cluj

21/3

45

2.

CSM CSU Oradea

14/11

39

3.

Steaua CSM Eximbank

15/9

39

4.

BC CSU Sibiu

15/9

39

5.

BC SCM Timişoara

12/13

37

6.

BCMU Piteşti

10/14

34

În etapa viitoare, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor evolua miercuri, 29 martie, de la ora 17, la Bucureşti, cu Steaua CSM Eximbank.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON