URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Octombrie 2014, 14:43

Victor Ponta şi miniştrii lui promit o ploaie de investiţii în Bihor: aproape un sfert de miliard de euro (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viitorului Bihorului şi al Oradiei este luminos. Însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea şi miniştrii Transporturilor, Ioan Rus, Economiei, Constantin Niţă, şi Mediului de Afaceri, Florin Jianu, premierul Victor Ponta a etalat în faţa jurnaliştilor orădeni, cu care s-a întâlnit vineri la Prefectură, o ploaie de proiecte în valoare de un sfert de miliard de euro.

„Bihorul este una dintre porţile de intrare dinspre Vest în România", a motivat Ponta grija pentru Bihor, spunând că „am deblocat proiectele blocate în perioada de criză", fapt ce „va asigura continuarea dezvoltării judeţului Bihor".

Aeroport, Autostradă, DN 76...

Pe un ton mai puţin entuziast, dar apăsat, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că recent a fost finalizat Master-Planul General de Transport al României pentru perioada 2014-2020, care prevede şi pentru Bihor „mai multe proiecte mari şi foarte mari".

Rus a afirmat că „azi avem deja constructor" pentru continuarea Autostrăzii Transilvania pe tronsonul între Gilău-Borş, încât urmează „ca de anul viitor să înceapă lucrările", fără a preciza că aceeaşi promisiune a fost făcută şi când UDMR a fost cooptată la guvernare, în primăvară. Ministrul a afirmat, în schimb, că valoarea estimată a proiectului este de 220 milioane euro.

Rus a spus că „tot astăzi" încep lucrările la modernizarea infrastructurii Aeroportului, lucrare de aproximativ 100 milioane lei (derulată în baza unui proiect ce aparţine, însă, Consiliului Judeţean Bihor), astfel că „aeroportul din Oradea va putea să intre în circuitul internaţional".

De asemenea, ministrul a spus că „deja am aprobat" proiectul unui drum expres ce va ocoli Oradea de la intersecţia cu DN 1 Oradea-Cluj până la viitoarea intrare pe Autostradă, şi a amintit că s-a stabilit şi câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea podului Densuşianu.

Despre reabilitarea DN 76 Oradea-Beiuş-Deva, Rus a afirmat, evaziv, că „în acest moment se lucrează la limita la care se poate lucra" şi „am certitudinea că anul viitor vom avea şi această lucrare finalizată", adăugând că potrivit Master-Planului General de Transport al României urmează să se facă şi electrificarea liniei de cale ferată între Oradea şi Cluj.

Cămine culturale, blocuri ANL, sală de sport...

La rându-i, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a afirmat că Planul Naţional de Dezvoltare Locală pe care îl conduce este „cel mai amplu şi cel mai serios", alocând deja peste 53 milioane lei pentru lucrări de apă, canalizare, drumuri şi cămine culturale din Bihor.

Dragnea a spus că a semnat şi plata către Compania de Apă Oradea a sumei de 3,116 milioane lei, cu care Ministerul Dezvoltării era dator pentru plata firmelor angajate de CAO în programul de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din Oradea, atacându-l pe primarul Ilie Bolojan, cel care în septembrie, când Dragnea mai fusese aici, arătase că nu e normal ca Guvernul să pornească noi lucrări fără a le finaliza şi plăti pe cele vechi.

„Compania Naţională de Investiţii mai are în Bihor în derulare obiective la cămine culturale", a adăugat Dragnea, afirmând că a alocat fonduri pentru reabilitarea celui din Beiuş, în timp ce documentaţia pentru reabilitarea căminelor culturale din Salonta, Aleşd şi Bulz sunt „în faza finală de încheiere a documentaţiilor".

„Am aprobat şi să se realizeze complexul sportiv multifuncţional aici în Oradea", a mai anunţat Dragnea, afirmând însă că, întrucât nu poate colabora cu primarul Ilie Bolojan, speră că preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, care „este om serios", să studieze posibilitatea să preia de la Primărie un teren şi să-l predea CNI.

„Este singurul caz din ţară în care Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, vrea să facă investiţii şi ne lovim de blocaj", a spus Dragnea, atacându-l pe primar, cu toate că încă de astă-vară, la iniţiativa lui Bolojan, Consiliul Local a adoptat o Hotărâre pentru a pune la dispoziţie un teren pentru eventuala construire a sălii de sport promisă de Dragnea şi în primăvară, înaintea alegerilor europarlamentare.

În încheierea, Dragnea a spus că „pe partea de ANL avem 36 unităţi locative în finalizare la Ştei" şi că alte „397 unităţi locative sunt în diverse stadii de promovare", urmând ca o parte din blocurile promise în Bihor „să fie începute anul acesta, iar o parte anul viitor".

Ponta: „Am făcut dreptate!", chiar şi cu „băsişti"

Deşi el a fost în mod clar „vedeta" evenimentului, premierul Victor Ponta nu a vorbit despre investiţii, răspunzând însă întrebărilor adresate de jurnalişti, toate pe teme politice.

Despre bilanţul aplicării Ordonanţei 55, care a legalizat pentru 45 de zile traseismul aleşilor locali, Ponta a spus că a fost „un act de dreptate", justificând-o prin faptul că numeroşi primari şi consilieri au fost aleşi în 2012 pe lista USL, OUG 55 nefăcând decât să le permită să se înscrie într-unul din partidele care au format Uniunea, în loc să meargă mai departe cu ACL.

„Toţi aleşii locali ai USL au candidat sub sigla Uniunii Social-Liberale, cu doi oameni lângă ei, şi fizic, şi pe afişe, Crin Antonescu şi Victor Ponta. În 2014 s-au trezit cu Vasile Blaga şi Klaus Iohannis", a spus Ponta, susţinând că primarii şi consilierii care au rămas în PNL „şi-au trădat electoratul", iar cei care au plecat la PLR, PSD, UNPR ori PC nu au făcut decât să rămână consecvenţi USL. „Ăsta a fost scopul şi eu cred că am făcut dreptate", a spus el.

Întrebat de BIHOREANUL cum face „dreptate", totuşi, cu „băsişti" în condiţiile în care PSD Bihor s-a „întărit" cu numeroşi lideri PDL, inclusiv preşedintele executiv al PSD Bihor fiind fostul preşedinte ale PDL Bihor Petru Filip, Ponta a fost ajutat să răspundă de către vicepremierul Liviu Dragnea, care i-a suflat cuvintele pe care apoi le-a repetat şi el, şi anume că „PDL nu mai există".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
65 Comentarii
Mincinosii mincinosilor
Ponta si dragnea niste mincinosi ordinari, prinsi cu minciuna in fapt, de doua ori 1. cand zicea dragnera ca primaria n-a facut cerere pentru banii ce ii datora guvernul la cofinantari. Primaria a prezentat 3 asemenea demersuri 2. cand zice ca primarul se opune construirii complexului sportiv, cand primaria din primavara s-a aratat dispusa sa cedeze terenul. Mai mult penalizeaza proiectele cu bani europeni, in loc sa le cofinanteze, pe chestii absolut aiuristice. Nu le convine ca in Oradea s-au asfaltat sute de strazi pe bani europeni, ca s-au modernizat spitale pe bani europeni, ca se introduce canalizare si apa curenta pe bani europeni,ca s-a amenajat pista de biciclete pe bani europeni, ca se construieste piata Rogerius pe bani europeni, etc, cand la ei in sud se fac parcuri in paduri pe bani europeni si terenuri de fotbal in panta. Sa asteptati voturi de la noi, ca o sa va dam de n-o sa puteti duce.
Postat 19 Octombrie 2014, 14:01 de anticomunistul
@pacaliciul
CENZURAT
Postat 18 Octombrie 2014, 19:27 de @pacaliciul
PONTA SI-A PARASIT PRIMA NEVASTA INSARCINATA SI S-A CASATORIT CU FATA VICEPRESEDINTELUI DE PARTID DE ATUNCI - ILIE SARBU (Daciana Sarbu)
PONTA, bai TALHARULE, nu ti-e rusine sa intri in biserica? Nu ti-e frica ca se darama pe tine??? PONTA SI-A PARASIT PRIMA NEVASTA INSARCINATA SI S-A CASATORIT CU FATA VICEPRESEDINTELUI DE PARTID DE ATUNCI - ILIE SARBU (Daciana Sarbu). Un astfel de om care isi paraseste copilul inca nenascut strigati voi in Sfanta Biserica sa fie Presedinte??? Va prostesc Pastorii ca pe prosti!!! PONTA SA ARDA IN SMOALA IADULUI!!! ACOLO E LOCUL LUI PENTRU CA SI-A PARASIT COPILUL INCA NENASCUT SI MAMA COPILULUI CAT ERA INCA INSARCINATA CU COPILUL FACUT DE EL! TALHARUL !!!!
Postat 18 Octombrie 2014, 18:48 de Ponta
Cititi mesajul de mai jos si va veti cruci cum m-am crucit si eu! Victor Ponta vrea sa ia totul de pe Provincie si sa o duca la Bucuresti!
Ultima pomana al lui Victor Ponta si parerea unui bucurestean : Lucian Mindruta ''Dragi provinciali, in numele bucurestenilor, as vrea sa va multumesc pentru cei cinci euro de caciula pe care ni i-ati facut cadou recent, pentru plata caldurii. Da, e vorba de alea 100 de milioane de euro alocati ieri-alaltaieri de guvernul Ponta pentru primaria Bucuresti, care nu mai are cu ce sa acopere subventia la caldura. In caz ca nu stiati, in Bucuresti, desi avem venitul mediu cel mai inalt din Romania, nu avem si chef sa ne platim caldura la pretul pietei, asa cum fac multi alti fraieri din provincie. De aceea, ca sa stam linistiti langa caloriferele noastre, guvernul pune taxe tututor si ne da cu precadere noua. De ce? Pentru ca noi suntem vecini cu el. Si nu se face sa te strici cu vecinii. Mai ales ca unii sunt nervosi si sar la bataie. Doamne fereste! Asa ca va multumim. La iarna o sa ne fie cald, iar voua o sa va fie ... speram ca bine. Dar stiti ce? O meritati! " ...
Postat 18 Octombrie 2014, 18:40 de Im-Ponta-ntul
Domnule Claudiu POP
Domnule Claudiu Pop, nu va mai asociati imaginea cu pacaliciul din stanga DUmneavoastra. Dumneavoastra sunteti o valoare! El este un escroc care ne minte in fata cu promisiuni de campanie! Imi vine sa vomit cand il vad!
Postat 18 Octombrie 2014, 18:38 de Pacaliciul
@eugen
Bine, fie cum spui tu, Ponta vine cu "obiective". Un obiectiv stabilit e rezultatul la care se vrea sa se ajunga printr-un anumit proiect. Deci, cand Ponta vorbește despre obiective vorbeste implicit si de proiecte, In primul rand, dupa cum in Oradea nu exista proiecte in desfasurare prin puterea Guvernului, proiectele sunt in mare parte doar promisiuni de campanie. Oradea nu a beneficiat niciodata de o sustinere consistenta din partea Guvernului. In al doilea rand, de ce nu s-au straduit sa puna macar in miscare proiecte de genul pana acum, ca doar tot ei au fost la guvernare. Sa nu-mi spui ca le-a pus Basescu si mai stiu eu cine bete in roate pentru ca nu tine. Nici pe Basescu nu-l am la inima si cred ca s-a opus unor initiative pozitive ale Guvernului dar faptul ca Victor Ponta nu e in de-ajuns de ferm incat sa se impuna in fata lui e o dovada de incapabilitate. De gura e bun, se vede in declaratii, dar nimic mai mult.
Postat 18 Octombrie 2014, 16:32 de Gerila
ITI ARATAM NOI TIE LA VOT CINE PE CINE CONDUCE!
Un tembel mincinos care ne rade in fata. Crezi ca noi suntem prostii tai bai PONTA??? Tu esti pus acolo sa ne servesti pe noi din banii nostri, tembelule! Nu sa faci tu pe Baiazid aici in Bihor ca ne conduci tu cum vrei de la Bucuresti! ITI ARATAM NOI TIE LA VOT CINE PE CINE CONDUCE!
Postat 18 Octombrie 2014, 14:07 de Ponta
Ponta e un tembel mincinos!
Ponta e un tembel mincinos!
Postat 18 Octombrie 2014, 13:59 de Viorel Ponta
ROMANII DIN ELVETIA VOTEAZA KLAUS IOHANNIS !
ROMANII DIN ELVETIA VOTEAZA KLAUS IOHANNIS !
Postat 18 Octombrie 2014, 13:31 de Klaus
Multumim
Multumim pentru intrebarea privind Directia Vamala!!!!De luni suntem la Cluj.
Postat 18 Octombrie 2014, 12:09 de Mircea
fraierilor de provinciali!
''Dragi provinciali, in numele bucurestenilor, as vrea sa va multumesc pentru cei cinci euro de caciula pe care ni i-ati facut cadou recent, pentru plata caldurii. Da, e vorba de alea 100 de milioane de euro alocati ieri-alaltaieri de guvernul Ponta pentru primaria Bucuresti, care nu mai are cu ce sa acopere subventia la caldura. In caz ca nu stiati, in Bucuresti, desi avem venitul mediu cel mai inalt din Romania, nu avem si chef sa ne platim caldura la pretul pietei, asa cum fac multi alti fraieri din provincie. De aceea, ca sa stam linistiti langa caloriferele noastre, guvernul pune taxe tututor si ne da cu precadere noua. De ce? Pentru ca noi suntem vecini cu el. Si nu se face sa te strici cu vecinii. Mai ales ca unii sunt nervosi si sar la bataie. Doamne fereste! Asa ca va multumim. La iarna o sa ne fie cald, iar voua o sa va fie ... speram ca bine. Dar stiti ce? O meritati! " ...
Postat 18 Octombrie 2014, 11:52 de Mihnea Predescu
@Gerila
Sa facem deosebire intre obiective si promisiuni. Ponta vine cu OBIECTIVE. Iohanis nu vine cu nimic. Nu face nimic, nu isi stabileste nici un obieciv, astfel incat sa nu greseasca. Nu muncesti nimic, nu ai ce gresi.
Postat 18 Octombrie 2014, 10:54 de Eugen
votati FILIP ADELINA MANG
astia sunt PSD in bihor...un hot, o traseista si un plagiator. sincer decat ei mai bine o maimuta.
Postat 18 Octombrie 2014, 10:44 de oradean
@eugen
De promisiuni avem nevoie? Iohannis e mai cerebral, mai calculat; decat sa promita ceva si sa riște sa nu se tina de promisiune mai bine tace. Decat sa arunce vorbe in vânt si sa promita marea cu sarea si sa nu realizeze nimic asa cum face Ponta, mai bine tace si face. Cum sa te poti baza pe usactura aia de Dragnea cand la ultima vizita in Oradea spunea ca " nu o sa mai pupam niciun ban de la Bucuresti" iar acum vine si ne zice cate o sa faca ei pentru Bihor?
Postat 18 Octombrie 2014, 10:02 de Gerila
Ciolanis ce a promis?
Dar Ciolanis ce a promis? Ca fiecare oradean va avea 6 case, masini, vacante de lux? Iar daca se incapataneaza sa se angajeze si in invatamant, vor putea sa isi dubleze averea in 6 luni, cu inca 6 case?
Postat 18 Octombrie 2014, 09:49 de eugen
Investitii meritate
Aceste investitii sunt meritate. Judetul Bihor a reusit sa depuna la timp atat proiecte finantate prin foduri europene cat si proiecte finantate din bugetul de stat. Vezi podurile pentru fluidizare trafic.
Postat 18 Octombrie 2014, 09:46 de sergiu
...
din pacate incapatanarea d-lui primar ne aduce numai deservicii in plan investitional
Postat 18 Octombrie 2014, 01:02 de AMD
internationalizarea aeroportului - cel mai bun lucru pentru judet
Internationalizarea aeroportului mi se pare cea mai buna decizie si unul dintre lucrarile prioritare ale judetului. Oamenii straini de afaceri nu vor mai fi nevoiti sa aterizeze la Budapesta de unde inchiriaza masini si vin in Oradea. Toti acei bani vor intra in bugetul nostru
Postat 18 Octombrie 2014, 01:00 de EMA
Un viitor mai bun pentru bihoreni
bani pentru aeroport, bani pentru lucrări de apă, canalizare, drumuri şi cămine culturale, bani pentru sali de sport, bani pentru blocuri ANL ... ce mai vreti oameni buni? Ar trebui sa fim macar multumiti (daca nu recunoscatori) ca judetului nostru i se acorda o asa mare importanta
Postat 18 Octombrie 2014, 00:57 de Alina
La Bihor nu banii sunt problema !!!
Nu exista atata forta de munca valida la cati bani sunt pe piata scoasa de guvernanti la vedere !!! La Bihor oamenii au nevoie de justitie in principal, ca aici inca nu s-a facut curatenie ci doar s-a aratat matura !!! De promisiuni sunt satui bihorenii, ca ei stiu cum e treaba cu banii care sunt doar pe hartie !!!
Postat 18 Octombrie 2014, 00:56 de WinDos
Ipocrizia alesilor nostri....fara numar,fara numar !
Ipocrizia alesilor nostri....fara numar,fara numar ! "Pentru că nu există proiect care să poată fi implementat fără probleme, indiferent că e vorba de auditori prea riguroşi sau de legi care se bat cap în cap. Şi ar fi nedrept ca pentru toate astea să fie taxaţi orădenii..".spune viceprimarul Mircea Mălan Vorbiti serios ?Ar fi nedrept sa fie taxati oradenii....... dar de cei EXPROPRIATI de Primaria Oradea, oradeni nemultumiti de ofertele voastre ridicole,de amenintarile si badjocura din partea unora ca Popescu Cristian (AIO),oradeni care nu stiu pe unde sa-si mai caute dreptatea,oradeni pe care ii trimiteti in Ungaria ,pentru ca ar gasi case mai ieftine.Cata ipocrizie la cei alesi sa ne usureze viata in acest oras.
Postat 17 Octombrie 2014, 22:19 de Adrian Platona
Omul sfinteste locul..... nu partidul cutare sau cutare
PNL,PSD,USL,USD,UDMR,PMP,PPDD ....toate o apa si un pamant.Omul sfinteste locul!Omul acela inca lipseste de pe listele partidelor noastre politice...... vrajba dintre noi este inutila ,insa indusa si condusa cu buna stiinta de PAPUSARII aflati in umbra.
Postat 17 Octombrie 2014, 19:59 de Adrian Platona
Spitalul Judetean - principalul poluator,din 30.09.2014 fara aviz de mediu !
Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea in urma sesizarii referitoare la evacuarea apelor menajere in paraul Paris i s-a revocat autorizatia de mediu conf.Ord.1798/2007 al MMDD.Domnule Bolojan ,ati cunoscut aceasta situatie,totusi ati considerat oportun,conform constiintei Dvs. sa-i acuzati pe cei cativa proprietari de imobile care au locatia pe albia paraului si nu sunt bransati la reteaua de canalizare(zona tarifara de impozitare A ).Nu va interesat cati dintre acestia au fose septice!De ce nu au fost bransati pana acum ? Ati profitat de pozitia celui mai tare......in tot acest timp Spitalul Judetean deverseaza la greu apa menajera cu agenti patogeni de la toti bolnavii tratati,cu risc maxim de ai imbolnavi pe totii oradenii prin deversarea din paraul Paris in Crisul Repede.Nu v-a interesat aceasta investitie pentru ca ,ea in sine nu este prea vizibila deci lauri si aprecieri mai putine .
Postat 17 Octombrie 2014, 19:41 de Adrian Platona
dada
nu pot sa cred iar posteaza postacii psd la comentarii. cand o sa vad lucrari facute de psd pentru oradea, atunci puteti sa va ziceti parerea, pana atunci stati si mi-o luati incetisor.
Postat 17 Octombrie 2014, 19:40 de fraieri
.
pentru cei care comenteaza in legatura cu lucrarile de pe dn76, va invit sa dati o fuga pana la Beius sa vedeti ca se lucreaza si veti vedea ca anul viitor drumul acela va fi intr-o stare buna
Postat 17 Octombrie 2014, 19:34 de tomi
Minciuna
ministri nu au venit si au promis, pana si articulul spune clar ca sa facut! am dat bani!
Postat 17 Octombrie 2014, 19:22 de David
Atata poate
Vi se pare normal ca un nou-nascut oradean sa aiba o datorie de mai bine de 500 de euro din prima clipa a vietii? Toate astea se intampla din pacate sub administratia Bolojan. Rusine!
Postat 17 Octombrie 2014, 19:17 de Filip
BOLOJAN,dusman al oradenilor !
Ministerul Mediului a penalizând Primăria cu 2,7 milioane lei. "Suma nici nu este aşa de mare. Iniţial a fost vorba să se blocheze 25% din valoarea proiectului, dar în final s-au mulţumit cu 5%", spune ironic primarul Ilie Bolojan -- deci nesemnificativa suma imputata ...dar pe cei expropriati pe DEGEABA,pe diferite Mega proiecte gen-Drum rapid !!!???,Intubare Paris !!!??? nu doriti sa-i compensati nici pe departe la o valoarea macar apropiata de disconfortul creat.Cu 2.7 millioane lei ati fi multumit pe toti cei expropriati.....acum cateva zile au fost cei de la Apele Romane,maine vor veni altii,poimaine altii..... si tot asa, pana se va instaura Legea Bunului Simt si a respectului pentru contribuabilul oradean.Putin va pasa de poluarea paraului Paris,dar daca e rost de BANI,facem 5 proiecte !!!??? intubam,expropriem(extaz),canalizam(ce!!??,nu conteaza)....poluarea ? Ce poluare ?Ce depoluare ?Sa vina baniiiiiiii!!!!!!!
Postat 17 Octombrie 2014, 19:02 de Adrian Platona
om de cuvant
Sa mai spuna cineva ca pentru Oradea respectiv Bihorul nu se dau bani, a fost suficient ca un ins sa faca demersurile birocratice si sau si dat banii pe lucrarile executate, asa cum e era normal de altfel. Ponta Presedinte!
Postat 17 Octombrie 2014, 19:01 de emanuel
Titlu
Titlul articolului este putin fortat, ca sa induca cetatatenilor ideea ca acesti bani nu vor putea fi alocati ...
Postat 17 Octombrie 2014, 18:47 de David
Despre retrocedari...
UDMR si lideri PSD implicati. Daniel Banffy, fost ministrul Agriculturii în Guvernul Horthy și care a luat cu japca, s-a împroprietărit în 1940 cu acele suprafețe de pădure. Iar acum statul român a retrocedat ilegal către familia acestuia 10.000 de ha de teren în județul Mureș.
Postat 17 Octombrie 2014, 18:33 de JOS CORUPTII ! JOS MAFIA !
Ponta e un mincinos!
Ponta e un impostor !
Postat 17 Octombrie 2014, 18:12 de jos ponta! jos udmr!
Copy-paste
El da bani udemeristilor, sa-l voteze ungurii. Udemeristii folosesc banii pt propaganda lor separatista, antiromaneasca, dupa care ii cer bani din nou iar Ponta le aloca din nou fonduri. Cam asta vrea sa fie presedintele Romaniei.
Postat 17 Octombrie 2014, 18:11 de Jos Ponta !
Mi se pare normal
mi se pare normal sa poti schimba partidul cand te trezesti cu dusmanul in barca fara voia ta, o masura buna luata de altfel.
Postat 17 Octombrie 2014, 18:05 de gabi
bolojan cuviosul
Bolojan nu vrea colaborarea cu nimeni, ni e în stare sa faaca niște amarate de cereri pentru acest Oras. Fondurile europene încă așteaptă și degeaba. Bine Ponta ne da tot mura-n gura și noi nu vrem sa luam nimic. De ce totoate acestea?
Postat 17 Octombrie 2014, 17:36 de adina
ajutor
Dacă Victor Ponta ajuta Bihorul măcar cu aeroportun și DN 76 merita sa fie presedine. Nimeni nu a fost întărește pana acum de acestea.
Postat 17 Octombrie 2014, 17:33 de alin
VPonta
Victor Ponta este omul care va schimba Romania in bine! El va duce la bun sfarsit toate proiectele pe care a promis ca le sustine! Si pentru bihoreni este cel mai bun Presedinte! Ii uram succes!!
Postat 17 Octombrie 2014, 17:23 de blaCk
Bolovan Soldat Universal
Ce investiții? Ce bani europeni? Să vedeți ce spectacol va fi anul viitor când Oradea va trebui să finalizeze următoarele (începem): Complexul SPA Nymphea, drumul expres, centru civic. Aveți impresia că Bolovan Soldat Universal, împreună cu Mârlan Soldat în devenire, vor fi capabili să le termine. Nici vorbă. Atunci să vedeți amenzi și returnări de bani. Mai bine plecați acum. Că 2016 nu vă mai prinde.
Postat 17 Octombrie 2014, 17:21 de Bolovan Soldat Universal
Sper că autoritățile locale să ducă la bun sfârșit aceste investiții
Sper că autoritățile locale să ducă la bun sfârșit aceste investiții, altfel vor fi anumite probleme. În 2015 chiar doresc să trăiesc într-un oraș mai curat, cu oferte de locuri de muncă, și cu un venit pe cap de locuitor mai mare.
Postat 17 Octombrie 2014, 17:18 de Sebastian
las-o-n masa de treaba
Ana, pardon Gina, las-o-n masa de treaba ce draci aveți cu Bolojan? Hai sa fim fair-play și sa recunoaștem ca nu avem un om mai bun decât el și ca își face treaba. Sa fim serioși, cine? Ovidiu? Chiar dacă e al nostru eu nu am sa îl votez pentru ca nu are capacitate.
Postat 17 Octombrie 2014, 17:10 de vasile
hergelie de cai
la hergelia mea de cai sa fie presedinte
Postat 17 Octombrie 2014, 17:07 de kristian
mai bine ar colabora bolojan cu guvernul
Numa bolojan nu poate colabora cu nimeni. El se crede sfapanul tuturor. Mai bn ar lasa din orgoliu si ar colabora cu guvernul ponta pentru binele orasului.
Postat 17 Octombrie 2014, 16:51 de gina
sa se aloce bani
Sa se aloce bani si pentru bihor. Pe vremea lui boc nu primeam absolut nimik.
Postat 17 Octombrie 2014, 16:49 de costi
Dezinsectie
In galeria de imagini din articol apar doar nevertebrate si taratoare.
Postat 17 Octombrie 2014, 16:45 de Pictor Vonta
Iohanis nu va fi niciodata presedinte
Iohanis nu va ajunge in viata lui presedintele Romaniei. In viata lui. Din punctul meu de vedere, poate sa fie pe veci primar de Sibiu. Si atat.
Postat 17 Octombrie 2014, 16:45 de Bihorel
hai fa!
Votati Ponta! Va fi bine si la vara cald.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:58 de sgr
postacii PSD
Stai linistit, nu sunt multi postacii PSD-ului, sunt putini, dar scriu cu repetitie. E campanie, asta sunt platiti sa faca. Unii muncesc, altii paraziteaza, asta e Romanica de azi...
Postat 17 Octombrie 2014, 15:51 de Observator
multi si prosti postacii psd...
faptul ca sunt prosti postacii PSD nu e grav, dar faptul ca sunt multi nu e bine pentru tara asta...
Postat 17 Octombrie 2014, 15:46 de oradean
@sandu vlahuta
@sandu vlahuta: inca o chestie, nu presedintele redirectioneaza banii catre o anumita regiune, sau judet. de doi ani de zile sunt la guvernare, de ce nu au facut-o pana acum? asta cam suna a santaj.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:45 de fadsfdsa
sa ramanem tot in campanie...
Se lucreaza de zor pt ca e campanie electorala. Toata vara nu s-a facut aproape nimic pentru a folosi fondurile cu maxima eficienta in campania electorala. (A se vedea statisticile, investitiile din vara anului 2014 sunt comparabile cu cele din iarna anului 2013)
Postat 17 Octombrie 2014, 15:39 de Petcu
minciuni de campanie
Adica sa intelegem ca tot ce nu au facut pana acum pentru Oradea si judetul Bihor (pentru ca nu au vrut!), o sa se faca daca il alegem pe mincinosul de Ponta? Daca promite astfel de lucruri si sume in fiecare oras/judet prin care trece, de unde o sa aiba bani suficienti? Chiar asa de prosti si naivi ne crede? Cat despre latratorii psd-isti de mai jos: mi-e mila de voi.. sunteti de toata jena cu sloganurile voastre.. macar incercati ceva nou.. pe toate site-rile apar aceleasi texte.. chiar asa incuiati sunteti?
Postat 17 Octombrie 2014, 15:39 de oradean
@sandu vlahuta
@sandu vlahuta: cati bani au intrat in bihor din 90 pana in 2004? cat!? cat?! 0, cumva?
Postat 17 Octombrie 2014, 15:38 de fdsfdsa
Si cati bani au intrat in timpul lui Boc si Blaga?
Daca exista gica contra pe aici, le-as adresa o intrebare: Cati bani au intrat in Oradea si Bihor in timpul lui Boc si Blaga? 0. Au avut grija ca orasul Cluj sa beneficieze de 2 miliarde de euro, tronson de autostrada. Restul in jurul lor sa moara. Votati Iohanis. Votati Blaga. Votati Boc. Votati Basescu.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:30 de sandu vlahuta
DN 76
Daca e sa vorbim de DN 76 se poate observa cum lucreaza de zor. Doar in Hidisel sunt 6 utilaje. Se pare ca treaba devine serioasa.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:23 de Cristi Oprescu
Foarte bine
Chiar e foarte bine ca vin aceste investitii in Bihor. Este nevoie de ele. Chiar si mai multe daca se poate, ca nu se supara nimeni.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:19 de liviu bals
Iohanis parcuri, Ponta bani si proiecte
Inca o diferenta intre cei doi candidati la presedintie. Unul vine si vorbeste de ce parcuri frumoase are Oradea, acesta fiind candidatul ACL Iohanis. Celalat vine cu date exacte, cifre, si obiective viitoare. Aceste este Ponta. Ramane ca voi cititorii sa faceti diferenta.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:15 de Marcel Toma
vorbe!
Numa'gura-i de ei. Fapte ioc!
Postat 17 Octombrie 2014, 15:13 de dural100
Sa fie Popa laudat?
Sa fie Popa asa de laudat. Sa ajunga fripturistul asta sa fie laudat si Bolojan pus la punct? Mama mama. Ar trebui derbedeii astia doi sa inceapa sa vada lucrurile putin diferit. Ori isi fac treaba, ori nu ii mai prinde un mandat pe scaun.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:10 de Ionut
Investitii de viitor
Si centura ocolitoare. Si tronson de autostrada. Si sala de sport. Si DN76. Si bani pentru IMM. Imi place cand vad atata determinare.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:08 de pesedist
Popa primar, Bolojan OUT
Vreau ca Popa Cornel sa fie Primar de Oradea. Este un om cu care chiar se poate discuta. Un om care intelege ce inseamna proiecte de perspectiva. Nu un nesimtit ca Bolojan, care nu stie nimic decat sa atace. Acum ca i s-a aprobat o semicentura care sa lege autostrada de iesirile si intrarile in oras, ma mir cu ce argumente va mai iesi in presa. Daca nu imi adreseaza un "Multumesc", ma supar rau de tot.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:06 de diviu lragnea
Sa fie primiti
Toate proiectele aprobate si viitoare, precum si investitiile europene sau de la guvern, sa fie bine primite. Bihorul si Oradea au nevoie de acesti bani. Dezvoltarea sustenabila incepe sa prinda contur.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:02 de pictor vonta
Vrem fapte, nu vorbe...
In Ardeal suntem satui de vorbe, trebuia sa spuneti ce investitii ati finantat in Bihor in perioada 2013 - 2014 si cu ce sume. In rest, tot mesajul transmis poate fi sintetizat, in stil clasic bucurestean, prin "VOM FACE!" "AVEM IN PLAN SA FACEM!" sau "AVEAM INTENTII SA FACEM" dar altii nu ne-au lasat.
Postat 17 Octombrie 2014, 15:01 de Petcu
Tupeu de Bolovan
Mare tupeist Bolovan ăsta. Să vii și să spui că ți se datoarează 3 milioane de lei, fără ca tu să depui măcar actele necesare. PFFFFF. Noroc că s-au mișcat ăștia de la Guvern mai repede. Orice proiect depune Oradea, se aprobă. Acum ce poate să le mai reproșeze? Mare tupeist. Nerușinat chiar.
Postat 17 Octombrie 2014, 14:56 de Eugen
Am dat hotărâre, dar nu am pus-o în practică
Bolovanul mediocru de la Primăria Oradea, dă hotărâri pe care uită să le pună în aplicare. Se pare că acest om preferă să își scoată ochii cu miniștrii și premieri decât să muncească. Dacă nu poate el, măcar să delege pe cineva. SAu în primărie e înconjurat doar de hoți, bandiți și puturoși precum jurista șefă Borbei, vicele Mălan și alții. Vai de noi.
Postat 17 Octombrie 2014, 14:52 de Bolovanul mediocru
A
Foarte bine...
Postat 17 Octombrie 2014, 14:50 de Ovidius
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON